„ … Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătoritNoaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor enuci, care adună taxele de la toţi aceia care intră în oraş, însă de la străini nu iau nimicÎn oraşul Beijinng puţine sunt uliţele care să nu fi fost aşternute cu piatră, iar pe uliţe se află săpate fântâni şi de amândouă părţile sunt săpate şanţuri mari îndreptate spre râuri şi lacuri. Şi când plouă, prin aceste şanţuri se scurge apa de pe uliţe şi ulicioare, iar din curţi apa de ploaie se scurge în uliţe prin nişte tuburi…”

( Jurnal de călătorie în China – Nicolae Milescu Spătarul )

 

Au trecut 374 de ani de la naşterea lui Nicolae Milescu Spătarul ( 1636 – 1708 ), poreclit Cârnul, după ce domnitorul Moldovei, Iliaş Alexandru, pune să-i taie nasul pentru uzurparea tronului, un personaj insolit, de înaltă ţinută intelectuală, poliglot, scriitor, diplomat, calător şi spion în solda ţarului Aleksei Mihailovici al Rusiei, considerat primul om care a descris continentul necunoscut până atunci, Asia, în care se afla şi împărăţia Chinei. Îşi începe instrucţia la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi din Iaşi, apoi continuă la Şcoala Mare din Constantinopol, unde deprinde slavona, greaca veche, neogreaca, latina, turca, araba, istoria şi filosofia, devenind la numai 17 ani grămatic la Curtea Sucevii în timpul domniei lui Gheorghe Ştefan şi al lui Gheorghe Ghica, care în jurul vârstei de 24 de ani îl înalţă pentru scurt timp, cât a domnit în Muntenia, la rangul de spătar. Un an mai târziu, fiul lui Vasile Lupu, Ştefăniţă, îl numeşte reprezentant diplomatic pe lângă Poarta otomană, căzând în dizgraţie 3 ani mai târziu, după maziulirea lui Ghica din scaunul Munteniei, dar reprezentându-l, în continuare, pe acesta şi pe alţii la Berlin, Stockholm, Paris, Varşovia sau Moscova. La 31 de ani revine în Moldova, unde complotează împotriva domnitorului Iliaş Alexandru şi se alege cu nasul tăiat, pentru ca la 35 de ani, la recomandarea patriarhului Dositei al Ierusalimului, cu care se cunoscuse în timpul şcolii la Constantinopol, pleacă la Moscova, fiind primit în serviciul ţarului ca traducător pentru limbile greacă, latină şi română. Patru ani mai târziu, însuşi ţarul îl trimite într-o misiune ( sub acoperire diplomatică ) în China, în fruntea unei delegaţii de 150 de oameni, având drept finalitate culegerea de informaţii amănunţite de la curtea împăraţilor chinezi, dar şi cartografierea şi descrierea acelor locuri îndepărtate în scop militar.

Plecând din Moscova în 3 martie 1675, staţionează pentru pregătiri de drum şi aprovizionare în oraşul Tobolsk, iar de acolo cu bărcile, pe afluentul râului Obi, Irtâş, coboară, străbătând aproape toată Siberia, spre râul Argun, din extremitatea cea mai estică a Chinei, de unde, călătorind pe uscat, ajunge cincisprezece luni mai târziu, adică pe 20 mai 1676, la Beijing. Aici misiunea rusă este găzduită într-o clădire uriaşă, înconjurată cu ziduri ca o închisoare, fiind confruntată cu tot felul de primejdii şi întâmplări ieşite din comun, despre care Milescu relatează pe larg în Jurnalul de călătorie din China, Descrierea Chinei sau în notele de călătorie De la Tobolsk până în China.

„ … Cetatea cea roşie, împărătească, clădită …prin măreţie şi prin frumuseţe, ea întrece toate cetăţile împărăteşti europene. Şi aici se află palate minunate, grădini mari, păduri, pâraie şi dealuri făcute de mâna omului…Zidurile sunt din cărămidă dar tavanul de lemn este sprijinit pe coloane înalte, rotunde, sculptate şi aurite, iar grinzile sunt vopsite în felurite culori…”

Întâlnirea cu împăratul chinez n-a mai avut loc întrucât reprezentantul ţarului rus, Nicolae Milescu Spătaru, a considerat protocolul impus de Beijing umilitor pentru o putere ca Rusia, fapt care nu l-a împiedicat, se pare, să revină încă de două ori în China după încheierea primei călătorii, care a durat aproape trei ani. Pe lângă descrierea moravurilor, a obiceiurilor şi a arhitecturii chinezeşti, complet necunoscute civilizaţiei europene, Milescu strânge informaţii militare, întocmeşte hărţi, cartografiază, observă şi consemnează ca un adevărat spion superdotat, probabil printre primii pionieri ai spionajului românesc.

„ … Zidul începe la Marea de răsărit şi înconjoară toate ulusurile ( satele ) imperiului chinez pe o lugime de 1500 de verste ( 1000 de mile ). El urcă peste stânci şi munţi înalţi şi coboară prin văi adânci şi înguste. Zidul este clădit la temelie din bolovani mari de granit necioplit, deasupra căruia s-a zidit cărămidă. Când chinezii vorbesc despre el, spun că atunci când a fost clădit, în munţi n-a mai rămas piatră, în pustiuri n-a mai rămas nisip, în mări apă, iar în păduri copaci…”

( Fragmente din Descrierea Chinei – Nicolae Milescu Spătaru )