De ce mă zbat?
Sunt clipe în viaţă când îţi pui întrebarea: De ce mă zbat? – şi sentimentul renunţării te domină. În astfel de clipe, poate, din întâmplare, „ţi se arată calea”. În 28 martie 2005, a apărut un articol despre lansarea cărţii „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus” de Haim Cohn. Întrebat dacă o carte poate pune capăt unor idei preconcepute, autorul a răspun: „O singură cartea nu este în stare de aşa ceva, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor”.
Oricât de dureros este să constaţi asiduitatea cu care unii încearcă să ne convingă de influenţa slavă din limba română, căreia, în fond, ei îi sunt tributari, prin slugărnicia stalinistă, trebuie să vorbim. Sincer, apreciez talentul şi inteligenţa rusească, dar acest lucru nu mă determină să îmi pierd logica şi să şterg cu buretele Antichitatea, numai de dragul apariţiei slavilor în acest spaţiu, după secolul VI. Încă de la Homer, apar referiri la poporul din spaţiul carpato-istrian, iar arheologii pot extinde perioada de locuire până la sute de mii de ani, chiar milioane. În acest context, un popor sedentar, care se bazează pe agricultură şi pe meşteşugurile ce îi asigură uneltele şi obiectele din gospodărie, nu poate fi într-atât de lipsit de inteligenţă încât să nu-şi exprime prin cuvinte activităţile şi uneltele folosite.
O dovadă a gradului de dezvoltare a agriculturii este dată de descrierea făcută de Herodot. Grâul era atât de înalt, încât perşii au trebuit să îl secere pentru a putea trece cavaleria. Nici azi nu îmi pot imagina ce fel de agricultură exista în urmă cu aproape 2500 de ani. Dacă spaţiul nostru s-a remarcat ca un adevărat grânar încă de pe vremea lui Herodot, cu aproape o mie de ani înaintea invaziei slavilor, cum este posibil ca românii să fi preluat termenul coasă din slavă, după cum afirmă autorii DEX-ului?
Obsesiile unora pentru slavonă, care uită că abia în secolul al XV-lea au fost introduse literele chirilice, sunt jenante. Scrierea a fost inventată de Chiril (Constantin) şi Metodiu, născuţi în Tesalonic, în secolul IX, sub influenţa scrierii greceşti. Interesant că grecii spun COSSA la COASĂ, iar spaniolii spun cosa-lucru, cosecha-recoltă, coser-a coase, iar coasta (toracică) de forma unei coase apare şi în latină-costa. Poate că, măcar din această înlănţuire de termeni, vom înţelege sensul acestor cuvinte, pe care le-au purtat elinii şi goţii (despre care istoricul Carlos Troya spunea că sunt geţi) până în Spania-ţară în care există credinţa că strămoşii spaniolilor se trag din Deceneu şi Zalmoxis.
Din negura vremurilor, cusăturile de pe cămăşi aveau o încărcătură simbolică şi magică, iar firul era purtătorul gândurilor şi sentimentelor mamei sau iubitei. Cu acul se „semănau” simboluri şi iubire, iar „recolta” era obiectul care proteja fiinţa dragă. În trecut, femeia a participat şi ritualic la semănarea plantelor, ca simbol al fertilităţii. De aceea, coasa taie recolta (cosecha, în spaniolă), iar cosorul este folosit în viticultură (în care excelam încă din vremea lui Burebista, sec. I î.Hr., când au fost tăiate viile, pentru a se reduce consumul de vin - cu 700 de ani înainte de apariţia slavilor în istoria Europei).
Dacă unii specialişti străini consideră zona noastră ca leagăn al poporului indo-european, atunci coasa şi cosorul îşi au originile în acest spaţiu şi au fost transmise atât slavilor, cât şi popoarelor din bazinul Mării Mediterane. Speranţa şi credinţa în adevăr vor rodi într-o zi, aşa cum crede şi Haim Cohn. Atunci se va revizui şi DEX-ul!
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
coaserii camasii...