Mohorâtul anotimp bate la uşa noastră

Cu viscole pătrunzătoare şi ger năprasnic iară.

Sumbru este cerul, demult întunecat,

De când zburătoarele spre ţări mai fericite-au plecat.

 

Numai cristale albe de colo până colo umblă iute

De-atâta bucurie, îmbătate, ameţite, zăpăcite,

Ele cad din zbor

Şi de geamuri se lipesc uşor.

 

Un mic fulg de nea îmi întinde palma udă a sa

Ca şi cum m-ar invita

Împreună a dansa

Şi cânta.

 

Aud cum muzica răsună-n parc,

Iar încet, încet în joc intru parc’.

E-al iernii dans vioi

Când toţi fac tărăboi.