La Galeria de artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-a deschis nu de mult prima expoziţie personală a artistului plastic bucovinean Niculai Moroşan.


 

Baştina de grăniceştean

 

Spun bucovinean pentru că Niculai Moroşan, cu baştina în comuna Grăniceşti, dar domiciliat în târgul Siretului, îşi desfăşoară activitatea de profesor de design la Colegiul de Artă sucevean „Ciprian Porumbescu” şi, pentru că aşa cum am remarcat la vernisaj, e recenzat pe lista celor care cinstesc blazonul fiecăreia dintre aceste trei localităţi, îl circumscriu mai larg, ca bucovinean, pentru a satisface deopotrivă toate aceste justificate „pretenţii” identitare.

 

http://media.monitorulsv.ro/poze/2008/12/11/116965mare.jpgBaştina de grăniceştean a fost subliniată însă atât de prezenţa pitorească a mamei sale, îmbrăcată în strai popular specific locului, cât şi de prezentatorul manifestării, preotul, scriitorul şi rafinatul grafician Constantin Hrehor, cel care slujeşte atât în altarul Bisericii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril, cât şi în cel al literaturii şi artei.

 

O emblemă de discreţie

 

Părintele Constantin Hrehor, care a remarcat talentul nativ al expozantului (care a fost „ispitit de muze încă din copilărie”) şi a accentuat că acesta „s-a format ca artist sub bagheta unor profesori de calibru”, a reliefat faptul că genericul expoziţiei, „Linie şi culoare” (un titlu aparent „didactic şi sumar”) este de fapt o emblemă de discreţie. O discreţie care-l caracterizează pe Niculai Moroşan, un artist care nu caută subiecte senzaţionale, ci rezolvă plastic teme care vin din străfundul fiinţei sale.

 

Un creator care se circumscrie clasei de „artişti sofianici”, cum a spus Constantin Hrehor (făcând referire la „şcoala de pictură suceveană”), sofianic fiind un anume sentiment al omului în raport cu transcendenţa, un sentiment cu totul specific (care trebuie înţeles ca potenţă creatoare a spiritualităţii ortodoxe) graţie căruia omul se simte receptaculul unei transcendenţe.

 

„Baroana” şi „Zâmbetul pământului”

 

Aşa că, de la portretele în peniţă („portrete care respiră”, cum spunea părintele  Hrehor), care denotă siguranţă artistică (grafica în peniţă exclude radiera şi orice retuş, orice revenire), la adevărate „poeme rezolvate prin culoare” (cu precădere nuduri lipsite de orice conotaţie licenţioasă), Niculai Moroşan ne deschide poarta lumii sale care se configurează între real şi metaforă.

 

O expoziţie în care alături de portretul în peniţă al mamei (intitulat „Baroana”) se află lucrarea „Zâmbetul pământului”, portretul color, solarizat, al tatălui, pălimarul bisericii din Grăniceşti, un fel de „Moromete” hâtru, cum l-a numit părintele Constantin Hrehor.

                                                                    *

 

Prima expoziţie personală a lui Niculai Moroşan este, aşa cum a remarcat Constantin Hrehor, „o primă treaptă îndrăzneaţă” în cariera artistică a celui pe care colegii îl numesc simplu, aşa cum se şi semnează: Moro.

 

Tiberiu COSOVAN

Suceava