cuvintele dor dincolo de trup
umbra lor se lasă-n somnul lung
alunecă printre degete la botez
… dispare răul adus prin născare
plâng cu lacrima umilinţei
se scrijelesc pe scoarţa copacilor
în versuri părăsite de sunete
cu ne-ncepute şi nesfârşite gânduri
în sufletul lemnului ori al pietrei
lacrima lor nimic nu stinge
se aşază-n poemul vorbelor
înlănţuire de taine ne-nţelese
prin care încercăm să ne depăşim
cu înălţătoare poveţe
învierea la marginile cerului
ne face să călătorim prin eter
fiecare cu steaua lui
acest drum neştiut de odihnă
unde ne-am întrupat în cuvînt
ca sămânţa-n pământ
ieşind la lumină
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.