sub cenuşa păcatelor noastre
florile mor – şiroind din copaci:
pe la noi nu vin păsări măiastre –
pe câmpii nu mai ard grâu şi maci…

 

calci pe lave uscate – dar, oame,
tulburi cu pas Mormintele Ierbii:
şi izvoare-au secat – iară cerbii
se-ntruchip’ făr’ de raze-ntre coarne!

 

dogorite de para văpăii
se chircesc şi văzduhuri şi aştri:
tu orbecăi meandrele căii

 

şi îţi zornăi în palmă piaştri…
atâta rămas-a din stele şi lună:
o mână-aurită de oase ce sună!