Domnule Conţu, am să încerc să răspund nedumeririlor domniei voastre, deşi nu-mi permite timpul să dau explicaţii tuturor celor care îmi citesc creaţiile.
În primul rând, pentru a mă face înţeles, vreau să vă spun câteva cuvinte despre locul din care privesc lumea pe care eu o descriu în poemele mele, loc pe care l-am denumit”Imperia” .
Imperia este o plăsmuire abstractă, un ţinut aflat sub apele mărilor şi oceanelor, este o construcţie sufletească cu determinante psihologice, în care stările efective nu angajează doar elementele ultime ale textului, ci şi contextele şi substanţele. Astfel stând lucrurile, încă din titlu, dumneavoastră trebuia să înţelegeţi că fac referire la puritate, şi nu strict la Ariadna (Ariadne înseamnă „cea mai pură”).
Aţi întrebat despre „ale cui frustrări”am scris. Ei bine, este vorba despre frustrările celui care „rânjea acrilic”(adică afişa un zâmbet acid, înţepător) şi care privea, derulând evenimente, începuturile dramei lui, pentru a se lămuri cum de s-a putut încălca fidelitatea din dragoste, nu din plăcere, iar atunci când este posibil să iubeşti, la fel de mult două persoane, (aflate într-o groapă a Mariilor), este şi mai complicat.
Cel care „rânjea acrilic” este Eul meu, acel cineva care reprezintă reflectarea propriei mele existenţe, conştiinţa mea căreia am încercat să-i pun mâinile la ochi, însă am fost refuzat „cu verticală”, Eul meu preferând să privească insula Naxos, adică să vadă cum a dispărut puritatea (Ariadna), pentru că, după cum bine ştiţi, Tezeu i-a promis Ariadnei că o va lua cu el la Atena, însă a părăsit-o pe insula Naxos unde a fost ucisă de Artemis.
După ce Eul meu interior a lămurit evenimentele trecutului (ca după o terapie regresivă), am fost capabil să văd marea (adevărul), lucru pe care, foarte mulţi dintre noi, refuzăm să-l vedem; de aceea am încercat să pun mâinile la ochii conştiinţei mele.
Mai doresc să adaug faptul că, după cum bine ştiţi, folosindu-mă de acest „Eu”, nu poate fi vorba neapărat de persoana mea.
Sper că am reuşit să răspund nelămuririlor dumneavoastră cu privire la acest poem şi vă stau la dispoziţie şi pe viitor, în limita timpului disponibil.

Nu, domnule Conţu. Ca şi atunci, când ai făcut referiri greşite asupra poemului „Trecuse Ariadna” şi de această dată ai înţeles greşit.
Poemele mele nu sunt destinate „imperioşilor”, ci mă adresez celor cu un nivel ridicat de inteligenţă şi cultură, prezentându-le „Imperia” sufletului meu. Numai aceia nu pot face confuzii, atât de grave, de înţelegere.
D-ta îmi scrii că vrei să-mi atragi atenţia asupra „imperfecţiunilor (nenumărate)”, însă nu spui absolut nimic în acest sens.
În ceea ce priveşte bogata mea activitate de creaţie, află că tocmai am primit de la Asociaţia Culturală Renaşterea Buzoiană o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate literară desfăşurată de-a lungul timpului, şi pentru contribuţia adusă la promovarea valorilor culturale buzoiene la nivel naţional.
D-ta nu poţi face referiri la activitatea mea de creaţie, în primul rând pentru că nu o cunoşti şi apoi pentru că nu eşti, pur şi simplu, în măsură, de vreme ce în broşura d-tale HIMERIA , încă de la început, spui ca scrii poeme „sublimiste”(cuvânt inexistent). Poate subliminale (aşa te cred), iar în cazul cel mai bun, pot spune că ai adunat o sumă de texte „ab hoc et ab hac”, dintre care am remarcat frumosul poem „AUTOPORTRET” din care dă-mi voie să te citez:
„În cartea mea de identitate/în locul numelui şi prenumelui/cineva a tras o linie/albă”…
Eu am crezut că eşti de bună credinţă, şi dacă ai fi spus că nu-ţi plac poemele mele, aş fi înţeles, pentru că, aşa cum spunea Horaţiu: „Nu toţi admiră şi totodată iubesc aceleaşi lucruri”.
…Şi încă ceva. Niciodată n-am spus că timpul d-tale n-ar fi preţios, ci numai că timpul meu, destinat unor astfel de controverse, este limitat.

Fantomele trecutului nostru ne urmăresc permanent, sau revin periodic, iar pentru a scăpa de ele trebuie să ne iertăm pe noi înşine, fără a aştepta iertarea divină, fără a fi necesară apartenenţa la o religie anume, ca simpli liberi-cugetători. Nu este nicio greşeală, şi orice om de bună credinţă, cu o minimă instruire, ar fi înţeles ce am scris, d-ta, cu părere de rău, nu.
În ceea ce priveşte adjectivul subliminal, nu am făcut nicio confuzie. D-ta refuzi să înţelegi că este un adjectiv atribuit "himerelor" d-tale.
Trebuie să mai adaug faptul că am acceptat, fără rezerve, cuvântul "HIMERIA", deşi nu există în DEX, pentru simplu fapt că este un substantiv propriu.
Şi dacă am reuşit eu să explic, în locul d-tale, ce d-ta ai creat ... de aceea nu m-am legat de acest cuvânt. Nici de cuvântul "sublimiste" nu m-am legat, însă rămân la părerea că ceea ce numeşti d-ta poeme, nu sunt altceva decât TEXTE SUBLIMINALE.

Eu n-am nicio problemă în folosirea termenilor, în schimb, mătăluţă, după ce prima dată ai dovedit că ai grave probleme de înţelegere (Frustrările" cui?, ce legătură o fi între aceste frustrări şi îndrăgostiţii de altcineva, cine-o fi "el" şi cel care i-a "pus mâinile la ochi,etc.), am constatat că nici cu aritmetica nu stai mai bine (încerc să îţi atrag atenţia asupra "imperfecţiunilor" nenumărate), apoi mi-am dat seama că toate ţi se trag de la citit, pentru că eu nu am scris niciodată că m-a respins verticala, ci "m-a respins cu verticală".
În ceea ce priveşte aşa-zisa demonstraţie, pe care ai făcut-o mătăluţă, nu poate fi luată în seamă deoarece : exprimarea mea nu este sublimistă, nu eu le-am numit poeme sublimiste şi, nici pe departe, nu pot shintoiste.
Aşa-zisa sublimare şi desublimare pe care ai compus-o mătăluţă este o "ceva" (nu vreau să spun ce), care ţi se potriveşte şi care îmi provoacă o senzaţie subliminală. Afirmaţiape care ai făcut-o, cum că "Textul poetic este prin excelenţă subliminal, dat fiindcă rezonanţa lui este inferioară vorbirii", este eronată deoarece sumliminal înseamnă ceva inferior conştiinţei şi nu vorbirii.
Închei aici această controversă (polemică nu poate fi), însă nu mai înainte de a te asigura că eu ţi-am înţeles "creaţia" numită AUTOPORTRET pe care mătăluţă ai publicat-o şi pe care o reproduc aici, atât cât am reţinut din ea, deoarece mi-a produs o excitaţie subliminală (adică, sub nivelul pragului senzorial, care nu poate provoca o senzaţie):

Autoportret

„În cartea mea de identitate
în locul numelui şi prenumelui
cineva a tras o linie
albă”…

de Aurel Conţu

Nu,nu! prietene, despre d-ta este vorba. Acest poem nu are greşeli (dovadă că d-ta nu ai reuşit să găseşti niciuna, deşi te-ai străduit peste puterile d-tale).
Dacă spui că este un poem submediocru, cum se face că nu l-ai înţeles nici după ce ţi l-am "tradus"?
Da,da! despre d-ta este vorba, prietene, faci afirmaţii fără acoperire.
Conştiinţa, care este cea mai evoluată formă de reflectare a realităţii obiective, nu poate percepe ceva care nu poate deveni conştient, subliminalul este inferior pragului conştiinţei iar d-ta nu poţi insera în versuri ceea ce nu conştientizezi.
Chestia aceea cu "rezonanţa vorbirii, care ar pune în gardă Eul, ( personalitatea cuiva)", este o aberaţie "sublimistă",( ca să fiu elegant).
În ceea ce priveşte mesajul pe care îl transmiţi în "Autoportret" nu este nici sublimist, nici subliminal, ci unul foarte simplu pe care toţi cei care l-au citit, (chiar şi de pe această pagină), l-au înţeles.
Că s-a tras o linie albă, pe un fond alb, nu şochează pe nimeni. Nu are importanţă culoarea liniei, ci faptul că a anulat numele, (oare al cui?), încă de la naştere.
Da, prietene, despre d-ta este vorba. Nu-ţi aroga calităţi pe care nu le ai, şi nu minimaliza pe cei care îţi pot da sfaturi constructive, ori pe cei care nu-ţi împărtăşesc opiniile.
...Şi încă ceva (ce d-ta nu ai ştiut până acum):
Se poate trasa o linie albă pe un fond alb. De ce? De aia!

Pentru a-ţi îmbogăţi cultura, care nu poate fi decât o spoială, ţin să precizez că Nichita chiar a "tradus" unele "chestii" pentru cititori, apoi, de câte ori a fost întrebat "ce a vrut să spună cu..." a răspuns cu plăcere. Păi, bine bre, cap de lemn plin de gărgăuni,(încerc să te citez), d-ta n-ai avut eleganţa să întrebi, mai întâi, ce am vrut să spun şi abia după aceea să faci comentarii(şi asta pentru că îţi lipseşte organul înţelegerii, bre, Gâgă).
Cred că este momentul să mergi la un psiholog (pentru că, sunt sigur, ai avut multe traume în copilărie), dar, te rog, să nu fii surprins dacă acesta va folosi metodele pe care eu le-am imaginat poetic (pentru a preschimba realitatea concretă într-o viziune artistică), astfel ca d-ta să te eliberezi de frustrările (care te bântuiesc ca nişte fantome ce n-au nicio legătură cu Lucifer, ci aşa cum am precizat, cu traumele vieţii), dăltuite în adâncul sufletului domniei tale, bre, Gâgă şi pentru a-ţi redescoperi Ariadna (adică puritatea, sau liniştea sufletească pe care ai pierdut-o cândva).
În ceea ce priveşte Autoportretul d-tale, nu mai insista. Am înţeles că cineva te-a lăsat fără nume şi prenume ( nu poţi schimba asta), trăgând o linie albă în cartea d-tale de identitate.
Şi dacă mai vrei, adaug aici o altă „creaţie magnifică” a „domniei voastre”:

răspuns

să ştii
prietene
că la Helsinki
bufniţele prevestesc
moartea
când vine noaptea
de Aurel Conţu
Superb, nu?