Pagina principala 
Jurnalul meu [fara titlu]
Jurnalul meu [fara titlu] | [fara titlu] |
|
|
| Scris de Alina Maria Ivanov | |
| Tuesday, 18 March 2008 | |
|
A împietrit clipa în mine…
A împietrit clipa în mine… Căci a privit în urmă şi n-a încetat Să se întrebe dacă a uitat… Şi noaptea mi s-a poticnit în zori Căci la fereastră a mai vrut să zacă Vroia să ştie dacă îmi e dragă… Pasul pluteşte peste-asfaltul găunos Pantoful stâng s-a rătăcit Întreabă pietonii de unde a venit… Inima e-nţepenită într-un tic sau tac Căci i-a sărit un arc când clipa-noapte s-a uitat Să vadă dacă pasul a plecat. Venele s-au umflat de-atâta sânge curs Fără de rost în trupul meu… Zvâcnesc la fiecare pas greşit Iar eu cărările în veci nu le-am ghicit. Inima pompează viaţă-n mine Cu toate că o sabotez frecvent Picioarele-s umflate de alergatură Dar la ce bun acum dac-am rămas în urmă? Tâmplele… zvâcnesc a nebunie Şi pielea îmi miroase a gropar Zâmbetul vrea totuşi să se agaţe De buzele de ceară şi mortar. Sunt ipocrită, falsă-ncântătoare Sunt o păpuşă într-un vis murdar Sunt o icoană sau un păcătos venin Sunt tot ce tu vezi şi poate-ncă puţin. Doar ochii îmi trădează amăgirea Căci ea-i ursita călăuză Cheaguri de sânge colorează iar cerneala Cândva o mai strigam pe mama. Dar ce se ascunde versurile de tămâie Nu-s eu, căci doar o iluzie a mai rămas E un preludiu al disperării Sau e sfârşitul întrebării… Închid ochii timid şi muzica se naşte în noi Mă atingi încet pe spate Şi o chitară îşi pregăteşte corzile Trupul tău e atât de aproape Pe linia coloanei te mişti în sus şi apoi uşor în jos Mă abandonez încet Şi un pian scapă un suspin subţire… Pielea se electrizează sub degetele tale Desenează infinitul pe mine… Saxofonul oftează melancolic. Rochia îmi alunecă la picioare Acolo zace orice urmă de real. Îţi simt pieptul apropiindu-se de spate Mă intorci brutal Chitara ţipă… Linişte…mă priveşti Cu ochii muşti din carnea mea Totul dispare Sunt goală….iar linişte… O vioară începe să plângă zâmbind, Mâinile alunecă pe corpuri Se împreunează, tremură Degetele transpiră Pianul e în fundal… Ne mişcăm pe un ritm caligrafic Îmbrăcaţi doar în note şi tonuri Totul valsează în jur Ne prindem în dans Toba răcneşte ca o disperată Suntem doar carne, ţipete şi nemurire Căci eu renasc prin tine Tu te întrupezi în mine… Dansăm, orchestra cântă, ţipă, râde Dar nici măcar gândul nu ne aude Deodată tăcerea ne opreşte… Poate doar privirea mai rosteşte o poezie Şoaptele unui saxofon ne învelesc, Şi-o clipă parcă te iubesc… * Păşeam desculţă printre amintiri, Era un vis, eram în cimitir… În urmă lumânările ardeau La căpătâiul gândurilor gângurau. Valsam printre schelete şi printre amăgiri Eram chiar calmă şi cântam zâmbind. Din grote tresărau din când în când Fotografii cu chipul meu strigând. M-am aşezat în toamna aceea pe o bancă Şi capu-n poala ta l-am aşezat Ai fost atunci tu negustorul Ce amor-n mine ai împachetat. Credinţă în ziua ce m-ai sărutat Şi-n anii absoluţi în care am dansat, Credinţă ai semănat atunci în mine Chiar de ştiai că tu-mi vei fi o nălucire. Prin cioburi ameţită mă rotesc Şi fiecare amintire o-ndrăgesc Chiar de-ntunericul nu a plecat din vis Eu întind degetele către paradis. Mi-ai zis în noaptea când te-am aşteptat Ştii noaptea sfântă de brocart, Mi-ai zis că lumea nu se va schimba Dar nu-i nevoie să mă-mbrac ca ea Şi dacă vreau pot chiar să nu-i vorbesc Şi cu iubire s-o lovesc. Şi te-am crezut deşi îmi-amintesc că am plecat Când de cu zi s-a luminat. E două noaptea, si sunt în cimitir, Pe jos sunt spini de la un trandafir, Acum atât a mai rămas…amorul meu fără de glas. L-am scos din talpă şi nu, nu-i rană E doar nelinişte şi-mi este teamă. O clipă am fost şi în lumină, Da! Îmi amintesc chiar foarte bine… Sunt încă urmele pe trupul meu Se joacă fumul în sufletul greu. Căci am creat ideea unui om Şi am iubit ideea unui dor. Printre morminte rătăcesc.. Şi caut cripta cea mai nouă Să-mi vărs singurătatea-n ea Să mă trezesc pentru a visa. Doar trupul cald al tău n-ajunge Să îmi dea viaţă, să mă întregească Doar vorba ta n-ajunge Să mă atingă sau să îmi vorbească. Doar gândul că tu m-ai putea iubi N-ajunge nici pentru o dimineaţă, dar pentru o zi! Doar gândul că poate m-ai vrea N-ajunge să mă ţină trează în noaptea ta. N-ajunge să mă ţii de mână la cumpărături Sau cadou să îmi dai cadou în seara de Ajun N-ajunge umbra sufletului tău Să pot să te privesc ca pe un om. Ce nu-nţelegi? N-ajunge un strop de timp N-ajunge o dâră de parfum al unui te iubesc N-ajunge un sărut sau sexul de pe canapea Să sper că poate tu eşti fericirea. De ce nu vezi? De ce te-ncăpăţânezi? De ce nu poţi să te abandonezi? Iubirea este totul, eu îţi sunt iubire… E-o ecuaţie banală a simţirii. N-ajunge pur şi simplu ce îmi dai Am obosit să stau la coadă-n faţa ta, Eu nu mă mint iar compromis e doar un vers Care rimează întodeauna cu trădez. Singurătatea e dumnezeiască, Pentru că tu nicicând nu vei afla Că ce n-ajunge e de fapt nenorocitatea ta, Pentru că o arătare mâine vei găsi Ce spune totul doar pentru o zi. Trackback(0)
Comentarii
(0)
Copyright 2007. All Rights Reserved. |
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
| < Precedent | Urmator > |
|---|
