Dor   Din dor în alte doruri viaţa se prefiră şi-ajunge o povară când doru-i amintire, încât zădărnicie-i la cei ce se-amăgiră cu dorul de-o iubire hrănită cu iubire...     Ceas de soare   Ceas de soare ca o boare, cui să-i spun că timpul doare?   Spune-i stelei ce răsare dintr-un snop de veşnicii în nemărginirea mare.   Spune-i lunii ce se stinge când de dor mă-nflăcărez şi când zorii-ncep a plânge.   Spune-i mării vălurate, ce se zbate şi oftează când lumina o străbate.   Spune-i muntelui din zare, cocoşat şi-ncărunţit, ce aşteapt-un crez cât bobul din muştarul pilduit.   Spune-i clipei să rămână nenăscută-n burta sorţii, iar de timpul te ascultă, poţi să dai cu tifla morţii.         Chipul iubitei   M-am uitat în oglinda trecutului dar nu te-am zărit; poate că eşti nenăscută pentru mine, sau poate că trecutu-i zdrenţuit şi chipul iubit refuză istoria ciobită a reconstituirilor.   Te-am căutat în oglinda prezentului şi m-am înfiorat văzând aşa o suceală şi poceală de semeni fără chipuri (adevărată babilonie de lume şoldie, ca-ntr-o colonie ori poate puşcărie), aşa că ţi-am refuzat dreptul de a-ţi trăi clipa.   Te voi căuta în oglinda viitorului, unde promit să te-ntâlnesc îndată ce timpul trudit se va duce la culcare.         Călătoria gândului   Visasem că-s un gând cu cuget şi simţire, pornit în vâjâială prin universul necuprins. Întâi m-am furişat cu-a gândului iuţeală şi-n a lui piele cheală în lumea nucleară. Văleu ce ameţeală în lumea asta mititică ades numită cuantică! Particule ce crezi că nu-s, se nasc, trăiesc şi-apoi s-au dus; căci fără capăt e mişcarea şi tot aşa şi transformarea... M-am întrebat urmând în zbor fotoni, quarci şi tahioni, de s-or găsi acei pioni cu rol de ultim constructor... Nu ştim şi nu ni-i dat să ştim ale genesei taine-ascunse – pământ suntem chiar dacă jinduim la fructele din zone nepătrunse. * Apoi m-am îndreptat spre macrounivers, cu ceruri şi distanţe infinite, unde trecui în zbor de gând prăpăstii siderale fără fund, genuni şi hăuri îndesite nemângâiate de lumină, căci aste zone fără de hodină, vârtejuri sunt şi-n ele sorb de-a valma câmp, şi praf, şi stele, până rămâne spaţiul orb, intens brăzdat de radiaţii colosale. Dar care spaţiu, care timp, când  ele-s multe, diferite de ce ştiam eu pe pământ?... În universuri nesfârşite, paralele găseşti şi bune, dar şi rele: afli că-s spaţii vaste, aiurite, cu braţe multe ca de Briareu, unde fixarea cere un nou eu; afli la fel că timpu-i şui şi te îndrepţi spre începutul lui când zbori mai iute ca lumina, ce-n nerepaus dăruie-şi hodina. * Obosit şi plictisit de hoinăreala fără ţintă, am revenit la locul meu unde-i lumină şi căldură, chiar dacă oamenii se mai înjură, şi-ndat-apoi m-am şi trezit.         Prietenilor mei   Prieteni dragi, v-am căutat ca Diogene cu lumânarea ziua-n amiaza mare, dar nici că v-am aflat.   Tot ce se poate să nu fiţi şi-atunci ridicolă-i cătarea – dar de ridicol nici că-mi pasă când inima din inimi soarbe-ardoarea.   Veniţi spre mine chiar de-i toamnă şi liliacu-i desfrunzit! Veniţi să fim o inimă cu toţii, iar inima s-o dăm la lecuit!   Şi care-i cel mai mare doftor în grele inimi şi în minţi sleite? E El Atoatefăcătorul, Iubirea ce ne trage înainte...   Veniţi, vă spun, nu-i timp de socoteală, acum când lumea stă să explodeze, iar de veniţi să nu uitaţi iubirea, căci stropul ei dă suflete viteze.