Reflecţii de sâmbătă

 

 

 

1. (postat iniţial pe feisbuc, scos ulterior) Binecuvântată este Doamne această sfântă zi de sâmbătă. În care pot sta singur cu mine între patru pereţi, fără să mă mai sâcâie nimeni cu calmul lor cel înţelept. Fără să vorbesc la pereţi. Mă bucur că am hotărât să zic ,,destul” după ce m-am lovit de absolut toată lumea, bucurându-mă totodată şi de vânătăi. Mă bucur că mi-am dat seama de acest fapt şi de,,rost”-ul pe care nu şi-l mai are defel să încerc să fac acest lucru. Mă bucur că am scăpat de naivitate. Măcar atât.

 

Şi încă ceva. Pentru că din acest ,,încă” este format infinitul. Pentru că ,,mereu” este un ,,încă” în orice. Oare câti dintre noi ne dăm seama că acest WALL e zidit tot din beton, doar că e mai lung, lat şi gros decât ar fi putut nemţii vreodată să facă Zidul Berlinului ? Nu ştiu. Cert este însă că nu văd să mai vină din urmă nici un alt Pink Floyd să-l dărâme.

 

2. În loc să fi cules astăzi un mănunchi de flori, am ajuns să adun din faţa, spatele şi împrejurimile blocului, de mai multe ori în ambele palme, maldăre de mucuri de ţigări şi de te miri ce alte resturi. Asta este, ,,fraţilor’’, ţara în care trăim. Şi în care ne amăgim cu brio. În care schimbarea, care ar trebui să vină dinăuntrul fiecăruia în parte, nu va veni niciodată. Tocmai pentru că ,,Dacă eu nu arunc pe jos, o va face altul.” Ori oare nu suntem chiar noi acel ,,altul” ? Bine, am pus şi eu un ,,oare”, dar asta tot din cauza voastră. Pentru că îs deja prea multe lucruri care se întâmplă ,,din cauză” şi din ce în ce mai puţine ,,datorită”. Lucruri care anulează din start tot ce am scris eu aicea. Staţi liniştiţi, sunt perfect conştient de asta, deci nu îmi bat capul. Şi nici nu mă agit.

Dar să fim serioşi, nu despre asta este vorba.

Aşadar, dacă mai demult găseam o floare printre buruieni, fără să ne străduim prea mult, acum avem impresia că a dat norocul peste noi când o găsim. De parcă după un trifoi cu patru foi ne-am fi uitat.

Aşa că mii de mulţumiri. Mersi fain tuturor ! Baftă şi succes pe mai încolo ! Sfatul meu, lăsaţi-o mai moale cu naivităţile.

 

P/S: Vazele ucid !

 

3. Până acum lumea asta a dat naştere la şapte miliarde de oameni pentru ca majoritatea dintre noi să-i asuprim într-un mod cât se poate de scârbos pe cei să zicem nici cinci la sută din aceştia care au contat vreodată. Pentru ce ? Pentru ca noi înşine să suferim efectele oribile ale propriilor noastre acţiuni odioase. De ce ? Tocmai pentru că încă ne punem întrebarea asta idioată. Sau din contră, pentru că nu ne-am pus-o niciodată. Să fim mândri măcar că ne-am tras-o.