După cum probabil aţi observat, în ultima vreme activitatea de pe siteul revistei noastre a lipsit aproape cu desăvârşire. Nu ar fi prima dată când ajungem la concluzia că de fapt ceea ce ne-am propus cu mai bine de 10 ani nu are niciun sens. Deşi profilul revistei noastre s-a dorit a fi de atitudine şi cultură interesul manifestat pentru acest segment este aproape nul. Am încercat pe cât posibil să păstrăm linia revistei fără a cădea în patima favoritismului şi a cenzurii deşi, surprinzător, nici de aceste acuzaţii nu am putut scăpa. Intenţia noastră a fost de a aduna oameni, asemeni nouă, care cred cu tărie că totuşi în ţara noastră mai sunt lucruri care pot fi spuse şi apoi înfăptuite. Din păcate, observăm, din nou, cu tristeţe, că de fapt lucrurile nu sunt aşa cum am dori. Am adunat multe echipe de oameni şi colaboratori care s-au ocupat de revistă dar care, ulterior, au renunţat din motive diverse. Unele obiective, altele subiective iar altele imposibil de înţeles. Cu toate acestea am continuat şi acest lucru ne-a dovedit încă o dată faptul că tot ceea ce ne-am propus prin paginile acestei reviste nu se poate îndeplini. Ne asumăm şi noi partea noastră de vină. Poate s-ar fi putut face mai mult dacă ne-am fi implicat mai intens. Toţi. Dar, din păcate, timpul nu ne-a permis să ne dedicăm total activităţii pe site întrucât partea financiară ne-a făcut să facem acest lucru doar din pasiune. Cu toate acestea am iniţiat un program de recompensare a utilizatorilor activi pe site prin care, credeam noi, vom impulsiona pe mulţi să scrie direcţionând astfel toate veniturile (modeste) din reclamele afişate către cei care au o activitate intensă pe site. O iniţiativă de altfel lăudată de multă lume dar care, din păcate, nu a avut rezultatul scontat.

Intenţionat am lăsat pe siteul nostru întrebarea “Când credeţi că în România lucrurile vor merge bine” din martie anul acesta. Au trecut 9 luni şi, deşi numărul respondenţilor nu este mare (176), cei mai mulţi (33%) consideră că lucrurile merg bine. Cu toate aceste în România dodoloanţă “regii” tuturor domeniilor au reuşit să convingă oamenii că lucrurile merg bine deşi nici măcar autostrăzi nu avem, se fură din banul public mai mult decât este de furat şi avem o ţară în care oamenii sunt trişti, plini de griji şi de amărăciune. Îi vedem zilnic pe stradă. Aţi reuşit să vă uitaţi la chipurile celor care trec pe lângă voi ? Dacă nu faceţi un exerciţiu şi o să vă convingeţi. Am avut ocazia să văd şi oameni de pe alt continent. La ei în ţară. Oameni pe care nu-i cunoşteai dar care, când treceau pe stradă pe lângă tine, deşi nu te cunoşteau, te salutau şi îţi zâmbeau. Oameni care trăiau mult mai greu dar care mai aveau acea putere de a zâmbi şi te a te saluta. Oameni care duceau o viaţă simplă dar care se bucurau de cel mai de preţ lucru pe care-l aveau. Puterea de a trece mai departe prin greutăţile vieţii cu zâmbetul pe buze şi de a se mulţumi cu ceea ce aveau.

La noi, din păcate nu există acea mulţumire decât atunci când trebuie să primim ceva pe gratis sau să avem parte de reduceri masive. Dar şi atunci începe bătălia pentru a prinde ceva. Atunci ştim să zâmbim şi să mulţumim dar uităm repede. De aceea în politica românească s-au înălţat tinere vlăstare care, păstrând obiceiurile tătucilor de partid au prins repede cum să manipuleze, să prostească pentru a-şi direcţiona apoi acţiunile lor spre creşterea averilor personale. Este de-a dreptul cutremurător să vezi astăzi persoane tinere cercetate pentru şpagă, deturnări de fonduri, corupţie sau alte astfel de activităţi care nu aveau nimic în comun cu mandatul primit de la cei care i-au votat. Sau vedem persoane tinere înlăturate de către greii (din umbră) pentru a face loc traseiştilor în politică. Totul are un scop, un interes. Ne complacem cu ceea ce avem şi uităm, de fiecare dată, că puterea e în mâinile noastre. De altfel acesta este doar un clişeu pentru că mâinile noastre sunt legate. Nimeni şi nimic nu ne va scoate din mizeria în care trăim. Nici măcar noi, oameni ai poporului. Pentru că noi, ca şi popor, avem în sânge drama din Mioriţa şi proverbul cu capra vecinului. Şi acestea sunt vechi. Sunt balade şi proverbe populare despre care nu ştim când au apărut. Dar cu siguranţă au apărut de mult şi din păcate sunt mereu vii în conştiinţa acestui popor.

Suntem un popor de oameni trişti, împovăraţi şi cu capul plecat. Aşa am fost întotdeauna. Şi se pare, aşa vom continua să fim.  Incredibil de trist este faptul că mulţi au renunţat la a mai sta aici căutându-şi un trai mai bun în altă parte iar mulţi alţii abia aşteaptă să plece.

Partea proastă este că nici măcar presa, a patra putere în stat, nu este diferită. Există o bătălie oarbă, pentru deliciul spectatorilor care vor să vadă sânge deşi în esenţă nu e decât praf în ochi. Nu am văzut niciun interens pentru a duce la bun sfârşit o activitate jurnalistică. Pentru că, din păcate, în spate sunt tot oamenii grei ai ţării care, astfel, reuşesc să facă ceea ce spuneam mai sus: manipularea oamenilor şi vânzarea către aceştia de iluzii şi având ca scop urmărirea intereselor personale. Gestul prin care un mare ziar din România l-a făcut ridicându-l la rang de deţinut politic pe Adrian Năstase alături de Iuliu Maniu nu este doar un derapaj inacceptabil ci o încercare disperată de a transforma realitatea pentru a se urmări interese vădit politice. Iar presa ar trebui să fie arbitru într-o astfel de situaţie. Se latră mult însă fără sens. Oamenii vor vota tot pe cei pe care partidele îi vor scoate în faţă votul uninominal fiind doar o altă momeala aruncată nouă, românilor. Presa are în spate politicul şi aici se închide cercul. O altă şansă pierdută. Nu există independenţă ci doar interese. Presa noastră e împărţită în două: alături de putere sau împotriva puterii. Restul sunt “ştirile de la ora 5”.

Este inadmisibil ca într-un stat să nu se ţină cont de doctrina partidului. Să se creeze alianţe între partide de stânga şi partide de dreapta, partidele de stânga să devina de dreapta iar traseismul politic să fie acceptat. Iar românii să-i încerce pe toţi şi, surprinzător, să-i mai voteze încă o dată tot pe cei care au mai fost dar n-au făcut nimic. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Există trei formaţiuni politice importante în acest moment: PSD, PNL şi PDL. PDL care s-a desprins din PSD. Toate cele trei formaţiuni au avut alianţe împreună. Cu toate acestea din anumite interese s-a ales praful de programele lor de guvernare. Acum mai încearcă. Şi vor reuşi. Pentru că poporul român atât ştie. Dacă ăşti nu sunt buni să vină alţii. Iar dacă nici aceştia nu sunt buni să revină, din nou, cei care au mai fost. Este o continua învârtire în jurul cozii pe care ne facem că nu o vedem. Sau dacă vreţi, în spirit de sărbătoare, este o continuă horă a unirii. Rezultatul, din păcate, este acelaşi. Campaniile electorale înseamnă nevoie de bani şi reprezintă o posibilă sursă de bani. Nu există o transparenţă la acest capitol deşi, la suprafaţă, acum au stabilit un preţ de 10 RON. Evident că nu este respectat. E doar un nou os aruncat către popor. În schimb, la americani, este un adevărat spectacol strângerea de fonduri pentru alegeri. Dar noi, din nou, ne ascundem după deget.

E clar că vina pentru tot ce se întămplă în această ţară ne aparţine nouă, tuturor. Clasa politică este construcţia noastră. Ea ar trebui să fie cea care trebuie sa stabilească legi, regului, transparenţă şi să manifeste interes pentru probleme reale ale ţării. Din păcate aceştia nu au făcut altceva decât să amăgească tocmai pentru că în mâinile lor stă puterea. Legile sunt interpretabile, sunt lăsate portiţe de scăpare în orice, nu se doreşte schimbarea clasei politice pentru că altfel ei ar trebui să se retragă. E un spectacol grotesc pe care trebuie să-l trăim la fiecare patru ani când aceşti politicieni vechi şi noi vin să ne amăgească din nou. Şi reuşesc, din păcate, de fiecare dată.

Personal mi-am propus ca la alegerile care vin să votez doar cu independenţi pentru că m-am săturat de partidele politice. Şi surpriză: În tot judeţul candidează un singur independent iar toţi ceilalţi membri de partid. Unul singur dar în alt colegiu. Iată cum până şi crezul meu că trebuie să mergi la vot de fiecare dată pentru că este o datorie de cetăţean este demontat de politicieni. Ajung asemeni cetăţeanului turmentant care nu ştie cu cine să voteze. Iar acum singurele variante sunt: fie să merg la vot şi să votez partea goală a buletinului fie să nu merg. Acestea au rămas, din păcate, opţiunile mele de vot. Tot ceea ce am crezut că se poate face dispare an după an.

Din păcate şi scopul revistei noastre pare unul fără sens. Dacă vom continua sau nu încă nu ştim. Trebuie să mulţumim tuturor colaboratorilor de până acum şi să cerem înţelegere de la cei care ne-au trimis propuneri pentru publicare în ultima vreme. Vom încerca să găsim un nou sens revistei. Nu ştim dacă o să reuşim. Nu ar fi prima încercare de a renaşte. Acum nu ştim dacă vom mai reuşi. Sau dacă mai vrem. Încercările nenumărate de până acum au fost inutile. Cu toate acestea siteul va continua să existe. Poate timpul le va rezolva pe toate…