Fostul director al Bibliotecii Judeţene “Gheorghe Şincai” din Oradea şi profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii orădene, Constantin Mălinaş a decedat miercuri, 24 februarie.


Patria  cărtilor ce se imputineza pe zi ce trece a mai pierdut un ostean  credincios: pe Constantin Mălinas, omul care credea neabătut , asemenea marilor renascentisti ai lumii ca ” Litterae faciunt humaniores” (invatatura, cultura, ne face mai umani).Vestea despre moartea sa ne-a indurerat profund si clopotele au rasunat in  inimile noastre, aducandu-ne aminte ca suntem doar ” o vânare de vânt”. L-am cunoscut pe  Mălinu  de pe vremea când era un simplu si meticulos bibliotecar la biblioteca ”Gheorghe Sincai” pe vremea cand  ne citeam creatiile la cenaclul institutiei  inainte de l989. Anii au trecut ,dar Mălinu  a tinut drept drumul de la  linistea bibliotecii la tumultul politic al agorei.  A fost director al prestigioasi institutii, consilier local, editor al unei publicatii deosebite de un profund patriotism ”Familia noastră”, consacrata dialogului intre românii ” intra muros ” si ” extra muros”. A calatorit  pentru documentare la romanii din afara granitelor tarii, de la Giula si Novi  Sad  la românii  insingurati din Maramuresul istoric si chiar la acei din Crimeea, ca si cum ar fi vrut sa -i stropească pe toti cu flacăra vie a unirii.

Doctor in filologie, iubitor de medalistica lui  Eminescu,   documentat luptator pentru recuperarea patrimoniului lui Emanuil Gojdu, Constantin Mălinas ne-a uimit pe toti in ultima parte a vietii. A  scris mult dupa moartea sotiei sale ca intr-un gest suprem de recuperare a intregii sale vieti. cartile sale de poezie si de proză si le-a  lansat cu lume multa si sufragii cinstite la Cenaclul baroului Bihor. Ultima sa carte insa, intitulata ”Proza de transport ” si-alansat-o la Primaria din Marghita ,alaturi de cei dragi lui, cei cunoscuti din copilarie si junete.

Scriitorul s-a intors in chip simbolic spre izvoare si iata cum ultima sa carte a devenit o opera premonitorie inainte de a fi o opera care sa surprindă  ratacirile  oralitatii urbane si stricării lmbii române.  Constantin Mălinas a fost in sensul nemtesc al cuvântului  ”ein bucherwurm” (un soarece de biblioteca), dar in sensul bun al denominatiunii, un om care se retrage in himera pentru a se intari pentru lupta cu realitatea de dincolo de zidurile reci ale bibliotecii. Ajuns in agora, Constantin Malinas a invins.  A pasit pe calea regala de la admirarea cartii la facerea ei.

Ceea ce nu-i putin lucru. Moartea lui este o pierdere  grea pentru intelectualitatea din Oradea si Bihor, dupa cum va fi si o absenta de neinlocuit pentru lucrrile cenaclului nostru unde a luat de atatea ori cuvantul , fie in calitate de autor, fie in calitate de critic literar.

In semn de oratie funebră, chiar daca tanguirea noastra nu atinge dramatismul celor ale lui Bossuet, la capatâiul  celui disparut dintre noi, plângem cu acest sonet despre omul iubitor de carte aleasa si ziditoare de spirit si simtire:

 

 

Şpalturile sparte

 


Din spuma carei Mări, apari, Tu, Carte

Cu ochii grei de plumb, Tu, Făt Frumos

Plângând cu litere, pe Cris, in jos,

Varadiei cu șpalturile sparte.

 

 

De Tine, numai moartea  mă desparte.

Tiparnița e un concert duios,

Ca mersul Domnului cel Viu, pe jos,

Mustrare blândă a  Măicuței Arte.

 

 

Precum un panaceu mi-astâmperi chinul,

Ma faci mai tare si mai bun, mai drept,

Ma-mbeti in nopti tarzii, mai rau  ca vinul

 

 

Dar dup-orgie, sunt mai intelept,

Căci schimb într-un surâs candid, suspinul,

Ce mi se-mplântă, deseori, in piept…

 

Dumnezeu sa te aseze la dreapta Sa, iubitor  si slujitor al Cărții !

Din partea Cenaclului  literar al Baroului Bihor

 

Presedinte Pascu  Balaci

avocat, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania