Stefan Gabor <> Valentin Ionescu

Ştefan are şaisprezece ani, este elev la Liceul Teoretic George Călinescu din Constanţa, profil filologie bilingv engleză. Îi place literatura, IT-ul şi muzica (doar ca ascultător), aşa cum ne mărturiseşte. Îi place să scrie, începând această artă de foarte mic, la început luând totul ca o glumă. Cu timpul poveştile lui au început să se lege, să fie organiza şi să-l definească ca persoană. O profesoară i-a spus că „bate câmpul cu graţie”, aşa că nu îi place să creadă că are un talent anume, dar acceptă remarca profesoarei.

Oana: Cum vezi tu cultura ţării noastre?

Ştefan: E destul de evident că dacă vorbim de cultură, vorbim despre trecut. Personal, nu văd aproape deloc vreun element care să definească termenul de cultură în România zilelor noastre. Deşi avem anumiţi agenţi, aşa numiţii „oameni de cultură”, ei sunt în mare parte dominaţi şi împărţiţi de ideologii politice. Asta-i transformă în nişte persoane pe care nu le agreez. Dacă vorbim la trecut, nu pot decât să fiu mândru cu ceea ce ţara asta a dezvoltat… un Eminescu, un Eliade, un Enescu, un Amza Pellea. Desigur că avem şi în prezent frânturi din aşa ceva… dar ele se sting pe zi ce trece.

Oana: Cum ţi se par tinerii din ziua de azi?

Ştefan: Îmi place să-i împart în trei categorii, categoria I – ei sunt opuşi total ideii de a avea alte interese decât cele „la modă”… ei utilizează motto-ul „Trăieşte clipa” un pic prea excesiv şi sunt complet lipsiţi de interes de lucrurile care într-adevăr contează. Sunt apoi, cei din categoria a II a – eu au o idee destul de bună asupra vieţii, dar uneori asta îi strică şi îi face doar nişte copii prea repede maturizaţi. Este foarte bine că ştiu ce vor de la viaţă, că sunt cumpătaţi în tot ceea ce fac, dar în seriozitatea lor ratează anumite etape esenţiale în viaţa fiecărui om. Denumirile de mai sus sunt desigur, de formă. Fiecare tabără are avantajele şi defectele ei. Mai este desigur categoria de mijloc – care amestecă cele două tabere. Ştiu să „trăiască din plin clipa” dar au şi o maturitate mentală bine dezvoltată. S-ar putea spune că ei sunt cei mai compleţi din acest punct de vedere. Au viziuni complete… ştiu să distingă foarte bine tot ce îi înconjoară. Îmi place să mă includ în această categorie. Desigur că nu trebuie privit nimic din punct de vedere negativ. Fiecare pădure are fructele şi uscăciunile ei. Noi le avem pe-ale noastre.

Oana: Mai ştiu tinerii ce e cultura? Cultura adevărată nu subculturile.

Ştefan: Aici depinde de categorie. Categoria I refuză să accepte că termenul şi ştiinţa numită cultură le este benefică. O privesc ca pe ceva plictisitor, trecut, îmbătrânit, care trebuie să dispară. Ceilalţi cunosc mai bine termenul, îl privesc cu un mai mare respect. Dar personal  cred că nu o fac deajuns. O părere care o am şi despre propria persoană… ştiu prea puţin din ceea ce este cultura, faţă de cât există ea în realitate. Probabil că aici este de vină televizorul şi calculatorul.

Oana: Dacă ţi-ar sta în putere, ce ai schimba în sistemul de învăţământ?

Ştefan: Dacă vorbim despre ce se preda în şcoli, şi care sunt în general cerinţele de la elevii români, eu sunt foarte sigur că intrăm pe puţin în primele zece ţări din lume. Cerinţele sunt mari, şi avem elevi care se ridică la ele, ba chiar le depăşesc. Pe acest plan, învătământul stă bine la noi. Problema vine acolo unde trebuie gândit mai mult. Organizarea defectuasă a examenelor – este cel mai bun exemplu pentru asta. Elevii sunt zăpăciţi de ce trebuie să facă pentru a intra la un liceu, teze naţionale, teste naţionale… totul este mabiguu şi lipsit de logică. Un alt lucru care ar trebui schimbat şi împrumutat de la americani, de exemplu, este atitudinea profesorilor faţă de elevi. Americanii ştiu să reducă cât mai mult formalităţile, să se apropie de elevi.
La noi, de foarte multe ori, totul se reduce la ce este în manual, învăţaţi că nu aveţi note!, nu lipsiţi! Etc. La noi există ameninţări cu o notă proastă, la ei există înţelegere şi încurajare. Dacă am putea împrumuta lucrurile astea, ar fi perfect… şi personal m-aş duce la şcoală cu mai multă plăcere. În plus, la noi nu se încurajează deloc creativitatea. Într-o oră de română totul se reduce la a scoate citate din zeci de texte critice, şi mai puţin în a înţelege textul cu propria minte. În alte sisteme, se dau regulat teme cu caracter creativ, pentru a dezvolt tehnica de scris. Dar asta poate depinde de la profesor la profesor.

Oana: Mai sunt profesorii ceea ce au fost odinioară, din ceea ce ai auzit de la părinţii tăi?

Ştefan: Din ce am adunat de la ei şi din propria experienţă, profesorii nu s-au schimbat deloc. Întotdeuna au existat profesori arţăgoşi, care pur şi simplu te fac să nu-ţi placă materia lor şi cei de care pur şi simplu de îndrăgosteşti, de felul cum povestesc, de felul cum ţi se adresează, de felul cum îţi explică. Contează de la persoană la persoană. Există profesori în vârstă, care pur şi simplu aşa au fost toată viaţa lor, plictisitori, lipsiţi de energie creativă; dar sunt şi cei care deşi au ani buni de învăţământ în spatele lor, reuşesc să facă palpitantă ora unor elevi din prezent. Pentru că învaţă cu uşurinţă să se adapteze. Apoi, poate exista un profesor tânăr, de maxim şase ani în învătământ, cu o minte proaspătă, dar care pur şi simplu nu te atrage deloc prin ceea ce face la clasă. Şi unul de aceeaşi vârstă cu el care te ţine lipit de scaun două ore fără să clipeşti, pentru că îi sorbi fiecare cuvânt.

Oana: Îţi place să scrii, cu precădere fantasy. Te-ai gândit să devii scriitor?

Ştefan: Întotdeuna m-am gândit că dacă n-aş avea niciodată probleme financiare, m-aş face scriitor sau profesor de istorie. Dar în situaţia de faţă, asta nu e o variantă. Dacă voi obţine ceea ce îmi propun, nu văd de ce să nu abordez şi cariera de scriitor ocazional.

Oana: Să presupunem că totuşi ai deveni scriitor, ai aborda doar genul fantasy sai ai încerca să te îndrepţi şi spre alte genuri?

Ştefan: Categoric aş avea o colecţie foarte diversificată. Nu cred că aş putea să scriu la infinit fantasy. Iar capul meu emite încontinuu idei, pentru genuri de aventură, istorice, drame, horror/thriller. Aşa că da, desigur m-aş îndrepta şi spre altele.

Oana: Ce părere ai despre scriitorii români contemporani? Vor mai ajunge ei la fel de citiţi ca cei de odinioară?

Ştefan: Nu îmi plac scriitorii români contemporani care sunt şi foarte cunoscuţi. Văd la ei o aroganţă îngrozitoare, şi nu numai în ceea ce fac ci şi în ceea ce scriu. Prin ceea ce scriu sau zic, ei vor deseori să-ţi arate ţie, privitorului sau cititorului de rând că ei sunt mai deştepţi decât tine. Nu cred că Eminescu sau Sadoveanu nu au avut vreodată atitudinea asta în momentul în care aşezau cuvintele pe hârtie. Aşa că nu cred că vom avea prea curând un scriitor care să se ridice la rangul celor enumeraţi mai sus… singurii care se vor face remarcaţi, vor fi acei scriitori  îndrăzneţi, care vor aborda stiluri pe care ţara noastră nu le cunoaşte prea bine:fantasy sau acţiune.

Oana: Numeşte-mi trei lucruri pe care le-ai schimba în România

Ştefan: Sunt trei lucruri care probabil nu se vor schimba niciodată, dar sunt trei lucruri zic eu, esenţiale pentru a ajunge să observăm o diferenţă… o schimbare.
Aş da la o parte toţi dinozaurii de la conducerea ţării. Pe toţi, i-aş pune într-un tir şi i-aş deporta în Siberia. Aş pune în locul lor tineri, doar ieşiţi de pe băncile facultăţii.
Aş încerca să schimb mentalitatea românului de rând. E greu de spus cum, şi mult de spus ce anume aş modifica. Să spunem că aş vrea ca el să gândească mai pozitiv şi mai civilizat.
Aş închide anumite posturi TV, care pur şi simplu otrăvesc mintea celor care îi urmăresc. Prin ridicolul şi prostia pe care o emană prin ecran ei creează minut după minut noi români gata să plece în Italia şi Spania.

Ce de-al doilea invitat al meu se numeşte Valentin Ionescu. Are douăzeci şi şase de ani şi este student în anul doi la Institutul Bancar Român. Lucrează în domeniul bancar. Uneori scrie. Asta când îşi doreşte să evadeze. Este născut vara şi, susţine el, e firesc să îi placă iarna, mai ales Sărbătorile. Este fan Garfield şi Silvester din desene animate, dar şi Tom şi Jerry. Subliniază că nu e un înger, întrucât de curând cineva i-a spus asta. Îi place să fie tot timpul în căutarea copilăriei. „Viaţa este ceva ce se întâmplă în timp, ce aştepţi să se întâmple altceva”.

Oana: Cum vezi tu cultura ţării noastre?

Valentin: Cultura e bună, dar nu mai interesează pe nimeni. Din manele, de exemplu, nu poţi extrage mari seve culturale. Dar e un fenomen de înţeles. Sau nu. Fiecare după puteri. În schimb cultura reală şi adevărată nu poate să dispară. Eminescu va fi Eminescu şi în patru sute de ani. Problema este: mai avem chef să pornim în căutarea ei? Dacă întrebi azi pe cineva cine e Eminescu, s-ar putea să ai surpriza să îl încurce cu Eminem. Sau despre Verdi să te întrebe la ce echipă joacă. Ei, abia aici se vede că merge prost treaba.

Oana: Cum ţi se par tinerii din ziua de azi?

Valentin: Tinerii sunt aşa cum sunt educaţi: unii buni, alţii răi. Sunt tânăr, cred în generaţia noastră. Dar nu pot în acelaşi timp să nu mă întreb dacă e bine cum este azi. Să nu uităm că generaţia noastră ne face de râs peste hotare, tot aşa cum ne aduce medalii la Olompiade. E vorba de unhjiul din care priveşti, cred.

Oana: Mai ştiu ei ce e cultura? Cultura adevărată, nu subculturile.

Valentin: Cultura este prost promovată. Mă refer la cea reală. E vorba şi de comunicare şi de curiozitatea celor tineri. Dacă le dai manele, asta vor „mânca”. Pentru că dacă dau unui om numai mămăligă, degeaba îi dai mai apoi icre negre, pentru că îl va deranja mirosul de peşte. Gusturile culturale se educă exact ca cele culinare.

Oana: Dacă ţi-ar sta în putere ce ai schimba în sistemul de învăţământ?

Valentin: Da. L-aş schimba complet. Educaţia ar trebui să fie obligatorie douăspezece clase. Cine nu termină să nu aibă drept de vot. Apropo, votul l-aş face şi pe el obligatoriu. În sistemul educaţional nu se stimulează creativitatea, ci competiţia. Păcat. În viaţă avem mereu şanse să alegem. Din păcate, în sistemul de învăţământ aleg mereu alţii. Ar putea să se creeze din anii mai mari (clasa a şaptea, de exemplu) posibilitatea elevilor de a alege materii şi domenii unde să se poată specializa de timpuriu. Degeaba faci matematică trei ore pe zi, dacă tu vrei să devii profesor de biologie sau desen. În schimb, sunt şcoli fără computere. Şi tot mai mulţi scriu „miau loat”, „î-mi pare rău” sau „va-ţi prins?” Şcoala din păcate nu mai poate face nici atât: să înveţe omul să scrie şi să citească.

Oana: Mai sunt porfesorii ceea ce au fost odinioară, din ceea ce ai auzit de la părinţii tăi?

Valentin: Profesorii sunt uşor blazaţi. Dar se poate rezolva cu creşteri salariale substanţiale. Pentru a nu-i face să renunţe la anii cheltuiţi cu specializarea de profesor. Şi pentru a-i motiva să continue specializarea. Oricum, nu mai sunt la fel, din auzite o spun. Banul îi atrage pe oameni spre alte domenii. Şi e normal. Anormal este că statul nu face nimic concret.

Oana: Tu scrii despre suflet. De fapt, tu scrii ceea ce simţi şi cu toatea astea nu eşti incă pregătit să te manifeşti în faţa unui public. De ce?

Valentin:Gândesc ca toată lumea, uneori frumos, alteori urât. Când scriu o fac pentru a ieşi un pic din universul strâmt al gândurilor mele. De manifestat în public e mai greu. Eu când spun ceva, cine trebuie aude. Poate şi înţelege. Nu că nu ar conta pentru alţii. Dar nu ar înţelege pe deplin. E adevărat că scriu şi poezii. Dar şi poeziile le scriu tot mai mult cu inima. E greu să îţi pui inima în galantar. Nu îmi place să explic ce simt. Simt şi gata. Nu am motive ascunse. Sunt ceea ce se vede. Deşi mulţi se întreabă „de ce?”.

Oana: În cazul în care te-ai hotărî să devii scriitor, ce gen ai dori să abordezi?

Valentin: M-ar avantaja o parte a psihologiei. Sunt convins că dacă aş reuşi să faci pe cineva să se gândească frumos şi să zâmbească, are mai multe şanse să fie fericit. Poate e greu, dar aş alege căutarea fericirii. Aş scrie un manual de fericire.

Oana: Ce părere ai despre scriitorii români contemporani? Vor mai ajunge ei la fel de citiţi ca cei de odinioară?

Valentin: După mine, Eminescu este gigant. Dintre cei de azi imi place Păunescu. E complex, deşi, ca şi Eminescu, are şi momente de banalitate. Astea nu fac decât să îl arate pe om. De citit va fi mereu, căci există literatură bună. E vorba de alegeri aşa cum am mai spus. Alegi Counter Strike, aia e. Dacă ai timp şi de o carte şi un film bun, eu zic că e mai bine. O sugestie ar fi să se mizeze mai mult pe ecranizări ale unor opere. Ar avea succes la generaţia TV. În două ore ar afla ce nu pot citi într-o carte de două sute de pagini din prea multă lene. Nu e cea mai bună soluţie, dar decât să se uite la Becali sau la Guţă, e mai bine.

Oana: Numeşte-mi trei lucruri pe care le-ai schimba în ţara asta.

Valentin: Doar trei?
Sistemul sanitar, justiţia şi politica. Dar complet.