– variantă –


Iarna Mielului se mistuie,ceasornic…
Cade, iar, ispita; înălbind trezvie :
Tatăl să-şi ia Fiul, Fiul să-şi ia Tatăl,
Ochi ai îndurării-n euharistie.
 
Iarba feţei Tale spală trup bolnav,
Margini de neant, cărările de sânge…
Ud fiind păcatul, încă se despart,
Zi pentru a râde, timp pentru a plânge.
 
În fiorul crucii, pun tăceri de zori…,
Somn să se destrame-n creştet purpuriu…
Coboară-mi, Doamne, pe rază de spini,
Strigătul spaimei, să ştiu că sunt viu !
 
În numele tău, îi cer clipei sipet,
Alean nesfârşirii, svâcnet de pământ.
Zare îi cer frunţii, miruri şi tămâie,
Crucea Ta să ardă, astrelor frământ.
 
Fără beteli, lângă absida icoanei,
Prind cumpeni, înveliş de-alinare.
Beau floare dospită-n albul luminii,
Vestind că-s ivit, acum, din iertare.