Pentru că-mi calci pe şira spinării
Tălpile tale sunt tocite
Şi nu lasă urme.
Atunci când dansezi
Vertebrele se ondulează şi şuieră
Se aude în ele inima ta.
Electrizat, plăcutele înfiorări,
Îmi flutură prin oase îngeri desculţi
Cu sunete mătăsoase în liră.
Simt o urcare de întâmplări prin carne
Un asfinţit fără de întuneric
Lasă luna lipsită de lucrare.
Nu mai ştiu când e zi ori noapte
Nici măcar dacă sunt liber
Ceva mă reţine pe loc.
Privesc înlăuntrul meu,
Te văd pe tine cum păşeşti
Pe urmele adânci cu gleznele moi.
Nimeni nu-ţi umple sângele cu mine
De te înroşeşti ca un fruct pârguit,
Sub crengile soarelui la amiază.
Dacă nu cobori rămân pe pământ
Dar nu te opri, din teamă!
Dacă mă laşi deasupra să ning
Vei îngheţa sau te vei topi,
Nu mă lăsa acasă singur!
Cheamă-mă în peisajul tău dantelat,
Cu ierburi, flori şi păsări de zăpadă.
Îmi alunecă ochii şi buzele pe trup
Îmi cad mîinile peste ele
Mă strâng în căuşul palmei tale
Suntem un copac
Pe ramuri cu vâsc.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de Chialda Radu Vasile, 17 ianuarie, 2012
-
- +2
-
-
scris de Ottilia Ardeleanu, 17 ianuarie, 2012
într-un singur loc aş inversa:
"Se aude în ele inima ta." pentru o mai bună conexiune cu versul dinainte:
"inima ta se aude în ele ."
-
- +1
-
-
scris de aliosa igor, 19 ianuarie, 2012
A fost o seara minunata ca am intrat, din intamplare si nu!totusi, pe aceste randuri!
Si sa va spun de ce, in felul meu:"Dacă mă laşi deasupra să ning
Vei îngheţa sau te vei topi,"-aceste versuri m-au tulburat si m-au ajutat sa ma intorc de unde nu plecasem; ninsorile albe din copilarie cand priveam in suuus noptile sa prind ninsoarea in gene si sa simt zapada pe fata ca o poveste... "cand cerul iti lasa impresia ca este exagerat de jos si negru, in comparatie cu imaculata campie ninsa" din spatele casei noastre.
Se remarca in ultimul vers si o puternica influienta a folclorului romanesc modern, ceea ce m-a ajutat pana la urma! Si sa va spun cum: m-am hotatrat! imi spun!m-am hotarat! am sa o iau pe jos, din josul strazii mele, Ursul sacru si am sa cobor incololo, mai sus, la Atlasíb ca sa ajung la ea, chiar si cu "talpile tocite"! Si nu mai aveam nici o indoiala! asa ca am sunat (eram invrajiti)! Am simtit-o cum se apropie de vizor, il ridica, ofteaza, il coboara si da sa plece. Sun din nou! Ofteaza din nou, rasuceste de doua ori cheia in broasca si deschide. Intr-un con de lumina sustinut spre extremitati de inelele zavorului, nu stiu cum de nu am vazut-o pe ea ci doar ceasul: 8,59 si usa s-a inchis cand eu am inceput, instantaneu, sa ma rog: era ora mea de rugaciune, vinerea: "ca toate fiintele de pe fata pamantului, oriunde se vor afla, s aajunga sa cunoasca linistea, ca insetatii sa intalneasca izvoare, infometatii, de-ale gurii, neputinciosii, putinta"... se vede ca spuneam cu voce ca usa s-a deschis un pic si s-a inchis repede... "Ca surzii sa auda sunete, orbii sa vada forme"... Atunci, usa s-a zguduit ca din tatani, am auzit cum "zank!" zavorul s-a deplasat pana la limita si usa s-a deschis detot!
-Te dor Simona!
-Ma, esti copac?! Si, in ochii mei cersetori dar clari, si-a fixat privirea ei albastru taios dar blanda si s-a induiosat!
-Nu! "Suntem un copac Pe ramuri cu vasc!
-Vina!Vin! Mi-a scrasnit printre dinti, dar m-a primit!
Si asa m-am trezit!
-
- +1
-
-
