...trebuie să învăţăm „să citim printre rânduri”...
Trebuie să recunoaştem că în contextul social în care trăim vedem multe filme şi citim puţine cărţi, dintre care nu toate sunt de cea mai bună calitate morală. Şi nu suntem siguri că va veni vreo clipă în care acest lucru să se schimbe radical, cel puţin nu pentru majoritatea dintre noi.
Trebuie să recunoaştem că, de multe ori, după o zi dificilă, după o cursă nebună prin jungla capitalistă, este mult mai uşor să deschidem televizorul sau computerul pentru a ne „delecta” pentru câteva clipe cu o poveste de dragoste sau cu alt gen de poveste ce înglobează în câteva ore câţiva ani de istorie sau pseudo-istorie.
Şi încet-încet, ne lăsăm educaţi de televizor, de mesajele transmise în filmele pe care le vizionăm. Mai mult, ne lăsăm şi copiii să fie educaţi de acelaşi sistem de „manipulare”, ar spune unii mai îndrăzneţi.
Nu putem spune că toate filme ne „educă prost”, dar trebuie să fim conştienţi şi să nu ne „lăsăm acasă” simţul criticii autentice care îşi dă seama că ceva nu este în regulă cu o anumită atitudine într-un anumit film.
Tendinţa excesivă a producătorilor de filme este de a evidenţa o sexualitate dezumanizată ca şi cum ar fi normală – este adevărat că în societate este prezent un astfel de comportament, dar nu înseamnă că trebuie să îl înrămăm şi să îl adorăm -, precum şi mici secvenţe, „flashuri”, care parcă sunt create special ca să ne obişnuiască cu un comportament extrem pe care societatea doreşte să îl legifereze sau l-a legiferat, dar care încă nu a fost asimilat de majoritatea societăţii.
De exemplu, dacă într-un film în care, pe lângă sexualitatea ce se dezlănţuie la o simplă scânteie iraţională, la primul instinct, şi care trece de cele mai multe ori ca şi o iubire autentică şi onorabilă, se pune problema unei sarcini nedorite apărute în urma „unei iubiri pătimaşe” cu un partener anterior, săracul copil nu are nici o şansă, sau are una dacă actualul partener al mamei lui este tot o „ea”. De asemenea, onestitatea, „o coloană vertebrală” bine consolidată de o educaţie autentică primită în familie şi nu numai, ajunge până la urmă să se clatine precum o trestie în vânt şi acest lucru este prezentat precum o victorie a dreptului la autodeterminare. Să nu mai vorbim de eroii care îndrăznesc în ciuda tuturor „limitelor” impuse de societate să „scurteze” – de fapt îi pune capăt - suferinţa unui muribund sau a unei fiinţe umane care nu merită să trăiască o viaţă „care nu se încadrează în standardele de calitate impuse pentru a fi fericit şi productiv”.
Exemplele pot continua, atât cele negative, cât şi cele pozitive, dar vă invităm să le observaţi ori de câte ori veţi viziona un film sau un alt program artistic multimedia.
Din păcate trebuie să învăţăm „să citim printre rânduri” şi să nu ne lăsăm păcăliţi de cei care vor „să ne spună adevărul pe jumătate” sau mai bine spus, să ne „mintă frumos”.
Chiar dacă multe filme sunt inspirate din viaţa reală, viaţa este cu mult mai mult decât ceea ce vor unii să ne transmită prin filme lor.
Din păcate mulţi au devenit alergici la învăţătura transmisă de Cristos şi de Biserică, dar unica capabilă să ne înveţe să gândim autentic şi nu să ne înveţe ce să gândim! Să fim însă atenţi să nu trecem de la o extremă la cealaltă şi să vedem în tot ceea ce ne înconjoară mizerie şi deznădejde! Laxismul şi fanatismul religios sunt doi fraţi gemeni care îşi caută adepţii în defavoarea fratelui lor mai mare: creştinul autentic care a învăţat că iubirea este promotorul dreptăţii şi nicidecum libertatea nu este mai presus de iubire, ci însăşi iubirea autentică îl face liber şi fericit pe fiecare dintre noi!
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de glasuitor, 14 februarie, 2010
-
- +2
-
-
aşa că va fi foarte greu să ne adaptăm noilor condiţii !!!
