Adâncul acesta era numai al meu,

acoperit cu trupul meu, carapace goală

scrijelită de stânci şi de corali adormiţi,

obosit de înotul copiilor de rândunici

şi de plutirea corăbiilor,

camuflat cu nisip.

Cineva l-a tulburat şi a trebuit să-l împart.

În adâncul acesta plin de cicatrici

asemenea cheului cu dane

împrejurul cărora

curentul rece umblă predestinat,

nu se distinge nimic,

zorile şi apusul îi hrănesc iluziile,

nimic nu poate privi prin apa închisă în afara ei

şi totuşi, adâncul acesta, care era numai al meu,

l-am împărţit.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (4)

Subscribe to this comment's feed

...
scris de Dorina Ciocan Neculce, 20 februarie, 2012

nu se distinge nimic,

zorile şi apusul îi hrănesc iluziile,
....vânt. frumos, înălțător

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Conţu, 21 februarie, 2012

Dacă nu se distinge nimic ( fiind vorba despre adâncul mării...acoperit, scrijelit, obosit, camuflat cu nisip! ) ce să mai "tulburi"? Şi dacă "nimic nu poate privi prin apa închisă" cum să-i mai hrănească "zorile şi apusul" "iluziile" "în afara ei"? Şi cine?
"...înotul copiilor de rândunici?" ( asta-i mortală! )

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Dorina Ciocan Neculce, 21 februarie, 2012

dar daca spunem ..păsări vâsleau în zare...e acceptat, domnule Conțu?...am întâlnit ,,expresia asta frumoasă,, prin textele scriitorilor pe care îi studiem cu elevii, la școală...

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Aurel Conţu, 22 februarie, 2012

Sigur, e acceptabilă: " Vâsleau păsările-n zare/ ca hangiţa din picioare/ când o ţucă nea Mardare..."

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza