Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

...
scris de ciumau adriana, 15 iulie, 2011

Foarte frumoasa poezie. Ai putea sa publici si un volum in care sa le adaugi deoarece ai face fericiti pe multi dintre cititori. Succes!

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Aurel Contu, 15 iulie, 2011

Gravitaţional vorbind, e aproape imposibil să te "suprapui" cu o umbră, să intri în ea "cu tot cu inimă" şi să rămâi cu "gândurile libere" în timp ce păsările îţi "înghit clipele" rămase şi ele în afară...

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza