|
Scris de Emma Brad
|
|
Tuesday, 12 September 2006 |
...până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă fiecare pe unde apucă cele fără umbră mor de atâta efort celelalte se apucă de fumat...
de data asta templul iubirii mele se află la un clic distanţă
mai aproapede omul de zăpadă şi marginea măriila mai puţin de un metru de foşnetul genelorşi mult mai departe de bârfe încolăciteîn jurul cuvintelor uzatemai sălbaticdecât gura de aer rătăcităîntr-o pungă de nailonunde niciodată nu e linişteunde simfonia oraşului se pierdeîn clipa de imbecialitateşi încă îşi mai ţine respiraţiamai caută explicaţii, semnificaţiişi chiar sensuri giratoriide parcă ar trăiîntr-un alt univers la noi
până şi copacul îşi lasă frunzele să cadă
fiecare pe unde apucăcele fără umbră mor de atâta efortcelelalte se apucă de fumatapoi cad în păcat şifac sex ireverenţios cu muşchiul ierbiiiar în cele din urmăîşi pierd capul în zăpadă de data asta
templul iubirii se află la un clic distanţă
lumea noastrădescinde pe furişca într-un război niciodată câştigatîşi mai leagă o noapte de buricele degetelorşi alte lanţuri de zăbrelele ferestrelordeparte de gaura cheiiîşi ţine universul expusindecentîn timpan râgâie dimineaţaşi totul e okeyîn punga de nailonîn cele din urmăe linişte
RECOMANDA ACEST ARTICOL...
Copyright 2007. All Rights Reserved. |