ochiul termic îmi încălzea fruntea
deschizând în mine o lume vestejită
descinsă din culmine nepătrunsului adânc
cu apă purpurie ca un cavou uriaș din care se iveau
vietăți haotice înnegrite supradimensionate
se umflau în basoreliefuri dezlipindu-se
din pereții de stâncă mă traversau de la stânga la dreapta de la
dreapta la stânga încuindu-se pe vecie în ochiul meu tainic
respirându-mi sacadat prin solzii metalici
e lumea morților moarte îmi rânjea un spirit cu gingiile golite
apărut instantaneu la o fereastră cu fructe găunoase albăstrite
albăstrite și putrede mirosind a timp curmat
în încrengătura venelor mele spânzurate ca niște fuioare foarte vechi
prinse cu pioneze în baierele cerului cu pântecele uriaș curbat de păcate
uite respir respir și numai când îmi amintesc de tine inspir aerul uscat
trag de sfoara timpului de lemn
încremenind ca o STEA
amprentată pe fața desfigurată a nopților polare
***
cândva undeva (și asta e sigur)
o inimă o să bată numai pentru mine
în pieptul statuii micului prinț rătăcit
printre trandafirii umilinței din cartea albastră
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.