Apatia din tară, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritătilor, m-au intrigat în toată perioada petrecută în România…

Motto: “Apatia din tară, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritătilor, m-au intrigat în toată perioada petrecută în România. Am considerat de datoria mea să nu las ca timpul să steargă din memoria noastră acele vremuri odioase, si să contribui prin filmul meu la procesul moral, la asanarea morală, de care tara noastră are atâta nevoie… Cred, de asemenea, că cei care au rezistat acelor timpuri sunt adevăratele modele, pe care generatiile de azi ar trebui să le urmeze.” – Diana Nicolae


Interviu cu documentarista Diana Nicolae de Gabriel Teodor Gherasim, New York

Gabriel Gherasim: Doamnă Nicolae, vă rog dati-ne câteva date biografice despre dumneavoastră.

Diana Nicolae: Mă voi limita doar la câteva date biografice, care sper să creioneze o imagine concisă si clară privind evolutia mea. M-am născut într-o familie de medici de provincie si am copilărit si învătat pe meleagurile Bucovinei, la Rădăuti. După absolvirea Facultatii de Jurnalistică în Bucuresti, am lucrat în presa scrisă si audiovizuală ca reporter, editor, director de creatie, cât si în publicitate, în calitate de copywriter (specialist în drepturi de autor). Experienta mea profesională a fost întotdeauna dictată de dorinta de a mă exprima si de a-mi găsi cel mai potrivit drum în viată. Printre nenumăratele experiente profesionale de care am avut parte în România, cea mai benefică a fost cea de scriitor si asistent de productie pentru Radio BBC. Am lucrat cu profesionisti care m-au inspirat si mi-au dat încredere în viitor. As putea spune, că experienta alături de BBC, a fost definitorie în cariera mea. După numeroase încercări de a-mi găsi cea mai potrivită pozitie în presa românească, m-am hotărât să-mi continui studiile. Am fost acceptată într-un program de Masters în productie de televiziune si film la Universitatea din Carolina de Nord, Greensboro, care m-a sustinut financiar în perioada studiilor, si de unde am absolvit în anul 2003, având ca teză de masteratat filmul documentar “Red darkness before dawn” (Întunericul rosu înainte de zori). După absolvirea masteratului, am ales cariera universitară si am obtinut o pozitie la Facultatea de comunicare si jurnalistică, la Bennett College, în Carolina de Nord. Astăzi predau ca Assistant Professor în cadrul Universitatii Rowan, din New Jersey, în departamentul de radio, televiziune si film.

G.G.: Ce este “Întunericul rosu înainte de zori” si ce v-a motivat crearea sa?

D.N.: “Întunericul rosu înainte de zori” este un film documentar de 65 minute, care expune si condamnă ororile comunismului. Filmul este compus din declaratii ale detinutilor politici, care au experimentat detentia si tortura în închisorile si lagărele de muncă din România, cât si din cele ale câtorva istorici. Ideea centrală se conturează în jurul închisorii de la Sighet, ca simbol al începerii exterminării elitelor românesti si al represiunii comuniste. Au fost mai multi factori care m-au determinat să realizez acest film. Unul dintre ei e personal, dictat de suferintele familiei mele în timpul regimului comunist, de cele ale tatălui meu, care a crezut cu tărie în schimbare si a încercat să contribuie la ea în 1989, dar la scurt timp a fost profund deziluzionat. M-a motivat de asemenea, dorinta de a cunoaste adevărul istoric, un drept până la urmă, care ne-a fost negat, si la care în sfârsit îmi doream să am acces, să-l înteleg. Un alt motiv foarte important a fost dorinta de a prezenta drama unor oameni, care desi au suferit pentru tară, în puscăriile comuniste, astăzi sunt uitati, ignorati, desconsiderati si chiar persiflati, chiar de către călăii lor, aflati acum la putere, sau liberi să trăiască în pace. Apatia din tară, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritătilor, m-au intrigat în toată perioada petrecută în România. Am considerat de datoria mea să nu las ca timpul să steargă din memoria noastră acele vremuri odioase, si să contribui prin filmul meu la procesul moral, la asanarea morală, de care tara noastră are atâta nevoie. Nu stiu în ce măsură am si reusit, dar lucrul de care pot să spun că sunt mândră, este faptul că am înregistrat pentru eternitate, câteva dintre dramele unor oameni, a căror suferintă nu a fost auzită până acum si care ar putea să constituie modele de urmat pentru generatiile următoare. Eu consider că un popor care-si îngroapă sau neagă istoria e un popor fără perspective de progres. Poporul român a avut parte de destulă impostură si de aceea am considerat necesar să contribui cu ceva la demascarea acesteia. Trăiesc cu speranta că valorile se vor rearanja în România, dar totodată sunt convinsă că pentru asta, fiecare dintre noi trebuie să contribuie cu ceva. Acesta este modul în care, consider eu, că pot să contribui.

G.G.: De ce este rememorarea ororilor comunismului importantă pentru românii care le-au trăit?

D.N.: Cred că rememorarea acelor orori este importantă atât pentru cei ce le-au trăit, cât si pentru noile generatii, tocmai pentru că acele cumplite timpuri să nu mai revină vreodată. De asemenea, fără o cunoastere a istoriei reale, nu putem vorbi de reabilitare morală în România. Si as vrea să o citez aici pe Ana Blandiana, a cărei motto m-a ghidat pe parcursul realizării acestui film: “Când justitia încetează să fie o formă de memorie, memoria însăsi poate fi o formă de justitie”. Poate că vom putea ierta, poate că multi dintre cei care au suferit au si făcut asta, dar cu sigurantă nu avem dreptul să uităm. Cred că aceasta este cea mai importantă idee, pe care filmul meu încearcă să o transmită.

G.G.: De ce este cunoasterea ororilor comunismului importantă pentru cei care s-au născut în Tară si din părinti români în general, după 1989?

D.N.: Cum spuneam si mai devreme, fără cunoasterea istoriei reale, si fără o denuntare a ororilor acesteia, nu poti construi o societate normală, bazată pe încredere si pe valori solide. Dacă dăm uitării acele timpuri, înseamnă că jertfa celor care s-au sacrificat pentru tară, a fost de prisos. Ca să poti merge mai departe, trebuie să scoti din rădăcini răul. În România însă, din păcate, un astfel de proces întârzie să aibă loc, iar generatiile născute după 1989 nu mai stiu mare lucru despre trecut. Într-una dintre discutiile mele cu istoricul si cercetătorul Florin Constantinescu, de la Universitatea din Bucuresti, domnia sa îmi mărturisea cu regret: “România este o tară terminată din punct de vedere istoric”. Nu stiu dacă eu împărtăsesc în totalitate opinia domniei sale, dar mă tem că ea se poate adeveri dacă nu luptăm pentru cunoasterea adevărului istoric si pentru dreptate. Cred, de asemenea, că cei care au rezistat acelor timpuri sunt adevăratele modele, pe care generatiile de azi ar trebui să le urmeze. Eu consider că multi dintre tinerii de astăzi, din România, sunt debusolati si pentru faptul că nu au la ce să se raporteze. Din vocabularul tinerilor de astăzi a dispărut patriotismul, iar nationalismul este asociat cu extremismul. Eu consider că acestea sunt doar câteva dintre tarele comunismului, de care nu vom scăpa, dacă nu vom alege să vorbim deschis despre trecut. De curând, Televiziunea Română a difuzat rezultatele unui concurs, prin care se încerca stabilirea unui clasament al celor mai mari zece români, de-a lungul istoriei, clasament bazat pe preferintele publicului din România. Am fost surprinsă, si am constatat cu durere, că un nume ca cel al lui Iuliu Maniu, un patriot care nu a renuntat la principii si la iubirea de tară până la moarte, nu a fost nici măcar mentionat. De aceea, cred că este esential ca tinerii studenti, cercetători, să aibă acces la arhive, nu doar la documentele din dosare, dar si la arhivele de film si radio, pentru a putea afla adevărul despre istoria recentă a României. Nu putem vorbi de o democratie reală, dacă accesul la arhive este prohibitiv si limitat. Nu cred că simpla integrare europeană ne va vindeca de toate păcatele. Dacă noi nu vom trata bolnavul acasă, mă tem că el va risca să moară pe drum.

G.G.: Care a fost reactia publicului occidental la filmul dumneavoastră?

D.N.: Filmul a fost apreciat de publicul occidental, si primit cu reală emotie de către cei care au avut ocazia să-l vizioneze. În Statele Unite, filmul a fost selectat de PBS (Televiziunea Publică Natională), pentru difuzare, la putin timp după ce a fost produs, onorat ca finalist al premiilor Dore Schary, de către “Antidefamation League”. De asemenea, a fost solicitat de către Hoover Institute pentru a fi inclus în arhive, ca prim material audio-vizual pe această temă, în limba engleză, de la Universitatea Standford. Au fost de asemenea si alte institutii dedicate cercetării comunismului din Statele Unite si Europa, ca de exemplu, Institutul de Studii Europene de la Budapesta, care a solicitat filmul ca material de documentare si cercetare.

G.G.: Ce ati spune stângistilor din Occident care insistă să mentină părerea că “si comunismul a avut părti bune”?

D.N.: Le-as recomanda să vizioneze filmul. E greu pentru cineva care nu a trăit într-un astfel de sistem să-i înteleagă mecanismele de functionare. Este simplu să fii de stânga din fotoliul si comfortul de acasă, citind o doctrină care pe hârtie sună ideal. Din punctul meu de vedere, comunismul nu a avut nici o parte bună, iar efectele lui se pot vedea si astăzi, la aproape saptesprezece ani de la căderea lui.

G.G.: Cum pot cititorii nostri să vizioneze “Întunericul rosu înainte de zori”?

D.N.: Filmul există în centrele de cercetare mentionate mai sus, cât si în diverse centre universitare, iar cei interesati îl pot achizitiona trimitând un e-mail pe adresa: info@cineluci.com sau accesând site-ul www.cineluci.com.

G.G.: Ce planuri aveti pe viitor?

D.N.: În afara proiectelor la care lucrez cu studentii mei de la universitate, am un proiect personal, un alt film documentar despre România, pe care sper să-l finalizez în perioada următoare. Este un film despre un fenomen, care desi nu neapărat contemporan, se manifestă foarte acut în România zilelor noastre, asa-numitul fenomen de “brain drain”, sau de “emigrare de materie cenusie”.

G.G.: Cum pot cititorii nostri să vă contacteze?

D.N.: Mă puteti oricând contacta la următoarea adresă de e-mail: info@cineluci.com sau accesând site-ul de internet www.cineluci.com.

G.G.: Vă multumesc pentru interviu!

D.N.: Si eu vă multumesc mult pentru posibilitatea pe care mi-ati oferit-o, de a împărtăsi cu cititorii dvs. câteva dintre ideile care au stat la baza realizării acestui documentar. Sper ca următorul film să aibă acelasi impact atât în Statele Unite, cât si în tară, si să contribuie pe cât posibil, la îmbunătătirea imaginii noastre peste hotare.