cuvintele dor dincolo de trup
umbra lor se lasă-n somnul lung
alunecă printre degete la botez
… dispare răul adus prin născare

plâng cu lacrima umilinţei
se scrijelesc pe scoarţa copacilor
în versuri părăsite de sunete
cu ne-ncepute şi nesfârşite gânduri

în sufletul lemnului ori al pietrei
lacrima lor nimic nu stinge
se aşază-n poemul vorbelor
înlănţuire de taine ne-nţelese
prin care încercăm să ne depăşim
cu înălţătoare poveţe

învierea la marginile cerului
ne face să călătorim prin eter
fiecare cu steaua lui
acest drum neştiut de odihnă
unde ne-am întrupat în cuvînt
ca sămânţa-n pământ
ieşind la lumină