ep22La cias dă sărbătoare tăt omu’ tria’ şi să bucure. C-aşe îi în viaţă: lucră omu’ ce lucră, da’ tria’ şi mai şi sărbătoriască.


Că la urma urmii ce ducem cu noi d-aci, dîn lumia asta, dînculu, în lumia ceilaltă?Nimica. Că nu ducem, îi una, da’ ce lasăm? Bini-o zîs cini-o zîs că lucră omu’ ca furnica / moare şi n-are nimica / şasă scînduri prinsă-n cui / îi averia omului / sapa, groapa ş-o lopată / asta îi averia toată. Amu, ceva tăt rămînie dîpă noi – fapchile bunie. Şi dacă vini voarba dă iele, drajii mniei cei dă buni, io, una vă poci spunie: Crăciunu-i aproape şi-i mare criză dă fapchie bunie. Ş-apu, dîn zîsa lu’ ciala, fapchile bunie în lume / îţ’ lăsa niamurilor nume.

 

Moşu’ mnio

 

Cam cîtă cînd s-apropie Crăciunu’, nu ieste om care şi nu-ş’ aducă aminchie dă anii prunciei, cii mai faini ani dîn viaţă. Ş-amu îmi pare că văd cum aşchieptam cu sufletu’ la gură şi vie Moş Crăciun. Pă d-o parchie nie bucuram, pă d-alta nie-nfricoşam. Dî ce? Păntru că dă fiecare dată nu ni-alejiam numa’ cu cădouri, mai iera musai şi făcem tăt felu’ dă promisîuni, pă care, întră noi rămînă voarba, în scurtă vreme le-ncălcam. Pă dă altă parchie, Moşu’ dîn vremia prunciei mele nu iera ca Moşu’ dîn zîua dă astîz’: blînd, mîndru-mbrăcat, melodios la voce şi cu răbdare cu pruncii, ci iera mînios, înfricoşetor la hanie, grăbit dă fiecare dată şi cu glasu’ răguşit. Iac-aşe mi-l aduc şi io aminchie pă Moşu’ mnio. Stăchiam în chindă cu tăţ’ ai familiei şi-l aşchieptam. Pomu’ iera-mpănat, în camera cei mare, dă cîtă uliţă. Dîn clipă-n clipă trăbuia ş-apară Moşu’. Curiozîtachia iera cît casa! Amu, probleme mari n-aviau cum fi. Poezîia o şchiam, corinda numa’ zbîrnîia, aşe că puchia vini Moşu’. Mă, oamini buni, dîn zîsa lu’ bace Toghiere, doară nu creghieţ’ c-or ieşit tăchie binie?

Fiţ’ atenţ’ ce s-o-ntîmplat! Cum s-o apropiet Moşu dă casa noastă, cum o şi-nceput şi ţîngăliască dînt-on pergău, aşe, mare, cam cît o vică. Amu, zîc io că ţîngălia, da’ dă fapt ieşia dîn pergău’ lui on bongoit dă zîci că vreia şi spărie lopătarii dîn tenchiurile dă cîtă păduria dî la Aghia. No, gat-am fost! Asta ca asta, da’ cum s-o băgat în casă, cum o şi picat pă foale, jghierînd răguşit, dă o zburat pergău’ dî la iel dîn brînci cît culu. Greu l-or arăghicat, tăţ’ ai mniei. Io, am luat-o la fugă şi m-am oprit drept su’ patu’ dîn camera cei mare. Dă hanile dî pă iel ce şi vă mai zîc? Ce costum şpeţial? Ce căciulă cu ţuţur alb în vîrf? Ce haină roşie cu bordură albă? Ce barbă şpeţială? Doară nu creghieţ’ c-avia aşe ceva pă iel? Pă cap avia o cuşmă-ntoarsă pă dos şi trasă pă ochi. Pă iel avia o bituşe, lungă şi cu lîna miţoasă. În picioare, cizme dă gumă. Amu, dă arăghicat, l-or arăghicat ai mniei, da’ trăbuia şi-i deie ceva “întăritor”, că vinia Moşu’ dă dăparchie şi iera ostănit. Aşe că ce şi-i deie? L-or îmbiet cu răchie. Dabghia l-or lămurit şi beie vo patru păhăruţă. Întră timp, io am ieşit dă su’ pat. O avut apoi răbdare ş-asculchie poezîia mia, da’ la colindă m-o ajutat şi iel. Băsamă-i plăcia şi cînchie, că nie acuperia pă tăţ’ cu vocia lui răguşită. Dîpă aceia m-o dat cădourile dînt-on sac şi s-o cam mai dus. N-o ieşit dîn casă pînă n-o mai picat o dată dă pămînt, în timp ce io, p-îngă iel, îl petreciam promiţîndu-i că n-am şi mai fac prostii pînă-i lumia. Oăi! Noroc că n-o trăbuit ş-aducă şi pomu’, tăt în sara aceia, că nu şchiu ce s-alejia dă iel. Cred că tăt îl hăbucia. În următorii doi ani, tăt Moşu’ aciala s-o nimerit a trece pî la noi pî la uliţă. Oricum, ieram mai obişnuit cu iel şi iel cu minie.

Anu’ ci-o urmat, o vinit alt Moş, că primu’ zîce că iera la ‘mormîntare la unchiu’ Lupu, on prechin d-a lu’ bunu. Noul Moş, avia vocia aşe, mai piţîgăietă şi curios, în picioare ghechile lu’ mamă Tiţă, vecina noastă. Cînd i li-o fi dat Moşului cu-mprumut? Cinie mai şchi! Baiu-i că d-atunci Moşu’ n-o mai vinit la pruncii dî pă uliţa noastă niciodată. Ieram mărişori şi aflasăm că fiecare dîntră noi poachie fi Moş Crăciun, păntru că Moş Crăciun îi dragostea cu care-i înconjurăm pă cei draji ai familiei; îibiniaţa pă care-o dăm vecinilor în fiecare zî; îi reşpectul pă care-l arîtăm faţă dă oaminii vrîstnici, faţă dă cei ce nie ieducă-n şcoli; îi ajutoru’ pă care-l dăm celor strîmtoraţ’ dă nievoi; îi pita dată celor flămînz’; îi alinarea durerilor celor bechieji… Cichitorule! Amu, în prag dă sărbători îţ’ doresc multă sănătachie, bucurii, împliniri şi nu uita: Moş Crăciun poţ’ fi şi tu!!!

 

Pomu’ dă Crăciun


Sară dă iarnă. În ocol la bace Toghiere stăchia dă straje on omoc dă niauă. Noi, pruncii, îl făcusăm. Pă cap avia o laboşe cu o toarchie. Nasu-l făcusăm dînt-on morcov şi-n loc dă ochi am pus doi cărbuni rotunz’. Pînă şi bumbi, pînă jos, avia la haina albă, tăt dîn cărbuni. Dă fiecare dată cînd treciam p-îngă iel, îl sălutam milităreşchie. Iel stăchia-n poziţîie dă dat onoru’, cu mătura dîn tătarcă împlîntată-n parchia ghireaptă. Oricum, fain’ o ieşit omocu’ dă niauă. În casă, la căldură, să corinda. Bătrînii glăsuieu aşe, mai gros. Muierile lor, aşe mai piţîgăiet şi noi pruncii, aşe mai subţîiet. Întră doauă corinz’, bace Toghiere, în capu’ mesîî, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o arenjat păru’ dî pă frunchie, uşor, cu doauă jejichie, ş-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă:dacă vrei şi-nţăleji ce zîc mai mulţ’ oamini dodată, nu-i lăsa şi vorbască ci pune-i şi cînchie.Aţ’ văzut ce fain’ o ieşit corinda? N-o-ncurcat nimia pă nimia. Şi cum s-apropie dă noi Crăciunu’, am şi vă povestăsc ci-am păţît înt-on an, în sara dă Ajun.

Casa iera tăgăşită “lună şi bec”, mîncările ierau gata dă fert, băuturile aşchieptau cuminţ’, în ieji. Pă masă aviam nuci, mere şi plăcintă coardă. Niaua iera mare. Să-nopta şi ninjia. Noi, ai căşii, nie-mbăiasăm tăţ’ şi-mbrăcaţ’ în hanie curachie şipiclăzîchie, aşchieptam corindătorii. Pruncii mniei, ierau mici. Binie, şi io cu nanî-ta Floriţă, muieria mia, ieram mai tînări pă vremia aceia. Amu, baiu’ iera altu’, că-mi adusăsă c-o sară-n ‘nenchie Miculaia Lupului, păduraru’, on pom dă Crăciun şi nie tăt sămăliam cum şi-l împănăm. La on moment dat, num-am văzut că să bagă-n casă la noi on niepot, dî la Peşca. Vinisă la bunici în vacanţă. No, m-am gînghit, taci că-i binie, c-o picat niepotu’ la ţanc. Mă, oamini buni! Num-am văzut că scoachie dînt-on ţecăr, tăt felu’ dă chişcomeghii şi zîce: -“Las’ unchiule, c-aşe împănăm pomu’, dă niam dă niamu’ mnietale n-o mai văzut aşe pom dă Crăciun”. Înt-on fel m-am linişchit, că-mi vighiam pruncii maivigani. Da’ în alt fel, m-am pus pă gînduri, nu dă altă, da’ cum o-nceput şi dolgozască la pom, cum o-nceput şi mi să zbată ochiu’ stîng. No, m-am gînghit, aci bistoş ceva nu-i la locu’ lui! D-inghie şi mă gînghiesc io ci-are şi să-ntîmple. Staţ’ şi veghjieţ’ ce s-o-ntîmplat!

 

Împănaria şi focu’


Niepotu’ ordona, io cu pruncii iexecutam. Păntru început am adus în casă o vighire în care-am băgat pomu’, cu parchia dă cîtă rădăcină. Tăt roată, dîpă iel, am aşezat: on rînd dă hămoacă; on rînd dă chietriş; doauă, tri chietri mai mari. Şi tăt aşe, pîn-am umplut vighiria fixînd, aşedară, pomu’. Apoi, niepotu’ i-o pus pă pruncii mniei şi taie, în fel şi chip, tăt felu’ dă coţche dîn nailonie colorachie. În iele or înfoşolit apoi dărăbuţă dă coji dă pită, li-or legat cu aţă ş-apoi li-or zbîrlonţat, ici coalia, pîn pom. Muieria mia tăia fîşii dîn hîrchie creponată şi io băgam cîrliguţă dîn drod în nuci. Şi iac-aşe, pomu’ nost iera tăt mai vighieros, pă cum acăţam în iel tăt felu’ dă chişcomeghii. Cum o arîtat cînd o fost gata?Fiţ’ atenţ’ cum! Dîn vîrfu’ pomului curau la vale pă patru părţ’ pănglici colorachie dîn hîrchie creponată. Pă crenjile mai groasă stăchiau acăţachie merile ionatanie. Pă cele mai subţîri, nucile, feşchichie culunar. Dîn loc în loc, ierau zbîrlonţachie pachetuţîle dîn nailon colorat. Ici coalia legasăm cîchieva bomboanie, cumpărachie dî la coparativă. No, ce zîceţ’? Nu-i aşe că iera fain? Asta ca asta, da’ cînd o scos niepotu’ dî la Peşca on tăşiboc cu pămucă ş-o-nceput şi aşeză dăraburi dă pămucă spulberată ca dă vînt, pă crenjile pomului, dîncoaci înculu şi şieş, ni-o “topit” pă tăţ’. Oai, da fain’ arîta pomu’ nost! Că-ţ’ vinia şi scopeşchi pă iel ca şi nu-l ghioţ’! Da’ doară nu creghieţ’ că ni-am putut bucura dă iel pîn’ la capăt? Dî ce? Iaca dî ce! Nu şi steie linişchit, niepotu’ dî la Peşca, numa’ l-am văzut c-o scos dî pă fundu’ ţecărului, cam vo şepchie opt lumini fixachie-n ceva cleşcuţă, cam ca acelia cu care fixăz’ hanile la uscat, pă drod. Dîn doauă mişcări, li-o şi amplăsat în pom. Gînghieşchi că m-o păscut. I-am şi zîs dă altfel niepotului şi nu să joace cu focu’, că nu-i dă glumă! Ce şi m-asculchie! Că iel şchi şi umble cu luminile cu atenţîie, c-avem şi veghiem ce fain’ să văd flacările pă-ntuniericu’, că s-or bucura pruncii mniei dă aşe şpectacul, că una, că alta. Aşe c-o aprins luminile. Amu drept îi că iera on aghivărat şpectacul, numa’ că n-o ţînut mai mult dă cît numeri pîn la şaizăci dă tri ori.

Mă, oamini buni! Cînd o-nceput şi s-aprindă pămuca, dî la pămucă nailonile, dî la nailonie hîrchia creponată şi dî la tăchie, crenjile pomului, am încremenit tăţ’. Pruncii or început şi jghiere iar muieria şi strîje tulvai. Vijilent cum îs dîn fire, dîn doauă mişcări am apucat pomu’, l-am smuls dîn vighire şi dus am fost cu iel şi cu flacări cu tăt drept în mijlocu’ ocolului. Aculu, am dat cu iel jos în niauă ş-am sărit tăt cu picioarile pă iel, pînă l-am stîns. Cam vă daţ’ voi sama ce s-o ales dă pom! Dă niepot, ce şi vă zîc, o ochit uşia dî la ocol şi cu mare vitezîie s-o cam mai dus. Bghietu’, s-o chiemut c-am şi-l clopăcesc că nu m-o ascultat şi le fi dată pace la lumini, aşe, stînsă. Amu, drept şi vă zîc, io nu m-am mîniat, că ieram obişnuit cu focu’, dîn război. Mai tare, s-o mîniat muieria mia, că s-o cam pîrlit firiangu’ dî la on obloc.

 

Final fericit

Pîn’ la urmă tăchie s-or rînduit. Pruncilor li-am făcut on pom, aşe mai micuţ, c-am tăiet vîrfu’ dî la pomu’ ars şi l-am împlîntat înt-o oală cu hămoacă, pă cari-am pus-o pă masă. L-am împănat dîn nou şi bini-o arîtat. Firiangu’ l-am tăiet mai scurt, dă nici nu s-o văzut arsura. La prunci li-am dat zece lei dă căciulă şi i-am trimăs cu pruncii dî pă uliţa noastă la corindat. Mai tîrzîu, or vinit şi vecinii dî pă uliţă la noi, cu corindatu’. Tăţ’ s-or mnirat pă pomuţu’ nost, cîtu-i dă mîndru. N-am putut face şi nu le povestăsc ci-am păţît cu aprinsu’ luminilor. La urmă li-am spus, ce vă spun şi voauă, drajii mniei cei dă buni: mare atenţîie, că dînt-o scîncheie, să aţîţă focu’. Nu poci încheia povestia pînă nu vă zîc voauă, cichitorilor mei, amu, în prag dă sărbători:la mulţ’ ani cu sînătachie / şi vă deie Domnu’ tăt ce doriţ’ / zîle săninie şi fericichie / la mulţ’ ani şi trăiţ’! Şi nu uitaţ’ că viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ!’

 

(Va urma)

 

Dicţionar: pomu’ – bradul; împăna – orna; pergău – un fel de clopot; vică – un fel de ciubăr, folosit ca unitate de măsură pentru cereale; lopătarii – cerbii; bituşe – şubă; biniaţă – salut; toarchie – ureche; tăgăşită – curăţată; piclăzîchie – călcate; vigani – veseli; dolgozască – lucreze; vighire – găleată; hămoacă – nisip; coţchie – pătrate; vighieros – strălucitor; lunar – vopsea argintie, pentru burlane; tăşiboc – pungă din hârtie; pămucă – vată; şieş – invers; lumini – lumânări; firiangu’ – perdeaua.