Ca să ajung la tine,
trebuie să calc toate pietrele,
să învăţ durerea
ca pe un poem de dragoste.
Ştiu,oamenii sunt mai frumoşi
atunci când plâng,
prin ochii lor se scaldă îngeri...
Scriu mai întâi cu tălpile,
cu amintirile acelor drumuri spinoase,
trecute parcă printr-un clopot magic.
Nimic nu este mai captivant
decât atunci când poţi alerga
cu piciorele legate de iarbă,de cer,
de un fluier de ape.
Mereu cu aceea şi dorinţă de a urca muntele,
pe vârful căruia se bat apostolii cu stele,
unde fericirea are acelaşi gust,
un amestec din toate.
Ca să ajung la tine,
trebuie să aştept ploaia să cadă
într-un buchet imens,
în care să mă îmbrac,
vrăjită ,ca şi când aş pândi duminica
ca un copil cireşele coapte...
Căci a iubi
înseamnă a coborî cerul pe pământ
şi a umbla desculţ pe el.
Înseamnă a-ţi lăsa sufletul să-ţi lunece către infinit...
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
