M-am oprit ieri la mijlocul cerului

răsuflând din greu.

Soarele ieşise tot din spatele răsăritului

de unde iese mereu.

Norii rămăseseră-n urmă îmbătrâniţi

parcă,

aşa cum rămâne apa oceanului verde

peste care trece o barcă.

Spre nord înotă o banchiză de gheaţă

prin marea polară,

spre sud albatroşii descresc pe măsură

ce zboară.

Spre apus, prin valul de aburi ca o maramă

de borangic,

din mijlocul cerului, unde mă aflu,

nu se vede nimic.

 

Mă opresc şi astăzi cu o înălţare mai sus

şi contemplu,

dar în afară de stele şi mulţi bolovani,

iubito,

nu văd niciun Dumnezeu,

nici un templu!