dacă aş vrea să predic – n-aş găsi ce să
spun: aş bâigui câteva vorbe
stinghere – şi-apoi aş tăcea – ruşinat
într-un colţ de minune
 
n-am umblat lumea în lung şi în lat
n-am păşit prin iarbă – prin rouă şi-n soare – alături de
mari mulţimi de oameni – frământând
cu sfântă socoteală – în picioare şi între pumni
pământul
nici mările n-am înfruntat – în
frăţii ale spumei talazului – nici în
faţa peştilor uriaşi nu m-am minunat
nici sub fâlfâitul cumplit al păsărilor văzduhului – răsărite din
neantul apei – nu m-am închinat
 
n-am cântat seara la focuri înalte
încercând să ispitesc cerul şi-ale lui
de aer mult şi-ndesat – porţi enigmatice – şi
sipete scumpe şi rare – cu multă
şi îndelungă chibzuinţă – dumnezeiesc
ferecate
 
n-am stăpânit popoare fără de număr – închinându-le
lunii şi soarelui – şi nici piramide
n-am durat  – în amurg
 
nu m-au vizitat – mari şi mici – păsările dumbrăvii – în
dimineţile începutului lumii – şi
n-am schimbat vorbe şi nevinovate
ori cam deşucheate
flecăreli – flăcărui – cu îngeri
seara – după ce-n şiruri
nesfârşite – vitele se retrăgeau
de la adăpat – lăsând loc curat de
hodină  – pe prispe şi-n jurul
fântânilor – huhuind – din adânc – cu
glasul bătrânilor
 
şi – mai ales – n-am întrebat munţii despre ceasul
tăcerii – iar piscul mi-a rămas fratele de sub trăsnet – dar
mut şi podidit de
spumele verzi ale sfioşeniei  pădurilor – de spumele
albe – ale-ndrăznelii izvoarelor : acolo sus
între ţancuri – stau  – nevăzute – cumplit templele  – cărora doar
când şi când – în cutreierul veşnic al
minţii –  le jertfesc
ori – dimpreună cu nevăzuţi preoţi sau
genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc şi de zor
zugrăvesc – cu tunet şi foc
icoanele zeilor fumegoşi – sălbatici ascunşi – furioşi cât şi
temeliile zbătute-ale lumii
rădăcinoşi – naivi şi bărboşi
 
…şi nici măcar Dumnezeu nu m-a
chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – să
mă ispitească din
cuvânt – să-mi descheie
sufletul – acolo – deasupra
cerurilor – şi să privesc – stând  – de-mprumut şi
în joacă – pe tronul lui
oceanele şi câmpiile lumii – ca
pe nişte locuri de tot sfinte – numai bune de
arat – cu privirea – cu
mintea – şi  – gemând de lung dor – pregătite spre
a fi însămânţate – prin
albă de nesomn – năzuinţa
 
n-am lăsat vreodată foarfecele croirii de lume
cu gura deschisă – temându-mă că-i voi
fi – eu însumi – mereu
hrană a nesătulei lui lăcomii – sau că
printre buze de fier – îl voi face-a rosti
ce nu se cuvine – cu prea multă
nemăsurată şi neruşinată poftă – prin nesăbuinţa mea
el va naşte – numai începuturi de lume – monştri pe cioate
sprijiniţi – orbi zurlii
muţi – surzi şi
sanchii
 
ce-aş putea spune mai nou – la
cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de
glasul meu – pentru a-şi
schimba – în răstimpuri – poziţia lunecosului
trup – să nu le amorţească apele – deltele
sfinte – şi să nu se lase năpădite de bolile
ştimelor – când isteţe – când
trist cântătoare – în noaptea
neliniştii
 
ce-aş putea rosti în faţa
popoarelor – care se mişcă – tăcute – în
umbra şi după umbra Lui Dumnezeu – ascultând
noapte de noapte – crugul stelelor – spre
a şti – a doua zi – cu ce rugăciuni să-şi întâmpine
cirezile faptelor?
 
să stau – ca sub ploaia de rouă a
lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi
şi să-nvăţ să-nserez : e singura predică
folositoare şi dezmierdat potrivită
oaselor mele – pe cer plutitoare
oaselor mele – prin care
trec aer sfânt şi nemaiauzite cântece – şi peste care
din când în când – se răsfaţă-a minune şi-a
răsărit de proaspătă lume – o
floare