îmi doresc ninsoarea aceea care
să ne îngroape de vii în camera noastră
doar trupurile scriindu-se unul pe celălalt
citindu-ne
să topim lumea
iar apa asta mare să ne ducă
dincolo de lespezile cerului
într-o fericire
Adauga la favorite
Bookmark
Recomanda acest articol
Vizite: 152
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (6)
Subscribe to this comment's feed
scris de Conţu, 21 ianuarie, 2012
O fi ninsoarea "aceea" diafană, mununată chiar, dar îngroparea d-tale în omăt alături de bărbatul iubit ( într-o casă cu tavanul în nori, dacă avem în vedere finalul! ), ar presupune, mai degrabă, o contopire a trupurilor decât o "scriere" a lor ( şi, în orice caz, o zbatere decât o "citire" ), ştiind că "topirea" presupune un complicat proces de ardere şi că te poate înălţa adesea dincolo de "...lespezile cerului..." (fericirea find invers proporţională cu pătratul distanţei).
-
- +0
-
-
scris de Ottilia Ardeleanu, 21 ianuarie, 2012
mori din iubire decât din lipsa ei. dacă aţi reuşit să treceţi fictiv prin transformările pe care le-am transpus în poezie, înseamnă că apa aceea mare v-a ajuns. nu, nu, până dincolo de lespezile cerului este doar o clipă... de fericire, fie ea şi invers proporţională cu distanţa - matematic vorbind, depinde doar de intensitatea ei, a clipei, adică mai degrabă de nişte legi fizice.
onorată,
Ottilia Ardeleanu
onorată,
Ottilia Ardeleanu
-
- +0
-
-
scris de Conţu, 21 ianuarie, 2012
Eu am vrut să-ţi sugerez ( fără supărare ) să rămâi la proză! Nimic mai mult !
-
- +0
-
-
scris de Ottilia Ardeleanu, 21 ianuarie, 2012
o pot decide. în fond, cred că e mult mai dificil să scrii proză decât poezie, dar e propria opinie, desigur.
iar eu, în comentariul meu, m-am referit la conţinutul poemului de faţă, nimic mai mult.
mulţumesc pentru revenire.
iar eu, în comentariul meu, m-am referit la conţinutul poemului de faţă, nimic mai mult.
mulţumesc pentru revenire.
-
- +0
-
-
Comenteaza
