Într-o cutie de carton pictată în culorile cerului erau aruncaţi cinci îngeri. Înauntru era întuneric şi foarte rece. Amorţeala şi nemişcarea erau proprietăţile cutiei. De sute de ani însă, nimeni nu mai deschisese cutia, uitată pe marginea unui raft, printre câteva cranii şi rămăşiţe de amfibieni, printre borcane pline cu ochi de şarpe în formol şi cărţi de vrăjitorie prăfuite de timp. În cutiuţă, statuetele de îngeri coloraţi erau împresuraţi de pânze de paianjen şi îngropate în câţiva centimetri de praf.





Piesă de teatru scurt

 

Decorul: Într-o cutie de carton pictată în culorile cerului erau aruncaţi cinci îngeri. Înauntru era întuneric şi foarte rece. Amorţeala şi nemişcarea erau proprietăţile cutiei. De sute de ani însă, nimeni nu mai deschisese cutia, uitată pe marginea unui raft, printre câteva cranii şi rămăşiţe de amfibieni, printre borcane pline cu ochi de şarpe în formol şi cărţi de vrăjitorie prăfuite de timp. În cutiuţă, statuetele de îngeri coloraţi erau împresuraţi de pânze de paianjen şi îngropate în câţiva centimetri de praf. Liniştea încremenea timpul ca un blestem, însă, o rază difuză de lumină despăienjenii locatarii cutiei şi spulberă tot praful cubicei încăperi, lăsând statuetele în licăriri mai puţin întunecate. Raza de soare pătrunsese printre două cărămizi roase de vreme, exact atunci când se pierduse orice speranţă ca locul să mai poată fi redescoperit. Când raza aproape se pierdea în camera întunecată, descoperi în calea sa cutiuţa brodată cu lamele argintii. Prima frunte de înger fusese iluminată când aceasta găsise loc să pătrundă printr-o crăpătură acolo unde pereţii se îmbinau, iar reflexia argintie a cheiţei a deschis primii ochi de înger. A fost îndeajuns o frântură de lumină ca statueta verde şi cea albastră să prindă viaţă. Îngerul Alb era ghemuit într-un colţ, încă într-o îmbrăţişare de beznă groasă. Îngerul Verde ridicase deja capul spre a i se scălda mai mult în luminiţa ce-l readuse la viaţă, iar ochii Îngerului Albastru fierbeau de scânteierea ce o asimilau, încercând să redea strălucire întregii sale fiinţe. Îngerul Galben era căzut jos, împietrit şi rece, iar cel de culoare roz încă mai avea ochii împăienjeniţi şi înfipţi în podeaua încăperii. Raza de soare licării în ochii Îngerului Albastru suficient de mult încât să-i dezmorţească glasul. 

 

Actul I

 

Personaje în ordinea întrării în scenă

Îngerul Albastru

Îngerul Verde

Îngerul Albastru privind către cerul negru al cutiei – Dumnezeu exista!… (coborând privirea către prietenii săi) Prieteni, bine v-am regăsit! Simt că a trecut o eternitate de când nu v-am mai văzut culorile. (şi constatând că doar faţa Îngerului Verde radia de lumină, înmărmurit se întreabă) Doar tu ai mai supravieţuit?! Ce s-a întâmplat cu noi? În ce lume suntem?

 

Îngerul Verde nu putea încă să vorbească. Încerca din răsputeri să îşi întindă faţa tot mai sus urmărind mişcarea razei de lumină, însă nu asimilase suficient încât să poată vorbi. Nici nu avea puterea să comunice telepatic.

 

Îngerul Albastru îşi încruntă fruntea şi se concentră asupra ochilor Îngerului Verde repetându-şi mereu în gând – Nu renunţa! Concentrează-te!… Trebuie să crezi că putem comunica. Aminteşte-ţi de organul telepatic!  Nu renunţa! Concentrează-te!… Poţi comunica telepatic cu mine.

 

Şi tot repetându-şi acele cuvinte, din ochii săi izbucnii o rază de lumină care eclipsă raza de soare ce se stinsese între timp. Lumina puternică pulveriză orice firimitură de praf din cutie şi-l descoperi pe Îngerul Alb. Bezna lăsă din acel moment locul unor simple umbre, iar Îngerul Roz putu de atunci să vadă.

 

Îngerul Albastru surprins de puterea cu care stârnise lumina, privind încă în ochii Îngerului Verde – Hai! Spune-mi că poţi să-mi vorbeşti!

Îngerul Verde telepatic – Vraja a dispărut. Dar numai aşa pot să-ţi vorbesc… Nu ştiu cum ai făcut. Nu ştiu ce puteri ai tu, dar m-ai dezgheţat pe jumătate.

Îngerul Albastru pe de-o parte încă nedumerit, pe de altă parte zâmbitor şi bucuros că nu mai este singur în liniştea cutiei – Cum aşa! Pe jumătate?!… Ce vrei să  spui?

Îngerul Verde uitându-se în jos, arătând către piciorele sale ­– Încă mai sunt pe jumătate statuie de piatră şi vârfurile aripilor le simt tot împietrite… Nu le pot mişca… (apoi privind către Îngerul Albastru din faţa sa) Dar văd că nici tu nu te poţi urni! Şi tu eşti ţintuit în piatră… Să nu te mişti! Stai pe loc! Rişti să te spargi şi să-ţi pierzi puterea.

Îngerul Albastru speriat – Cum să mă sparg?!… Putere? Ce fel de putere?

Îngerul Verde – Puterea noastră stă în lumină şi căldură.

Îngerul Albastru – Cred că mai avem nevoie de multă lumină.

Îngerul Verde – Eu nu pot să fac lumină. Eu sunt verde. Chiar şi piatra de jos văd că este verde… Mai devreme nu ştiu cum ai putut. Nu ştiu cum ai făcut… La ce te-ai gândit când ai explodat de lumină?

Îngerul Albastru închizând ochii – Mi-am concentrat privirea către tine. Mi-am propus, cu orice preţ să te fac să comunici cu mine. Asta am făcut. Nici eu nu îmi pot explica altfel… Dar hai să ne concentrăm amândoi. Poate reuşim să ne dezvrăjim.

 

Închiseseră amândoi ochii şi se concentrară. Telepatia funcţiona perfect. Concomitent repetară insistent: ­– Lumină şi căldură să ne împresoare şi să ne spargă lanţurile de piatră ce ne ţintuiesc în loc. După câteva clipe, o lumină verde pornise incandescent din pieptul Îngerului Verde şi se împreună în spirală cu o undă de lumină albastră ce radia din ochii Îngerului Albastru. Cele două culori se transformaseră într-o sferă luminoasă care, pe măsură ce îşi mărea diametrul, ardea rămăşiţele de piatră. Dar cei doi îngeri erau prea slăbiţi să poată menţină căldura sferei într-atât de mult încât să-i elibereze şi pe ceilalţi. După ce sfera se stinse de tot şi cele două raze se topiră într-o atmosferă mai călduroasă şi mai curată, cei doi îngeri, istoviţi de efort, rămăseseră câteva clipe cu privirea pierdută în pereţii cutiei.

 

Îngerul Albastru revenindu-şi în fire şi privindu-se pe sine – Uite, prietene! Am scăpat de piatră! Pot să mă mişc! Pot dau din aripi!

Îngerul Verde zâmbind şi pipăindu-se – Ce bucurie… Da! Pot da şi eu din aripi!

Îngerul Albastru – Lasă gândul telepatic şi vorbeşte!

Îngerul Verde încruntat – Nu pot! Încă nu pot să vorbesc. (şi dă să facă un pas înainte) Nu pot nici să merg. Sunt încă împietrit în locul acesta. Mi-e teamă să nu mă rup. Ce s-a-ntâmplat!?

Îngerul Albastru dând fericit din aripi – Aşteptam clipa asta. Parcă am îngheţat aici o eternitate. Pot însfârşit să dau din aripi. Pot însfârşit să mişc, să merg, să simpt paşii călcând, să aud şuierul aripilor tăind aerul…

Îngerul Verde întrerupând momentul de încântare al Îngerului Albastru – Încearcă să zbori! Încearcă să te înalţi!

Îngerul Albastru insistând pe bătaia aripilor – Nu! Nu pot. De ce nu pot să zbor? În ce loc suntem oare de nu pot să mă înalţ? (dând şi mai repede din aripi) Înzadar! Inutil! Imposibil!

Îngerul Verde observând câteva cristale de lumină albastră în bătaia aripilor acestuia – Încearcă să dai din aripi cât poţi tu de repede. Desfă-ţi aripile larg, trage aer mult în piept şi cu toată forţa încearcă să păstrezi un ritm alert al jocului de aripă.

Îngerul Albastru respectând cerinţa celui verde – Aşa?… E bine aşa?!… Să dau mai tare?… Pot şi mai tare decât atât.

Îngerul Verde – Aşa! Continuă! Nu te opri!… Cu cât dai mai repede din aripi creezi în jurul tău o aură de lumină albastră. În tine există o forţă extraordinară. Dacă vei continua aşa cred că vei putea să-mi dezlipeşti tălpile din locul acesta…

Îngerul Albastru luînd poziţia de lansare în zbor – Văd! Văd aura mea albastră!… Dumnezeule! Ce putere zace în mine!?

Îngerul Verde – Nu te opri! Concentrează-te pe bătaia aripilor! Aminteşte-ţi ceva plăcut pentru ca bătaia din aripi să capete armonie. În aceasta cred că stă puterea pe care o ai.

Îngerul Albastru concentrat şi îngândurat – Dar nu mai am nici o amintire. Nu-mi mai aduc aminte nimic. Ce să fac? La ce să mă concentrez dacă nu am amintiri!

Îngerul Verde – Dacă nu poţi zbura, cel puţin imaginează-ţi că zbori! Încearcă! Închide ochii şi gândeşte-te că în această clipă te înalţi şi zbori.

Aripile Îngerului Albastru străpungeau aurul aşa de repede încât au devenit aproape imperceptibile. Aura albastră căpătă intensitate şi îşi mării circumferinţa cu cât imaginaţia zborului devenea mai reală. După ce aura atinsese locul tălpilor Îngerului Verde, un vuiet asurzitor se dezlănţui în întreaga cutie şi despietri fruntea Îngerului Alb.

 

Îngerul Albastru după ce încetă să mai bată din aripi – Încearcă să vezi dacă te poţi mişca din loc. Ridică piciorul de jos şi fă câţva paşi!… Să vedem ce minune am mai făcut.

Îngerul Verde făcând un pas – Nu îmi vine să  cred! M-ai vindecat! Prietene, nu ştiu cum să-ţi mulţumesc. Într-adevăr, în tine este o forţă de neimaginat. (bucuros că se poate mişca) Am fost o statuie cu aripi. Acum sunt liber. Pot să zbor.

Îngerul Albastru – Încearcă! I-aţi zborul!

Îngerul Verde privind în sus către cel albastru – Mă încurajezi pe mine. Dar uită-te la tine… Tu chiar zbori… Acum eşti un înger adevărat. Faci minuni şi poţi zbura. Felicitări!

Îngerul Albastru privind în jos mirat – Da!… Eu chiar zbor!… Dar minunile mele nu sunt suficiente. Încă vorbeşti telepatic şi nu poţi să zbori. Ce se întâmplă cu tine? Trebuia să fim toţi la fel.

Îngerul Verde aruncând o privire roată-mprejur – Nu ştiu! Dar având în vedere că acest loc este cât se poate de straniu, nu ştiu ce să mai cred în afară că poţi face minuni. Mai puţin important este acum că suntem dezvrăjiţi. Mulţumesc frumos! Ar trebui să ne preocupăm mai mult de ce suntem între aceşti pereţi. Ce căutăm noi aici şi cum am ajuns în această lume obscură!… (privind în sus) Coboară aici lângă mine să nu te răneşti. Cine ştie ce se află dincolo de întunericul din acel înalt. Suntem încă vulnerabili până nu aflăm totul despre lumea aceasta.

Îngerul Albastru în timp ce cobora – Ne-ar trebui mai multă lumină… Uite! Îngerul Alb are doar fruntea luminoasă, iar Îngerului Roz îi scânteiază doar ochii. Dacă am fi mult mai puternici, am putea să-i eliberăm şi pe ei… Puterea noastră este slăbită. Pentru noi a fost suficientă acea rază de soare, căci ocupam poziţii centrale. Dar uită-te la ceilalţi! Îngerul Alb e pietrificat într-un colţ în umbră…

Îngerul Verde – Îngerul Roz este şi mai slăbit decât noi, iar despre Îngerul Galben ce să mai spun… Cum am putea să-l ajutăm?!… Da! E nevoie de mai multă lumină şi căldură… Şi mai e ceva… Eu nu pot face minuni!

Îngerul Albastru – Dar puterea ta este alta!… Ştiu! Ştiu că tu nu poţi face minuni. Dar tu ai puterea de convingere şi de concentrare. Tu mă poţi face să fac minuni… Am văzut cum faci asta. M-ai încurajat, M-ai susţinut, m-ai făcut să cred că pot face minuni… Vezi!?… Şi tu poţi să faci ceva… Împreună poate reuşim să-i ajutăm pe ceilalţi… Împreună poate reuşim să descoperim această nouă lume.

Îngerul Verde – Frumoase vorbe. Bine! Recunosc! Da! Am această capacitate de a crede în puterea celorlalţi. Totuşi, eu nu zbor şi nici nu posed o lumină puternică. Şi mai mult decât atât, eu sunt slăbit…

Îngerul Albastru – Cred că forţa noastră constă în asimilarea a celei mai mici picături de lumină de la soare. Suficient pentru ca puterile noastre să se întărească. Acum că acea rază de soare a plecat din această lume şi reflexia ei în acele lamele de argint a secat, nu ne mai rămâne decât să o aşteptăm pe următoarea, pe cea de mâine.

Îngerul Verde privind către locul prin care a pătruns acel fir de lumină – Speranţa noastră se leagă de o altă lume; de o lume senină, plină cu soare. Eu nu mai am putere nici să vorbesc, nici să gândesc… Mă  sting. Pier. Mâine poate voi fi din nou de piatră şi o vom lua de la capăt…

Îngerul Albastru tremurând – Eu am început să îngheţ. Nu mai am putere să luminez…

 

Întunericul se lăsă din nou în cutiuţa pictată în culorile cerului. Se făcu rece, iar îngerii coloraţi amorţiseră din nou. Însă seranţa unei alte raze de soare nu murise de tot în fiinţa lor. Minunile Îngerului Albastru şi încrederea celui verde era doar începutul.

 

Actul II

Personaje în ordinea întrării în scenă

Îngerul Verde

Îngerul Albastru

Îngerul Roz

Îngerul Alb

A doua zi, prin aceiaşi despărţitură de perete pătrunsese o altă rază de lumină. Într-o clipă se lumină întreaga cutie. Praf nu mai era pentru ca răcoarea să se menţină mult timp, astfel că de această dată dezmorţirea Îngerului Albastru şi a celui de culoare verde nu întârzie să se producă. Luaseră încă din ziua precedentă o poziţie potrivită în bătaia razei de soare. Îngerului Roz îi scânteie ochii şi după ce fusese cuprins de o lumină puternică ce-l dezmorţii, devenii dintr-o statuetă de piatră, un înger strălucitor şi incandescent prin definiţie. Pe fruntea Îngerului Alb scânteia, încrustat încă în piatră, o stea în mijloculu unui cerc în mişcare. Îngerul Albastru era împresurat de propriai forţă colorată şi plutea în centrul încăperii, iar Îngerul Verde îşi încălzea aripile împresurând razele ce se desprindeau din armura celui Roz. Cutia cu îngeri era astăzi mai animată.

 

Îngerul Verde scuturându-se de praf – O nouă zi cu forţe proaspete. Ne-a prins bine odihna. Aveam nevoie. Nu ştiu de cât timp suntem în această lume, dar, după oboseala pe care am resimţit-o ieri, cred că am fost amorţiţi în aceste costume de piatră câteva sute de ani. Abia acum pot da şi eu voios din aripi.

Îngerul Albastru radiind de lumină, cu pieptul ridicat şi fruntea încruntată – Încearcă să zbori! Poate astăzi mă vei însoţii înspre tavan. Haide! Pluteşte!… Să descoperim ce se află sus.

Îngerul Verde neîncrezător – Azi eşti mai vesel. O forţă albastră îţi străbate veşmântul aurit. Debordezi de voinţă şi plăcere de zbor. Dar ce te face să crezi că am dobândit puterea de a mă înalţa?

Îngerul Roz resuscictat de căldura ce-l împresura – Dar unde suntem dragii mei!… Ce este acest loc?

Îngerul Verde ridicând braţul la ochi, ferindu-se de orbitoarea lumină roz – Nu ştim nici noi exact unde suntem, dar ne bucurăm că luminezi.

Îngerul Albastru – Şi ne bucurăm că zbori.

Îngerul Roz mirart – Sbor!… Da! Zbor… Mă pot înalţa.

Îngerul Verde – Suntem într-o cutie, undeva. Am fost transformaţi în statuete de piatră, iar ieri, ca prin minune, am reînviat în această încăpere. Tu îţi mai aduci aminte ceva?

Îngerul Roz – Nimic. Îmi mai aduc aminte ceva foarte vag, ca un vis neterminat…

Îngerul Albastru coborând împreună cu cel Roz lângă Îngerul Verde – Ce anume? Ce vis!… Şi eu am visat de ieri până astăzi că suntem jucăriile cuiva şi trebuie să aşteptăm până acesta ne va deschide din nou cutia.

Îngerul Roz – Păi… Eu îmi aduc aminte… Adică, am visat, că suntem ultimii îngeri şi-am fost închişi aici până lumea ne va dori din nou.

Îngerul Verde – Şi crezi că raza de soare care ne-a dezmorţit ieri a fost speranţa că lumea încă ne mai doreşte? Crezi că este adevărat?… Eu mă-ndoiesc!

Îngerul Albastru privind către cel Roz – Aceste vise nu sunt întâmplătoare. Trebuie să fie o conexiune între ele… Între ele şi noi… Ori ceva care să le fi cauzat… Trebuie să însemne ceva.

Îngerul Verde întorcându-se brusc către semnul aprins pe fruntea Îngerului Alb – Poate există o legătură între semnul acesta şi visele voastre… Nu ştiu cum a ajuns Îngerul Alb în colţul acela întunecos.

Îngerul Albastru – Hadeţi să-i dăm jos învellişul de piatră! Hadeţi să facem ceva, să-l trezim la viaţă.

Îngerul Roz – Poate semnul de pe fruntea lui ne poate lămuri.

Îngerul Verde – Trebuie să ne unim forţele.

Îngerul Albastru ­întorcându-se către ceilalţi doi – Să ne concentrăm! Uite! (adresăndu-se celui Roz) Pentru că tu eşti mereu cald, ar trebui să te aşezi lângă el. Piatra este rece şi îl ţine captiv în sinea sa. Noi avem nevoie căldură pentru a sparge piatra… Eu am forţă şi viteză albastră… Mă înalţ puţin şi trimit prin tine cu toată forţa mea o rază albastră puternică… Poate îl eliberăm.

Îngerul Verde simţindu-se nefolositor – Şi eu ce fac?… De zburat nu pot să zbor. De luminat nici atât… Vreau şi eu să ajut. Daţi-mi şi mie o ceva de făcut!

Îngerul Roz – Ideea este bună. Să sperăm că vom izbuti. (apoi către Îngerul Verde) Avem nevoie şi de tine.

Îngerul Verde bucuros – Da!… Fac orice. Vreau să ajut. Eu sunt Verde cel Viteaz.

Îngerul Roz încântat – Viteaz ai spus!…

Îngerul Verde – Da. Viteaz.

Îngerul Albastru către amăndoi – Cred că ştiu care este puterea ta!… Tu esti viaţă. Renaştere. Speranţă. Puterea mea trebuie să treacă şi prin tine.

Îngerul Verde fericit – Am spus eu! Verde cel Viteaz! (şi se aşează repede lângă Îngerul Roz)

Îngerul Albastru înălţându-se – Sunteţi gata?

Îngerul Verde şi Îngerul Roz împreună – Da. Suntem gata.

Îngerul Albastru – Operaţiunea Îngerul Alb să înceapă. Atenţie! Vine forţa albastră.

 

Într-o clipă întreaga cutie se lumină. O undă albastră străbătu Îngerul Roz şi trecu în viteză prin cel Verde. Întâlnindu-se cu puterea căldurii Îngerului Roz, raza albastră explodă de lumină, iar când trecu prin straiele Îngerului Verde, statueta Îngerului Alb se fisură şi se topise. Când lumina se risipi, toţi îngerii erau culcaţi pe jos şi istoviţi de putere. Mai puţin Îngerul Alb, care vuia de bucurie că a fost eliberat, zburând liniştit cu ochii închişi în toate direcţiile. Îngerul Galben era încă întins pe jos, de-această dată cu faţa ridicată în sus, iar de gâtul acestuia atârna un medalion roşiatic. Când şi-au revenit în fire toţi îngerii au început să-l caute cu privirea pe Îngerul Alb.

 

Îngerul Alb într-o clipă de răgaz – Nu ştiu cum aţi făcut, dar vă mulţumesc mult că m-aţi eliberat.

Îngerul Albastru încercând să se înalţe în zbor alături de Îngerul Alb – Nu se poate. Nu mai pot zbura!… (uitându-se cu invidie la Îngerul Alb) Tu poţi să zbori?!… (cu dispreţ) Mi-ai furat zborul.

Îngerul Verde uitându-se la Îngerul Alb – Ciudat… Şi semnul de pe frunte i-a dispărut.

Îngerul Albastru către cel Verde – Da. Şi tu eşti schimbat!… Nu mai vorbeşti telepatic.

Îngerul Roz mirat – Vorbeai telepatic!

Îngerul Alb coborând printre ceilalţi – Am avut un semn pe frunte?!

Îngerul Roz după ce observă că nu mai are căldură în piept – Prieteni! Cred că ar trebui să priviţi aici! (pipăindu-şi armura frontală) Cred că semnul de pe fruntea lui a rămas impregnat pe mine… Oare ce-o fi însemnând?!

Îngerul Verde mângâind insistent semnul – Puterile noastre s-au schimbat între noi. Semnul ar putea însemna o reversiune. (apoi către Îngerul Alb) Tu ai vreo idee ce-ar putea însemna? Că de pe fruntea ta a ajuns aici!… Erai însemnat. Tu trebuia să fi fost ceva înainte de a te fi resuscitat noi aici. Nu îţi aminteşti nimic?

Îngerul Alb – Doar ceva ca prin vis. Ceva foarte vag.

Îngerul Albastru – Vedeţi? Ca şi noi!… Şi noi am avem ceva amintiri ca prin vis.

Îngerul Alb începând să povestească – Am nişte imagini în care eu aveam şase aripi…

Îngerul Roz – Da!… Mi-aduc aminte. Hexoînaripatul ţi se spunea…

Îngerul Verde încreţindu-şi fruntea – Dar tu de unde şti!… Ce-i aia Hexoînaripat?

Îngerul Roz zâmbind – Păi nu am de unde să ştiu… Dar cred că e de la semn. Când a spus că avea şase aripi, îmi răsuna în minte Hexoînaripatul…

Îngerul Albastru ca trezit dintr-o revelaţie – Cred că ştiu ce se întâmplă. Ăsta Alb era ceva important înainte să fie pus aici cu noi în cutie, iar semnul din pieptul ăstuia Roz este o cheie. Noi trebuie să ne punem întrebările, iar semnul acesta ne va răspunde. Cred! Este o ipoteză.

Îngerul Roz mirat – Înseamnă că sunt şi eu important?!

Îngerul Verde sceptic – Eu până nu văd nu cred. Vom mai vedea… (către Îngerul Alb) Continuă te rog… Ne interesează visul.

Îngerul Alb cu ochii în jos – Deci, aveam şase aripi şi eram undeva într-o biserică…

Îngerul Albastru încrezător în teoria sa – Zii, rozaliule! Ce spune semnul? E adevărat?

Îngerul Roz – De unde să ştiu eu… Poate că semnul îmi spune numai ce vrea şi când vrea. Poate doar atunci când este cu adevărat important.

Îngerul Verde nervos – Dar lăsaţi-l prieteni, să îşi termine visul. Nu sunteţi curioşi?… Ce atâtea semne! Teorii… (către Îngerul Alb) Haide! Spune-ne mai departe!

Îngerul Alb – Da! Eram într-o biserică… La o slujbă de duminica. Şi dintr-o dată, o lumină puternică. Imediat după ce preotul a rostit cuvântul şarpelui m-am trezit aici.

Îngerul Albastru către cel Roz – Aşa este?

Îngerul Roz – Nu ştiu… Nu mi-a spus nimic semnul.

Îngerul Verde bătând insistent din aripi – Aşadar, cuvântul şarpelui. Ce-o fi însemnând! (şi întorcându-se către Îngerul Alb, observă că acesta nu are şase aripi) Deci, chiar nu ai şase aripi!… Şi în vis erai un Hexoînaripat!… Poate erai un înger de grad superior.

Îngerul Alb râzând – Poate! Cine ştie!

Îngerul Albastru – Ştie semnul!

Îngerul Roz – Poate semnul este distincţia unei funcţii.

Îngerul Verde – Poate! (către Îngerul Alb) Dar ce căutai tu, cu funcţie, printre oameni, tocmai la o slujbă de duminica! Ce s-a întâmplat atunci?… Şi cum am ajuns noi aici.

Îngerul Alb ridicându-se în zbor – Da!… Şi ce fel de lume este asta? De ce ne-ar pune cineva aici?… De ce ne-ar transforma în stane de piatră?

Îngerul Albastru – Mai spune încă o dată!

Îngerul Alb – Ce anume? Ce să repet?

Îngerul Albastru – Ultima propoziţie. (către ceilalţi îngeri) Şi voi priviţi la medalionul stauetei galbene.

Îngerul Alb întorcând şi el capul înspre Îngerul Galben – Aia cu stane de piatră?

Îngerul Verde observând cum se luminează medalionul – Da. Aia… Zi-o de mai multe ori!

Îngerul Alb – De ce ne-ar transforma în stane de piatră. De ce ne-ar transforma în stane de piatră. De ce ne-ar transforma în stane de piatră… Mai spun?… Ajunge?

Îngerul Roz surprins de lumina puternică ce izvora din medalion – Am vost vrăjiţi. Am fost transformaţi în stane de piatră pentru a ne conserva. Pentru a se juca cu noi. Suntem aici datorită unei vrăjitorii.

Îngerul Albastru privindu-l în ochi pe cel Roz – Să nu îmi spui că ţi-a spus semnul astea.

Îngerul Roz confuz – Dar ce am spus? Ce semn?

Îngerul Verde surâzînd către cel Roz – Cred că semnul vorbeşte din inconştientul tău. Şi poate, doar atunci când suntem pe cale să descoperim ceva.

Îngerul Alb – Dar cu Îngerul Galben ce s-a întâmplat? El de ce este încă în stare pietrificată?

Îngerul Verde – Ne-am depietrificat rând pe rând. Fiecare are o putere anume, dar aceasta se manifestă doar când este suficientă lumină şi căldură.

Îngerul Alb încântat – Păi, şi eu ce putere am?!

Îngerul Albastru analizând situaţia – Încă nu ştim. Eu sunt, cel puţin acum, confuz. De când ai renăscut tu nimic nu mai este cert. Eu puteam să zbor şi aveam o forţă albastră. Îngerul Roz poseda căldură ca un câmp energetic în jurul său. Iar Îngerul Verde era viteaz, iscusit, plin de speranţă de viaţă şi vorbea doar telepatic.

Îngerul Roz completând – Iar tu aveai acest semn din pieptul meu, pe frunte.

Îngerul Verde – Eu nu mai vorbesc telepatic.

Îngerul Roz intrând în transă şi bătând neregulat din aripi – Este semnul meu. Este marca mea… Eu ştiu ce se întâmplă, dar sunt închis între aceşti pereţi de piatră şi nu pot să mă mişc…

Îngerul Verde uimit de faptul că Îngerul Roz se înalţă şi radiază de lumină roşiatică, repetă – Este semnul meu. Este marca mea… Este semnul meu. Este marca mea…

Îngerul Roz cu o voce gravă – Distrugeţi lumina roşie şi mă eliberaţi… Distrugeţi semnul şi vă eliberaţi…

Îngerul Verde cuprins de revelaţie – Ne vorbeşte Îngerul Galben… Este semnul lui. Este marca lui…

Îngerul Albastru surprins – Aşadar teoria mea era bună. Semnul ştia… Adică, Îngerul Galgen ştia. Era glasul lui.

 

Îngerul Roz se îndepărtă de raza roşie şi pierdu transa cu Îngerul Galben, rămânând întins un timp pe jos. Îngerul Alb rămăsese mut şi nu realiză încă ce se întâmplă. Îngerul Verde rămăsese glacial şi încercă să găsească o soluţie pentru a-l salva pe cel Galben. Iar îngerul Albastru rămăsese pe gânduri.

Îngerul Verde – Dragii mei îngeri! Hadeţi să-l salvăm!… Să ne adunăm forţele.

Îngerul Albastru – Dar eu nu mai pot face nimic. Nu mai simt nici o putere în mine. Am pierdut totul.

Îngerul Alb aplecat asupra celui Roz – Cu el ce s-a întâmplat? Se transformă din nou în stană de piatră?… (ridicând din nou privirea) Este adevărat? A fost Îngerul Galben?…

Îngerul Verde – Nu este nimic. Sunt convins că îşi va reveni.

Îngerul Roz revenindu-şi şi uitându-se insistent către pieptul său – Cred că Îngerul Galben vorbeşte prin semnul acesta.

Îngerul Albastru – Da. Ştim… Vorbeşte prin tine.

Îngerul Verde către cel Alb – Tu mai simţi în tine vreo putere? Poţi să mai faci ceva deosebit?

Îngerul Alb înălţându-se – Eu pot doar să zbor.

Îngerul Roz – Nu observaţi! S-a lăsat frigul… Nu mai putem face nimic acum. Trebuie să lăsăm pe mâine salvarea Îngerului Galben.

Îngerul Albastru – Da. Sigur. Poate mâine avem mai multă putere.

Îngerul Verde – Să ne odihnim. Mâine vom afla pe ce lume trăim. Mâine vom şti de unde venim.

 

 

 

 

Actul III

Personaje în ordinea întrării în scenă

Îngerul Verde

Îngerul Albastru

Îngerul Alb

Îngerul Roz

Îngerul Galben

A treia zi, cutiuţa fusese din nou inundată de-o rază de lumină, în acelaşi interval de timp ca şi în zilele anterioare. Îngerii au fost întâmpinaţi de raza de soare îmbrăţişaţi în mijlocul încăperii, deasupra celui Galben. Îngerul Alb, mai înalt de statură, se dezmorţi primul. Ridicase capul şi-l scăldă în căldură, iar când aceasta îi străbătu toată fiinţa se înalţă bătând melodios din aripi. Îngerului Roz îi dispăruse semnul din piept şi radia de căldură, la fel ca în ziua precedentă şi prinzând din nou putere, îşi întinsese aripile în sus şi emănă o undă călduroasă peste toţi ceilalţi prieteni ai săi. Apoi îşi reveni şi Îngerul Albastru împresurat de aura sa albastră şi Îngerul Verde. Se părea că toate puterile le reveniseră înapoi. Îngerul Galben, încă împresurat de piatră, era întins pe jos, iar pieptul îi era invadat de câteva raze roşii ce se desprindeau din medalionul ce-l avea la gât.

 

Îngerul Verde telepatic, ca de obicei – V-aţi trezit cu toţii? Sunteţi toţi bine?… Sper că fiecare este în propria sa putere.

Îngerul Albastru înalţându-se şi el lângă cel Alb – Da. Mă simt mai bine, mai plin de viaţă când trece prin mine puterea aceasta… Mă simt mult mai puternic.

Îngerul Alb privind mirat către îngerul Roz – Asta da putere de înger. Radiezi de căldură şi e o plăcere să stăm în preajma ta. Atâta vreme cât eşti aproape de noi, cred că putem face multe minuni.

Îngerul Roz cu ochii închişi şi aripile încă desfăcute larg – Dar tu ce putere ai. Doar poţi să zbori? Asta pot face şi eu şi o face elegant şi Îngerul Albastru.

Îngerul Alb intrigat – Nu ştiu încă ce altceva pot face. Trebuie să am şi eu o putere undeva în sinea mea… O s-o descopăr eu cumva.

Îngerul Verde privind instent medalionul roşu – Singura posibilitate de a afla ce putere ai, este să fi pus într-o situaţie dificilă. Îţi descoperi puterea numai atunci când chiar îţi doreşti să faci o minune… Aşa suntem noi îngerii.

Îngerul Alb către cel Verde – Dar tu de unde şti asta?

Îngerul Albastru – Nu ar trebui să nesocoteşti iscusinţa Îngerului Verde… De departe este cel mai deştept dintre noi.

Îngerul Roz levitând – Îngerul Verde nu zboară, dar cel puţin are drepate.

Îngerul Alb conformându-se – Dacă  spuneţi voi… Eu îmi cer scuze… Atunci cum voi afla ce forţă zace în mine?… Sunt curios.

Îngerul Verde către toţi ceilalţi – Păi să nu stăm pe gânduri şi să vedem ce putem face pentru a-l aduce printre noi pe Îngerul Galben. Nu ştiu dacă am dreptate, dar am o presimţire că adevărul despre noi, despre această lume, despre situaţia în care ne aflăm, se află în această resuscitare a vieţii lui.

Îngerul Albastru coborând şi el lângă ceilalţi – Să încercăm în aceiaşi manieră ca în cazul celui Alb. Poate funcţionează.

Îngerul Verde analizând problema – Nu ştiu dacă mai funcţionează şi de această dată. Ar trebui să ne aducem aminte ce ne-a transmis ieri prin intermediul semnului… Mai ştie cineva care au fost cuvintele lui?

Îngerul Alb nedumerit – Cum a fost în cazul meu?… Ce aţi făcut atunci?… A fost complicat?

Îngerul Roz – Eu ştiu ce ne-a transmis. Îmi amintesc totul. Doar prin glasul meu a vorbit.

Îngerul Alb surprins – Hei! Dar tu nu mai ai semnul acela în piept! A dispărut!

Îngerul Albastru deschizând ochii larg către pieptul celui Roz – Dar când ţi-a dispărut semnul?

Îngerul Roz – Nu ştiu… Probabil semnul nu rezistă la rece. A stat în pieptul meu atâta vreme cât mai puteam emana căldură… Cine ştie!

Îngerul Verde zâmbind – Grozav! Şi acum ce facem?… Din câte îmi aduc eu aminte a spus să distrugem semnul şi-l vom elibera… Acum ce să mai distrugem?

Îngerul Albastru afirmând în pripă – Tare mă tem că nu-l vom putea resuscita deloc.

Îngerul Alb către cel Roz – Ai spus că-ţi aminteşti ce-a spus.

Îngerul Roz – A spus aşa: Distrugeţi lumina roşie şi mă eliberaţi… Distrugeţi semnul şi vă eliberaţi…

Îngerul Albastru – Semnul a dispărut, deci vom rămâne aici pe vecie… Nu mai este semnul şi nu ne vom elibera.

Îngerul Verde analizând – Nu te grăbi cu concluziile… Am greşit, nu mi-am adus aminte cu exactitate… Aşadar semnul a dispărut. Dar aceasta nu înseamnă că am ajuns într-o înfundătură. Un semn nu dispare aşa dintr-o dată. Trebuie să fie undeva… (toţi îngerii se caută pe frunte, pe piept, pe aripi, pe armuri) Poate chiar a fost distrus… Şi speranţa de a ne elibera rămâne deschisă… Mai rămâne să distrugem medalionul.

Îngerul Alb – Cum se poate distruge?

Îngerul Roz – La fel cum am topit piatra de pe tine… (către ceilalţi) Ce spuneţi? Încercăm?… Este o metodă, poate merge. În fond, puterea noastră combinată poate distruge orice… Important este să avem încredere în noi şi să abuzăm de forţa noastră colectivă.

Îngerul Albastru după un moment de reflexie – Puterea iscusinţei, fie şi ea telepatică este deosebită în tine. Niciodată nu renunţi. De aceea am încredere că vom găsi o soluţie să ne răspundem întrebărilor noastre.

Îngerul Alb – Puterea voastră combinată poate distruge orice?

Îngerul Roz – Eu aşa spun.

Îngerul Verde – Merită să îngercăm!… Dar avem nevoie de o strategie.

Îngerul Albastru – Da! Trebuie să avem un plan de bătaie. Dar cum nu ştim ce putere are Îngerul Alb nu ştiu cum am putea să fim siguri de reuşită… Dacă ni se inversează iarăşi puterile?… Ce facem?

Îngerul Roz – Ei, chiar la astea nu m-am gândit.

Îngerul Verde încă insistând asupra medalionului roşu – Dacă pornim din start cu ideea că nu vom reuşi, cu siguranţă nu vom reuşi. Dacă plecăm de la bun început cu incertitudine, atunci nici nu mai merită să încercăm.

Îngerul Roz – Ai dreptate. Trebuie să avem încredere în forţele noastre…

Îngerul Albastru sceptic – chiar dacă nu ştim care este forţa Îngerului Alb?

Îngerul Alb convins că poate ajuta, indiferent de situaţie – Dar pot ajuta. Îngerul Verde spusese mai devreme că numai în situaţii limită îmi pot dezvolta abilităţile. Trebuie să fac parte din planul vostru… Cine ştie!… Poate am o putere mai presus de toţi şi chiar îl vom putea salva pe Îngerul Galben.

Îngerul Verde – Are dreptate… Puterile noastre derivă una din alta… Iar dacă mai dorim să aflăm enigma situaţiei în care ne aflăm, cred că se poate numai încercând să distrugem medalionul acesta.

Îngerul Albastru încercând să refacă strategia pusă în aplicare atunci când şi-au propus să-l elibereze pe Îngerul Alb – Aşadar, eu pot să trec forţa mea albastră prin voi toţi şi prin piatra Îngerului Galben.

Îngerul Verde încercând să-i mai dea câteva indicaţii celui Alb – Nu ştiu ce putere îţi stă în fire, însă am încrederea că odată ce vei fi pătruns de puterea albastră şi căldura Îngerului Roz, din tine va ieşi cea mai grozavă putere dintre toate pe care le ştim până acum.

Îngerul Roz către cel Albastru – prima dată să treacă prin mine. Cred că odată ce ne vom împreuna puterile şi vor trece şi prin ceilalţi, forţa va fi mult mai intensă.

Îngerul Alb întrebător – Iar eu ce să fac? Care e rolul meu?

Îngerul Albastru – pentru că nu ştiu ce poţi face, este de ajuns să stai lângă Îngerul Galben… Vom vedea atunci de ce poţi fi înstare.

Îngerul Alb încercând să-şi găsească locul între statueta galbenă şi Îngerul Roz – Este bine dacă stau aici?… Mai la stânga? Mai la dreapta?

Îngerul Albastru înălţându-se şi pregătindu-se de a lansa raza sa albastră – Este bine acolo. Oriunde lângă statuetă.

Îngerul Roz căutându-l cu privirea pe cel Verde şi concentrându-se pentru a-şi intensifica căldura – Iar tu ce vei face? Cum ne poţi ajuta?

Îngerul Verde atingând medalionul roşu şi razele ce ieşeau unduit din acesta – Eu mă voi concentra asupra acestui medalion. Îngerul Albastru îmi spusese în prima zi că am puterea de a mă concentra asupra lucrurilor pentru a le da speranţă… Cred că asta voi face… Voi sta deaspra statuetei.

Îngerul Albastru de undeva de sus, către ceilalţi din preajma statuetei – Sunteţi gata? Pot arunca forţa prin voi?

Îngerul Alb încântat de participarea sa la un moment de exorcizare a Îngerului Galben – Eu sunt gata… Nu-mi este frică.

Îngerul Roz din ce în ce mai incandescent – Şi eu sunt gata. Să-ncepem!

Îngerul Verde închizând ochii şi desfăcându-şi aripile asupra statuetei pentru a o cuprinde, către Îngerul Albastru – Aruncă-ţi forţa prin noi toţi să aflam odată pentru totdeauna adevărul… Să vedem ce ne poate spune Îngerul Galben.

 

Şi în acea clipă Îngerul Albastru, aflat în poziţia de lansare a razei, trimisese forţa sa prin toţi ceilalţi îngeri. Când aceasta întâlni căldura celui Roz întreaga încăpere se cutremură şi aproape că se topise, însă, atunci când împreună îl împresură pe Îngerul Alb, un tunet puternic, asurzitor, aproape că-i dezorientară pe toţi. După ce sunetul insuportabil se diluase într-un ecou prelung, ce risipi lumina puternică, Îngerul Alb apăruse într-o armusă strălucitoare, cu şase aripi de dimensiuni uriaşe. Forţa albastră şi căldura roz trecură şi prin aripile Îngerului Verde aflate deasupra statuetei Îngerului Galben, transmiţănd puterile cele două uniform, ca suliţi înfipte adânc în piatră, încercând astfel, să străpungă învelişul ce-l încarcera pe ultimul dintre semenii lor. Însă forţa combinată nu a fost deajuns. Aceasta s-a risipit înainte să topească piatra ce-l ţinea prizonier pe Îngerul Galben, lăsând statueta doar cu câteva fisuri şi tăieturi încrustate la suprafaţă.

În următoarea clipă, toţi îngerii în afară de cel Alb, sleiţi de putere, s-au văzut nevoiţi să renunţe şi s-au retras spre odihnă. Îngerul Alb era împresurat de o lumină curată şi strălucea orbitor.

 

Îngerul Verde cu o voce obosită – Am făcut tot ce am putut pentru a-l dezvrăji. Dacă împreună puterile noastră nu au reuşit decât să zgârie statueta, atunci mă tem că avem de-a face cu o vrajă puternică.

Îngerul Albastru la fel de ostenit ca şi cel Verde – Nu ştiu ce mai putem face. Am trimis cea mai puternică rază albastră din mine şi am pus toată energia în ea. Este peste puterea mea. Eu nu mai pot face nimic.

Îngerul Roz şi el, vizibil nedumerit – De data aceasta nu a mai mers. Nu ne-au mai fost de folos puterile noastre împreunate. (apoi căutând să afle o părere şi de la Îngerul Alb, îl descoperă înalţat puţin mai sus, într-o altă înfăţişare decât cea cu care erau obişnuiţi) Dar cred că am făcut ceva pentru prietenul nostru Alb.

Îngerul Verde ridicând şi el surprins privirea – Într-adevăr! Este impunător…

Îngerul Roz – Pare mai înalt.

Îngerul Albastru – Şi chiar are şase aripi.

Îngerul Roz – Cum i-am spus ieri?… Hexoînaripat?

Îngerul Verde observând cu atenţie – Priviţi alături de armura sa. Are un pumnal roşu la fel ca medalionul statuetei galbene.

Îngerul Albastru ridicându-se din ghemuială – Este un semn.

Îngerul Roz – Un alt semn?… Data trecută, semnul ne-a adus inversarea puterilor. Acesta ce-ar putea sugera?!… Că este făcut din acelaşi material ca medalionul?

Îngerul Verde privind insistent licăririle roşii ale pumnalului – Cred că este mai mult decât un semn. Este un îndemn, o sugestie.

Îngrul Alb coborând printre prietenii lui – Ai dreptate. Pumnalul şi medalionul sunt din acelaşi marial. Raza roşie nu poate fi distrusă prin forţele noastre, ci de propria sa forţă. Acestea sunt menite să se distrugă reciproc.

Îngerul Albastru puţin surprins – Dar tu de unde şti că acestea se pot distruge reciproc?… Brusc ai devenit iscusit ca Îngerul Verde?! Sau doar îţi dai cu părerea?

Îngerul Alb răspunzându-i calm şi politicos – Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo în preajma puterilor voastre, dar cred că mi-am descoperit aadevărata natură. Probabil, înainte să ajungem aici am fost un înger războinic…

Îngerul Roz constatând armura solidă, paloşul de foc şi uniforma schimbată, scutul, cele şase aripi uriaşe şi înălţimea sa impunătoare – Acum totul are sens. (pipăindu-i braţele şi penele metalice ale aripilor) Ai braţe puternice şi statură de soldat. Dar iscusinţa de unde mai vine?

Îngerul Verde dând dovadă de aceiaşi capacitate – Aceasta vine din gradul superior al său.

Îngerul Alb completând – Din faptul că am fost general… (apoi referindu-se la pumnalul roşu) Acesta este distincţia de general. Este o armă letală. Poate cea mai puternică din dotarea oastei de îngeri. Raza roşie este cea care distruge toate blestemele şi vrăjile… Şi poate cea care ne poate salva din acest loc.

Îngerul Albastru mirat – Dar Îngerul Galben ne spusese ieri să distrugem medalionul rosu pentru a-l elibera. Dacă distrugem mdalionul arma dispare. Asadar nu vom putea să ne eliberăm complet de aici.

Îngerul Verde către cel Albastru – Într-un fel ai dreptate. Dacă distrugem raza roşie îl eliberăm pe Îngerul Galben şi riscăm să nu aflăm de ce suntem aici. Dar mai există o speranţă. Oricine sau orice ne-ar fi adus aici, în această lume despre care nu prea ştim nimic, ar fi aruncat o vrajă foarte puternică peste Îngerul Galben pentru că ştia cel mai bine care este soluţia de ieşire din această situaţie. Altfel nu îmi explic de ce ne este foarte greu să-l despietrim, să-i îndepărtăm vraja.

Îngerul Roz – Şi crezi cu toată convingerea că răspunsul se află în acea statuetă galbenă? Putem fi siguri de asta? Sau este doar o bănuială.

Îngerul Albastru către cel Roz – Îngerul Verde nu s-a îndoit niciodată de speranţele pe care le avem de a desluşi misterul. Eu spun să ne încredem în el şi în speranţa pe care ne-o insuflă.

Îngerul Alb scoţănd pumnalul din teacă – Cred că sarcina mea este de a înfijge pumnalul în mdalion. Nu cred că are cineva o putere mai mare ca a mea pentru a-l distruge.

 

Se adunară toţi în jurul statuetei să-l susţină pe Îngerul Alb. Acesta ridică pumnalul şi cu toată forţa sa îl înfipsese în medalion. În acel moment, uşoarele unde roşiatice care gravitau în jurul pieptului Îngerului Galben, se transformaseră în vizibile lanţuri de piatră. După ce răsuci pumnalul de câteva ori în stânga şi în dreapta, piatra începu să se fărâmiţeze, să se mărunţească, pentru ca în scurt timp să se transforme în firicele de nisip şi să se împrăştie ca praful, departe de lumina ce începea să se descătuşeze din pieptul Îngerului Galben.

 

Îngerul Galben privind cu zâmbet pe faţă chipurile celorlalţi adunaţi în preajma sa – Prieteni! Vă mulţumesc din suflet. Aţi reuşit în cele din urmă să mă eliberaţi.

Îngerul Alb privind către pumnalul său – Raza roşie a fost distrusă… Dar şi pumnalul… S-a fărâmiţat odată cu piatra şi s-a risipit.

Îngerul Galben către cel Alb – Nu mai este nevoie de raza roşie pentru a ne salva, pentru a afla adevărul. Eu sunt cheia. Ştiu de ce am ajuns aici şi cum putem ieşi… Când aţi încercat pentru prima dată să mă eliberaţi, am împărţit raza roşie în două şi v-am dăruit acel pumnal. Era singura posibilitate de a izbândi.

Îngerul Albastru bucuros îmbrăţişându-l pe cel Galben – Ne bucurăm că te avem printre noi. Nu mai contează nimic altceva. Important este că te avem pe tine.

Îngerul Roz mai călduros ca niciodată – Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar simt că puterea pe care o am este din ce în ce mai intensă… probabil pentru că ne-am reîntregit.

Îngerul Verde – Abilităţile noastre sunt sporite pentru că puterea prietenului nostru Galben este aceea de a le amplifica în prezenţa lui.

Îngerul Albastru privinduşi pieptul – Desigur… Prin mine vuieşte raza albastră şi mă întăreşte. Iar în piept simt cum se zbate ca un generator, o voinţă puternică de libertate.

Îngerul Alb scoţându-şi paloşul – Braţele mele simt nevoia de a distruge cutia aceasta.

Îngerul Verde către Îngerul Galben – Iar eu vreau să ştiu adevărul. Şi mai vreau să nu mai vorbesc telepatic.

Îngerul Roz – Dar nu mai vorbeşti telepatic de când Îngerul Galben a scos primul cuvânt.

Îngerul Galben  foarte mic de statură, dar în permanenţă radiind într-o aură călduroasă şi luminoasă, ridicându-se la nivelul celorlalţi, începu să le povestească cum au ajuns în cutie – Toţi eram într-un compartiment de tren. Fiecare deasupra omului său. Faptul că suntem prieteni este şi pentru că oamenii noştri erau prieteni şi colegi de muncă…

Îngerul Roz începu să râdă – Îmi şi imaginez… Nu cred că este valabil şi pentru Îngerul Alb. La statura sa impozantă nu pare deloc logic.

Îngerul Galben – Ai dreptate. Îngerul Alb era controlorul de tren.

Îngerul Albastru mirat – Era el controlorul de tren sau era îngerul controlorului de tren?

Îngerul Galben continuând fără a-l băga în seamă – Fica Satanei, o vrăjitoare cu trup de şarpe a aruncat vrajă peste întreg compartimentul acela.

Îngerul Alb către cel Verde şi cel Albastru, arătând cu degetul, ca şi cum ar fi descoperit un secret – Da! Şarpe! La fel ca în visul pe care l-am avut înainte să mă fi resuscitat voi pe mine. Acum îmi aduc aminte.

Îngerul Roz – Ce să-ţi aduci aminte?

Îngerul Alb – Eram controlor de tren… ba nu! Eram în misiune!… Da! Eram deghizat în controlor de tren pentru a urmări şi distruge această vrăjitoare.

Îngerul Galben – Eu eram în compartiment deasupra omului meu şi când ţi-am simţit prezenţa în compartiment am observat şi vrăjitoarea în spatele tău. Atunci a aruncat vraja peste noi toţi.

Îngerul Verde – Peste oameni sau peste noi? Faceţi-mă să înţeleg!

Îngerul Galben către îngerul Verde – Vrăjitoarea nu avea nimic cu oamenii… Iar pentru că ne-a trimis aici, oamenii au rămas de izbelişte, singuri şi vulnerabili ispitelor ei… De fapt acesta îi era şi scopul.

Îngerul Roz – Nu avea cum să ne omoare şi-atunci ne-a închis aici… S-a jucat cu noi. Ne-a păcălit.

Îngerul Verde nedumerit – Dar tu de unde şti toate acestea?

Îngerul Galben – Pentru că am văzut-o atunci când a aruncat vraja peste noi, m-a blestemat cu raze roşii şi pentru că am rezistat ştergerii memoriei, m-a închis în două straturi de piatră.

Îngerul Albastru – Şi ce lume este asta, cu pereţi de jur împrejur şi întunecată?… De ce este aşa rece şi miroase urât? De cât timp am stat aşa prefăcuţi în stane de piatră?

Îngerul Galben cu tristeţe în glas şi cu capul plecati – Din câte ştiu eu blestemul şarpelui ne-a preschimbat în piatră şi astfel ne-a subordonat timpului. Apoi ne-a trimis în Evul Mediu omenesc.

Îngerul Roz deznădăjduit – Dar Acum că am devenit din nou îngeri ne mai putem întoarce la moamenii noştri şi la Dumnezeu?

Îngerul Galben – Mă tem că nu putem încă să ne întoarcem până nu ieşim de aici.

Îngerul Alb cu paloşul în mână – Am să fac tot posibilul să dărâm aceaşti pereţi.

Îngerul Albastru către cel Verde – Ai spus că Îngerul Galben ne va salva… Acum ce facem? Putem să sfârşim aici fără ca Dumnezeu să ne mai poată ajuta cu puterea sa.

Îngerul Roz indignat – Aici suntem lipsiţi de putere. Orice ne-ar sta în putinţă nu este decât amăgire. Nu cred că mai avem vreo şansă de a ieşi de aici.

Îngerul Verde către ceilalţi – Speranţă mai este atâta vreme cât mai credem că putem să distrugem această lume. Acum două zile o rază de soare a pătrus aici şi ne-a redeschis ochii. Dacă soarele a găsit loc să pătrundă aici, nu văd de ce nu am găsi şi noi o cale de a ieşi.

Îngerul Albastru – Şi ce mai putem face, în afară să ne unim din nou puterea?

Îngerul Alb – Am puterea unui titan şi forţa unui soldat. (către Îngerul Albastru şi Îngerul Roz) Dezertarea nu îmi este caracteristică. Dacă renunţăm acum, ce fel de îngeri suntem?! Dacă ne-am putea revanşa vreodată pentru ceea ce ni s-a întâmplat, este chiar prin atitudinea de a spera până la ultima picătură de putere.

Îngerul Galben – Îngerul Verde şi Îngerul Alb au dreptate. Să încercăm să ne unim puterile.

 

Convinşi de încurajările acestora Îngerul Albastru şi cel Roz li se alătură. Se poziţionară în centrul acestei lumi, în jurul celui Alb şi atingând fiecare paloşul acestuia, se concentrară şi eliberară fiecare puterea pe care o aveau. Când toate acestea se uniră într-una singură, o lumină orbitoare umplu cutia pentru câteva clipe, iar după ce aceasta slăbi în intensitate toţi îngerii erau deja plecaţi. Îşi luaseră zborul către ceea ce sperau ei.

CORTINA