Când cade curcubeul
Se-ncolăceşte timpul în bulboane,
peste mantii de vânt,
mâna lui Dumnezeu
împarte începutul,
strâmt.
Sub piramidă de frunze
e trupul încremenit în strigare.
Vidul are margini
peste care
se împarte ziua în irişi
mereu de altă culoare.
În naosul râului
Mâna începutului de zi,
în valul râului
uitare şi piramidă va fi...
Gleznele sub asfalturi
aşază durere...
Se repetă gestul
până când ochiul e fiere;
în auz,ora exactă,
amăgire,
destrămând
până la ultimele fire
prin care se vede osul genunii.
Sub piatră
caut
luciul rugăciunii.
Ţărm
În nisipul ud e desenată cărarea...
Ţine omul de capătul firului
până unde se învolburează marea.
Peste valuri, pescăruşii goi
sunt surâsul
de dinainte de ploi.
Brazde de aburi înfloresc
deodată,
smaraldul e ochiul
cu pleoapa tăiată.
Apa şi malul îşi adună nămeţii.
Peste creştetul lor se răsădeşte,
murmur,
pomul vieţii.
Chip din Duh...
Fără murmur gurii i se dă icoana.
Fără scâncet,
fiul cere iarăşi sama.
Piatra lumii cade în jar de tămâie.
Turn loveşte cerul,
Duhul să mai fie
mână-ntinsă-n zare, aur şi pârâu...
Doar în noaptea aceasta
au trecut să moară
boabele de grâu.
Întrupare
Se răsfiră noapte-n iederi,
creanga-i grea de preamărire,
ochi de pâine doarme-n cântec,
rană
în nemărginire.
Mal de îndurare-i focul,
foşnet
gurile luminii,
roată care naşte lumea
peste marmorele cinei,
gândul, mugure flămând
sub subsioara arsă
a timpului nătâng.
Subscribe to this comment's feed
