Lumea e simplă pentru oamenii complicaţi şi complicată pentru oamenii simpli.

    Deşi fals oamenii se cred a trăi într-o lume conturată în alb şi negru – calea de mijloc neexistând, renegată cu intenţie. Acest gen de gândire poartă numele de meschinărie sau cum să denigrezi pe cei apropiaţi. Să luăm aminte de ceea ce s-a întamplat şi din păcate continuă între: evrei-palestinieni, turci-kurzi, indieni-pakistanezi, sârbi-albanezi, români-maghiari.

    Ultima categorie are rezonanţă în urechile mele, am avut neşansa să cad în mijlocul divergenţelor româno-maghiare cu caracter naţionalist(*) iar noi (despre NOI era vorba) aveam unic argument – unicul, singurul viabil în faţa lui Dumnezeu  – IUBIREA. Sentiment ce ne-a fost refuzat cu brutalitate pentru că "nu se cade, tu eşti unguroaică iar el român."

    A trecut atât de mult timp, doar jurnalele tinereţii păstrează acum versuri de iubire  iar prin dulapuri stau atent dosite mici cadouri fiecare amintindu-mi de un zâmbet, o mângâiere,  un sărut, puritate, iubire, de conturul ei în razele Soarelui. Fără ele Raiul e departe, fără farmec ceva ce am cunoscut şi pierdut; toate acestea mă abandonează rând pe rând în camera ce scriu.

    Am ţinut cu dinţii de ceva fără viitor, ceva fictiv, prea frumos, trăiam în amărăciunea că ne vom pierde până la urmă.

    O vreme nimic nu părea grav, nici faptul că nu avea voie să mă vadă, nici faptul că ne întâlneam pe ascuns. Drama a început atunci când lipsa celuilalt a devenit insuportabilă, sentimentul de culpabilitate gen: "n-o să îngădui  să suferi din cauza mea" născut  în urma interdicţiilor, ameninţărilor şi a pedepselor fizice.

    Draga de ea îmi propusese în disperare de cauză a ne face vieţile alături de altcineva iar noi să ne iubim pe ascuns, am refuzat scurt mânat de mândrie de parcă nu aşa trăiserăm: pe ascuns, în promiscuitate, în pericol de a fi prinşi şi separaţi.

    Cum sufletul se urâţeşte în absenţa iubirii şi noi privaţi de prezenţa celuilalt am sfârşit prin a ne despărţi. Atât eu cât şi ea vom trăi însă ce folos dacă la fel nu va mai fi ?

    Apoi câţi "eu" şi câţi "ea" or mai trăi pe pământ? Urmările discriminării înseamnă putreziciune şi mai grav suflete pierdute …ce se vor regasi pe alt pământ.

             

(*) cu riscul de a mă fi exprimat pleonastic am credinţa că un conflict între un român şi (întâmplător) un maghiar poate fi altfel decât cu caracter naţionalist.