Mohorâtul anotimp bate la uşa noastră
Cu viscole pătrunzătoare şi ger năprasnic iară.
Sumbru este cerul, demult întunecat,
De când zburătoarele spre ţări mai fericite-au plecat.
Numai cristale albe de colo până colo umblă iute
De-atâta bucurie, îmbătate, ameţite, zăpăcite,
Ele cad din zbor
Şi de geamuri se lipesc uşor.
Un mic fulg de nea îmi întinde palma udă a sa
Ca şi cum m-ar invita
Împreună a dansa
Şi cânta.
Aud cum muzica răsună-n parc,
Iar încet, încet în joc intru parc’.
E-al iernii dans vioi
Când toţi fac tărăboi.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.