Simfonia poemelor lui Jean-Paul Mestas se derulează într-un spaţiu al autenticei sacralităţi…

Poet, eseist, critic, traducător, profesor de istoria poeziei valahe la Sorbona, Jean Paul-Mestas (născut în 15 noiembrie 1925, la Paris) este autorul a peste o sută de lucrări traduse în douăzeci de Jean-Paul Mestas (fotografie din 2002)limbi (dintre ultimele-i apariţii editoriale – poeme originale: Le Livre de la Retenue / Cartea reţinerilor, Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire, 1995; Le Livre des Crépuscules / Cartea amurgurilor, 1998; Le Livre des Visages / Biblia chipurilor, 2002; Suite en Gris sur Fond d'Aube / Suită în gri pe fundalul înzorierii, 2004; Magique / Feeric, Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire, 2005; Automnal / De întomnare, 2007; etc; volume de versuri publicate în afara Franţei: Eterna Poeira / Éternelle Poussière / Eternul Neant, Portugalia / Lisboa, Universitária Editora, 2002; Lange Danach / Longtemps Aprés / Multă vreme după, Germania / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002; în Polonia, cu titlul Dlugo Potem, 2004; etc.; antologii în afara Franţei: Reflexos da Poesia Contemporãnea / Reflets de la Poésie Contemporaine / Reflecţii asupra poeziei contemporane, 2002, în Brazilia, Italia, Portugalia; antologia universală de poezie, Povos e Poemas / Peuples et Poèmes / Popoare şi poeme; 100 Pays et 201 Poètes / O sută de ţări şi 201 poeţi, în Portugalia / Lisabona, Universitária Editora, 2003; etc.).


Lui Jean-Paul Mestas i s-a decernat titlul de Personalitate Culturală Internaţională la Rio de Janeiro, în 1996; e laureat al Uniunii Femeilor-Scriitori din Brazilia, în anul 1999; e câştigător, la Seul, al „Marelui Premiu Internaţional de Poezie acordat unui scriitor ce a contribuit într-o mare măsură la schimburile culturale între naţiuni şi a cărui operă este recunoscută pe plan mondial“; în Italia, este desemnat Scriitorul Anului 1999; în anul 2000, la Dublin, Jean-Paul Mestas a primit titlul ce-l include între Scriitori Majori ai Acestui Timp; etc.


Simfonia poemelor lui Jean-Paul Mestas se derulează într-un spaţiu al autenticei sacralităţi, cu un relief liric inconfundabil, marcând echidistanţa apolinică dintre expresionismul stărilor extatice, ori ale infinirii, şi paradoxismul bine temperat al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea.


În recentele volume, Feeric (2005) şi De întomnare (2007), de Jean-Paul Mestas, reîntâlnim constantele şi cele douăzeci şi patru de carate ale unei poezii unde eroul liric se aliază – aidoma unui iniţiat orfic – întotdeauna cu Lumina din Templul lui Samosh (Soarele-Moş, Dumnezeul Cogaionului), în căutarea unei Eurydice mai în amonte de lumea Androginilor, ori a lui Sisif, o Eurydice ca un înstelat cer mai pur.


Mai mult ca sigur, o poezie a păcii universale, o poezie a constelaţiilor lăuntrice, ale sinelui – Cassiopeea, Lyra, Ursa Mare etc – din memoria irepresibilă a pietrelor, a amurgurilor, a oaselor, a neobositelor înrăzăriri ale Fiinţei, o poezie a elogiului, a seninătăţii şi armonizării civilizaţiilor în prea iutea rotire a firmamentului metaforic de la răsărit la apus, o poezie a orologiilor biologice mărşăluind fără oprelişti, fără frontiere, cu nourii de pudră cosmică : «La renaşterea unor lumi apuse, / piramidele / deschid uşile unui secret / a cărui lumină cântă. // Într-altă parte, Babilonul regăseşte / un glas de aur – / zidurile lui / au nişte ochi vii // şi Summerul / – lungă litanie – / restituie omagiul tăcerii / pe timpanul vântului.» (Trezirea unor lumi adormite…).


Poezia lui Jean-Paul Mestas vine din turnirul sufletelor angajate – ca „roiri de fluturi“ – chiar în droaia de fotoni a culorilor curcubeului dintre memoria pietrei şi memoria lui Dumnezeu: «Ca dintotdeauna, / zorile urcă şi coboară / pe dealurile nepăsării. // Grindina e-n spor / şi vagabonzii se umplu de răni; // ora este-n uimire / aidoma / aconului gâfâind. // Cutezător, un răsărit tresaltă: / îl roiesc fluturii.» (Uimire).


Alături de poezia arcuirii cosmice a unei Eurydice de aur nou, o impresionată coardă a lirei lui Jean-Paul Mestas rămâne cea a cântării arheilor şi a elementelor dintr-o luminoasă Biblie de chipuri ca borne ale galaxiei noastre poetice, adică ale Căii Lactee: «Înflăcărează cartea schimbărilor. // Un torent surd / înnoieneşte secundele / îmbrăţişate-n stufărişuri ce ezită / să aleagă circularul / care se-oferă a stimula / o capitală aşezată pe vine, / sub podurile plăcerilor. // Apa-şi zburdă iezii, / îşi bucură / malurile…» (Guillaume Apollinaire).

 

Jean-Paul Mestas dans la vue d'une été d'octobre

 

par Ion Pachia Tatomirescu

 


Poète, essayiste, critique, traducteur, professeur d'histoire de la poésie valaque à la Sorbonne, Jean-Paul Mestas (né en 1925 – le 15 novembre –, à Paris) est l'auteur d'une centaine d'ouvrages, traduit en vingt langues (parmi les dernières publications – poèmes originaux: Le Livre de la Retenue, France / Saint-Estève, Les Presses Littéraire, 1995; Le Livre des Crépuscules, 1998; Le Livre des Visages, 2002; Suite en Gris sur fond d'Aube, 2004; Magique, 2005; Automnal, Saint-Estève, Les Presses Littéraire, 2007; etc; recueils de poésie hors de France: Eterna Poeira / Éternelle Poussière, Portugal / Lisboa, Universitária Editora, 2002; Lange Danach / Longtemps Aprés, Allemagne / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002; en Pologne, avec le titre Dlugo Potem, 2004; anthologies hors de France: Reflexos da Poesia Contemporãnea / Reflets de la Poésie Contemporaine, 2002, en Brésil, Italie, Portugal; anthologie universelle de poésie, Povos e Poemas / Peuples et Poèmes; 100 Pays et 201 Poètes, Portugal / Lisboa, Universitária Editora, 2003; etc.).


Jean-Paul Mestas a été nommé Personnalité Culturelle Internationale à Rio de Janeiro, en 1996; honoré par l'Union des Femmes Écrivains du Brésil en 1999; titulaire à Séoul du „Grand Prix International de Poésie dévolu à un écrivain qui a grandement contribué aux échanges entre les nations et dont l'œuvre est mondialement reconnue“; désigné Ecrivain de l'année 1999, en Italie; en 2000, à Dublin, Jean-Paul Mestas a reçu le titre Ecrivains Majeurs de Ce Temps.


La symphonie des poèmes de Jean-Paul Mestas se déroule dans un espace de l'authenticité sacrée, avec un relief lyrique qui ne peut jamais d'être confondu, en marquant l'équidistance apollinique / apollinienne (antonyme: dionysiaque) d'entre l'expressionnisme des états extatiques, ou bien illimitées, et le paradoxisme bien tempéré de la deuxième moitié du siècle passé.


Dans ses volumes recents, Magique (2005) et Automnal (2007), par Jean-Paul Mestas, nous rencontrons les constantes et or de vingt-quatre carats d'une poésie où le héros lyrique s'allie – tout semblable d'un initié orphique – toujours avec la lumière, dans le Temple de Samosh (Dieu de Cogaion, non Kogaionon), pour chercher une Eurydice en amont du monde d'Androgyne et de Sisyphe, une Eurydice comme un ciel étoilé et plus pur.


Plus que certain, une poésie de la paix universelle, une poésie des constellations intérieures, une poésie des constellations de son for intérieure – Cassiopée, Lyre, Grande Ourse etc. –, une poésie de la mémoire des pierres, des crépuscules, des os, des rayons infatigables de l'Être, une poésie d'éloge, de la sérénité et de l'harmonisation des civilisations dans le mouvement vertigineux en spirale du firmanent célest-métaphorique, de l'aube à l'ouest, une poésie des horloges biologiques , en courant sans arrets, sans frontières, avec les nuages de la poudre cosmique: «Réveil des mondes endormis / les pyramides / ouvrent les portes d'un secret / dont la lumière chante // ailleurs Babylone retrouve / une voix d'or / ses murs / sont des regards vivants // et de Summer / la longue litanie / rend hommage au silence / à l'écoute du vent.» (Réveil des mondes endormis…).


La poésie de Jean-Paul Mestas decend du firmanent des âmes engagées – comme „essaimage des papillons“ – exactement en foule des photons de chaque couleur de l'arc-en-ciel d'entre la mémoire de la pierre et la mémoire du Dieu: «Comme depuis toujours, / l'aube monte et descend / sur des collines incoucieuses. // Une grêle en profite / et les flâneurs s'y blessent; // l'heure est surprise / aussi / la grande aiguille halète. // Intrépide un réveil sursaute: / il se remplit de papillons.» (Surprise).


À  côté de la poésie d'une courbure cosmique d'Eurydice de nouvel or, une corde impressionante de la lyre de Jean-Paul Mestas reste pour chanter les archétypes et les éléments d'une Bible lumineuse, où les visages sont des bornes de notre galaxie poetique, à vrai dire la Voie Lactée: «Excite la métamorphose. // Un torrent sourd / noie les secondes / accolées aux joncs qui hésitent / à choisir le tournant / qui s'offre à stimuler / une capitale accroupie / sous les ponts du désir. // L'eau caracole / exulte / enjoue ses rives…» (Guillaume Apollinaire).

 


Jean-Paul MESTAS : Qinze poèmes / Cincisprezece poeme

(bouquet lyrique pour l'Annuaire de mars)

 

 

Pierres de mémoire

 

Il y a quelque sept mille ans

les regards du ciel s'y glissèrent

émus

de ces faims d'hommes qui ouvraient

un chemin à contre-silence

en déroutant la peur

surprise mais rebelle.

 

Des étoiles

              depuis

les ont prises pour cibles.

(Longtemps Aprés / Lange Danach,

Allemagne / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 37)

 

Pietrele memoriei

 

Sunt vreo şapte milenii –

privirile cerului glisează aici

emoţionate

de-aceste-nfometări ale oamenilor ce deschid

o cale-mpotriva liniştii,

derutând frica –

uluire încă rebelă.

 

Nişte stele

       de-atunci

îi au la licitaţie drept ţinte.

(Din volumul Multă vreme după,

Germania / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 37)

 

Médieval

 

Les mains de bois rejoignent

une tentation des ardois;

 

la solitude

aligne ses blasons,

troubadours à la mode

ou magiciens prescrits,

 

tandis que les marchands d'oublis

cherchent un exutoire

à leur soif d'avenir

 

en déshabillant les étoiles.

(Longtemps Aprés / Lange Danach,

Allemagne / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 41)

 

Medievală

 

Mâinile pădurii se-mpreună

într-o ispită de ardezie;

 

solitudinea

şi-aliniază blazoanele,

trubaduri la modă

sau impuşi magicieni,

 

în vreme ce negustorii uitării

caută artificialul izvor

pentru viitorul setei lor,

 

dezbrăcând stelele.

(Din volumul Multă vreme după,

Germania / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 41)

 

Approche de l'éternel

 

Réaparition des comètes.

 

On croit les lire

y deviner

qulque chose de plus nouveau

comme le plus ancien des rêves.

 

Des voix se réentendent

et glissent

entre les siècles ébahis.

 

Mon Dieu,

nous approchons de Ton Silences.

(Longtemps Aprés / Lange Danach,

Allemagne / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 63)

 

Apropiere de cele veşnice

 

Reapariţia cometelor.

 

Se crede-n citirea lor,

în a ghici-n ele

acel ceva mult mai nou

decât cel mai vechi dintre vise.

 

Voci răsună

şi alunecă

între secole înmărmurite.

 

Dumnezeul meu,

ne-apropiem de Liniştea Ta.

(Din volumul Multă vreme după,

Germania / Rimbach, Die Deutsche Bibliothek – Verlag im Wald, 2002, p. 63)

 

Guillaume Apollinaire

 

Excite la métamorphose.

 

Un torrent sourd

noie les secondes

accolées aux joncs qui hésitent

à choisir le tournant

qui s'offre à stimuler

une capitale accroupie

sous les ponts du désir.

 

L'eau caracole

exulte

enjoue ses rives.

 

Guillaume Apollinaire

 

Înflăcărează cartea schimbărilor.

 

Un torent surd

înnoieneşte secundele

îmbrăţişate-n stufărişuri ce ezită

să aleagă circularul

care se-oferă a stimula

o capitală aşezată pe vine,

sub podurile plăcerilor.

 

Apa-şi zburdă iezii,

îşi bucură

malurile…

(Din volumul Biblia chipurilor,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraires, 2002, p. 9)

 

Dommage

 

J'aurais pu vivre près de toi

comme une après-midi d'automne.

 

L'ambre y était

le sel

d'un anneau d'or.

 

Tu l'as saisi trop tard,

j'avais déjà

perdu mes feuilles.

(Éternelle Poussière  / Eterna Poeira,

Portugal / Lisboa, Universitária Editora, 2002, p. 83)

 

Păcat

 

Aş fi putut să trăiesc alături de tine

ca după-amiaza unei toamne.

 

Ambra era aici,

sarea

inelului de aur.

 

Tu ai priceput-o prea târziu –

îmi pierdusem deja

frunzişul.

(Din volumul Eterna pulbere,

Portugalia / Lisabona, Universitária Editora, 2002, p. 83)

 

Éternelle poussière…

 

Je les sens aller et venir

reprendre vie

ces gens

dont les marottes furent miennes

et que le tourbillon du monde

eut un momemt à sa merci.

 

Eternelle poussière ils volent

à travers les images

 

un Soleil bleu les sollicite.

(Éternelle Poussière  / Eterna Poeira,

Portugal / Lisboa, Universitária Editora, 2002, p. 117)

 

Eterna pulbere

 

Le simt un du-te-vino,

luându-şi înapoi viaţa

aceşti oameni

ale căror marote fură şi-ale mele,

dar şi că vârtejul lumii

avu o clipă la discreţie…

 

Eterna pulbere-şi ia zborul

dincolo de privelişti –

 

un soare albastru o cere.

(Din volumul Eterna pulbere,

Portugalia / Lisabona, Universitária Editora, 2002, p. 117)

 

Surprise

 

Comme depuis toujours,

l'aube monte et descend

sur des collines incoucieuses.

 

Une grêle en profite

et les flâneurs s'y blessent;

 

l'heure est surprise

aussi

la grande aiguille halète.

 

Intrépide un réveil sursaute:

 il se remplit de papillons.

(Suite en Gris sur Fond d'Aube,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 22)

Uimire

 

Ca dintotdeauna,

zorile urcă şi coboară

pe dealurile nepăsării.

 

Grindina e-n spor

şi vagabonzii se umplu de răni;

 

ora este-n uimire

aidoma

aconului gâfâind.

 

Cutezător, un răsărit tresaltă:

îl roiesc fluturii.

(Suită în gri pe fundalul înzorierii,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 22)

 

Phénomène

 

Tour à tour vont passer

par le trou d'une aiguille:

hommes, chevaux,

péchés gourmands,

stances trop filandreuses.

 

La fortune peut s'enhardir

dans un feuillet vacant

comme y laisser des arrhes

au profit du mirage,

 

il s'en faut d'une étourderie.

(Suite en Gris sur Fond d'Aube,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 23)

Fenomen

 

Rând pe rând se duc să treacă

prin urechea unei andrele:

oameni, cai,

păcate lacome,

stanţe foarte fibroase,-ncâlcite.

 

Norocul poate să prindă inimă

într-o frunză vacantă –

ca să-şi lase arvuna

profitului-miraj,

 

el se lipseşte de-o distracţie.

(Suită în gri pe fundalul înzorierii,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 23)

Synapse

 

Symphonie des neurones,

une rose accentue

son inéluctable fragrance;

 

un doute se replie

dans l'ornière des spasmes

 

et les hypothèses dévissent.

(Suite en Gris sur Fond d'Aube,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 56)

 

Sinapsă

 

Simfonie a neuronilor –

o roză şi-accentuează

ineluctabila-i fragranţă;

 

o îndoială se repliază

în făgaşul spasmelor

 

şi ipotezele se deşurubează.

(Suită în gri pe fundalul înzorierii,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2004, p. 56)

 

Colosseo

 

Il reviennent. Les lions s'étirent

et le fer se déchaîne.

 

Comprend qui veut.

 

Du froid lie les épaules

aux copeaux de l'histoire

inachevée

maissade…

 

Des roses dansent sur la Ville.

(Magique,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2005, p. 6)

Colosseum

 

Revine. Leii se-ntind

şi fierul se dezlănţuie.

 

Înţelege cine vrea.

 

Ale frigului drojdii pe umerii

ţăndărilor istoriei

incomplete,

grosiere…

 

Nişte roze dansează pe-acoperişurile burgului.

 

(Feeric,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2005, p. 6)

 

À l'aube

 

Derrière elle la lune

a des milliers de passereaux

qui voient brasiller la coupole

insulaire des basiliques.

 

L'avenir s'embellit

de l'éveil d'un poème.

(Magique,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2005, p. 34)

În zori

 

După ea, luna

are mii de păsăruici

voind să scânteie bolta-insulă

a bazilicilor.

 

Viitorul se-mpodobeşte

cu-nrăzărirea unui poem.

(Magique,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2005, p. 34)

 

Automnal

 

Dans les jardins secrets

les fleurs ne cachent rien

sinon ce que disent les feuilles

en voyant arriver l'automne

au bras du vent

au bras

des amors qui s'envolent.

(Automnal,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 7)

 

De-ntomnare

 

În grădinile secrete,

florile n-ascund nimic

în afară de ceea ce bârfesc frunzele,

prevestind sosirea toamnei

la braţ cu vântul,

la braţ

cu iubirile ce se evaporă.

(De întomnare,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 7)

 

Réveil des mondes endormis…

 

Réveil des mondes endormis

les pyramides

ouvrent les portes d'un secret

dont la lumière chante

 

ailleurs Babylone retrouve

une voix d'or

ses murs

sont des regards vivants

 

et de Summer

la longue litanie

rend hommage au silence

à l'écoute du vent

(Automnal,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 15)

 

Trezirea unor lumi adormite…

 

La renaşterea unor lumi apuse,

piramidele

deschid uşile unui secret

a cărui lumină cântă.

 

Într-altă parte, Babilonul regăseşte

un glas de aur –

zidurile lui

au nişte ochi vii

 

şi Summerul

– lungă litanie –

restituie omagiul tăcerii

pe timpanul vântului.

(De întomnare,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 15)

 

Colombe

 

Il arrive que tu reviennes

avec les soupirs d'autrefois.

Un paquebot reprend la mer

une île resurgit

d'un essaim de vagues espiègles

alors

        le monde se réimagine

avec des sirènes candides

au bras de petits dieux câlins.

(Automnal,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 37)

 

Porumbiţa

 

Soseşte pe când revii

cu lăcrămioarele de-altădată.

Un pachebot îşi reia marea,

o insulă îşi face reapariţia

din spuma valurilor capricioase –

aşadar,

        lumea se reimaginează

cu sirene candide,

la braţul micilor zei calini.

(De întomnare,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 37)

 

Entre nous

 

Vous n'aurez pas à me compter

parmi vos souvenirs;

 

entre nous les bateaux

ont été trop nombreux,

les saisons trop frivoles

ou tantôt assassines.

 

Ainsi laissons aller à l'eau

les apostrophes

et les virgules.

(Automnal,

Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 43)

 

Între noi

 

Nu mă veţi număra

printre suvenirile voastre;

 

între noi, vapoarele

fost-au foarte numeroase,

anotimpurile – prea frivole,

sau – peste-o vreme – asasini.

 

Astfel, să lăsăm a se duce la apă

apostroful

şi virgulele.

(De întomnare,

Franţa / Saint-Estève, Les Presses Littéraire,  2007, p. 43)

 

Tâlmăciri din limba franceză:

Floriana PACHIA şi I. P. TATOMIRESCU