plimbându-se pe dig, prin ploi ce-aduc din depărtate ţări
epistole pierdute ;
înfăşurat în plasa de tristeţe a cocorilor
constrânşi de gerul iernii să-şi lase în pădure cuiburile goale,
poetul
priveşte cum farul semne face
pe garduri de himere.
ecoul altor vremuri-dulci acorduri,
alunecă
de
la un capăt al memoriei la altul.

Neliniştea-cu pletele-i nicicând tăiate,
întinde arcul,
să ţintească
coşmarul ce-i bântuie fiinţa.

corăbii stranii plutesc pe-mpietritul cer-
plin ochi cu nepăsare.
cutremurate sunt de
respingerea…
apropierea…
respingerea…
apropierea
neîmblânzitelor talazuri.

“ E timpul sa-ncălzim al nostru suflet
la flacăra prieteniei!” a spus poetul.
atunci…
un murmur de-ncuviinţare
s-a auzit
printre
războinici.