Asta e ţara în care trăim !

Cu siguranţă toţi ne amintim de riposta românilor neaoşi atunci când Sabin Gherman prin 1998 spunea un adevăr pe care nimeni nu a vrut să-l accepte sau când Patapievici caracteriza statul acesta în care mai mult se stă fără a se face nimic.
Atitudinea românilor  rămâne doar la nivel de discurs. Faptele în schimb lipsesc cu desăvârşire.


Dacă e să analizăm măreaţa faptă a românilor din 1989  ne putem da uşor seama că nu am fost în stare să facem nici măcar revoluţia. Alţii ne-au jucat după cum au vrut. Ba mai mult au şi omorât oameni pentru a da credibilitate revoluţiei. Acum încetul cu încetul vedem că şi atunci am fost traşi pe sfoară.


E clar că am fost doar pionii unor jucători activi care au reuşit să prostească mulţimea numită constituţional stat român. Sunt unii care trăiesc bine nu pentru că au avut succes în afaceri legale ci pentru că au reuşit să fure. Pe lângă multe exemple auzite prin presă unul ne caracterizează statul în care locuim, oamenii care-l conduc şi  mulţimea care se vinde uşor şi apoi tace: Până în luna aprilie anul curent în România s-au vândut 40 de maşini de lux a căror preţ depăşeşte 5 milioane de Eur. Toate astea într-o ţară aflată adânc în criză, cu salarii care urmează a fi scăzute şi taxe care urmează să crescă împreună cu alte noi taxe care abia aşteaptă să sară de gâtul celor săraci. Reportajul de ma jos nu cred că mai are nevoie de cuvinte:

Asta e ţara în care trăim. Nu faptul că unii au bani mulţi mă deranjează ci faptul că, într-o ţară ca a noastră, e foarte greu de crezut că aceşti bani au fost câştigaţi prin bani cinstiţi şi muncă asiduă.


Îi apreciez foarte mult pe cei care au salarii mari. Dar doar pe cei care şi lucrează pentru a-şi merita salariul. În schimb aceştia (cei cu salarii mari şi lucru pe măsură) sunt mult prea puţini în comparaţie cu cei care au bani mulţi şi nu ştiu ce e aia muncă.


M-am săturat de România.
Da.


Acum am ajuns să fiu de acord cu această sintagmă, să cred în ea şi să-mi dau seama că aici nu mai avem nicio şansă. Nu există nicio speranţă că-ţi poţi trăi viaţa în linişte, că lucrezi liniştit ştiind că banii pe care o să-i primeşti îţi vor ajunge la un trai decent, la un concediu liniştit fără să-ţi faci griji despre ziua de mâine, despre ratele care urmează să le plăteşti, despre cheltuielile lunare inevitabile.


E drept că oricât de mulţi bani vei avea niciodata nu-ţi vor fi de ajuns dar eu încă visez la zilele în care o să am suficienţi bani ca să mă pot bucura de viaţă în afara serviciului, să nu existe reţinerea că luna aceasta nu-mi permit un tricou nou sau că nici în concediul din anul ăsta nu mă pot duce nicăieri.


Aşa se face că m-am săturat şi eu de România.


Şi dacă ar fi posibil m-aş vinde oricărei ţări care ar dori să cumpere un “hard worker” fără pretenţii mari care cere doar un trai decent şi un salariu care să-i ajungă să se bucure de timpul liber.