(dar nu cred că mai trece)
o bătea
pe mama se lipeau amurguri vinete
alungate de furtuni
care nu se mai terminau
îmi vuiau urechile
fugeam cu lacrimi în pumni
în pod
întunericul îşi înfigea dinţii
nu ţipam
m-ar fi găsit
şoarecii
se ascundeau şi ei în hambar
se auzeau boabele zăngănind
frica mă urca pe o măsuţă
lângă o carte de poezii
o mână anuştiucui
rupea bucăţi şi mi le punea pe inimă
am şi-acum cicatricile
tomuri întregi
zorii păreau ghemuiţi în lucarnă
aveam atâta foc în mine
că ar fi ars toată casa
şi sufletul mamei
mă rugam
să o găsesc
neatinsă
(8 sept. 2010)
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.