Sinuciderea este sfidarea cea mai grosolană pe care omul o aduce lui Dumnezeu şi sensului creator al existenţei...
Spre deosebire de animalele necuvântătoare, care se călăuzesc după nevoile şi instinctele lor, omul este înzestrat cu minte, sentimente şi voinţă liberă prin care poate să-şi depăşească necesitatea biologică şi să lucreze ca persoană stăpână asupra sa însăşi şi asupra vieţii sale. Astfel, el este în măsură să cunoască şi să se integreze în rostul şi sensul suprem al vieţii sau să refuze această cunoaştere şi să-şi trăiască viaţa după cum doreşte. Faptul că omul îşi poate determina viaţa în mod liber sau chiar să şi-o sfârşească în mod voit, îi conferă o imensă responsabilitate în raport cu existenţa însăşi.
În decursul istoriei omenirii au existat permanent persoane care au ales să-şi sfârşească viaţa în virtutea acestei libertăţi din diverse cauze sau motive mai mult sau mai puţin determinante. Astfel, de la concepte filosofice suicidale elaborate cu mare migală (gen exemplul lui Socrate sau cazul Kirilov, din romanul dostoievskian Demonii), trecând prin dezamăgiri de tot felul datorită dificultăţilor vieţii şi până la sinucideri patologice datorate unor boli psihice, societatea umană a fost confruntată constant cu asemenea situaţii în care omul alege moartea în locul vieţii.
Din punctul de vedere al spiritualităţii creştine, sinuciderea este, evident, un mare păcat, cel mai mare şi mai grav din câte pot exista, căci dacă în cazul celorlalte păcate există întotdeauna posibilitatea întoarcerii şi a refacerii vieţii, datorită milei lui Dumnezeu şi a capacităţii omului de schimbare, în cazul sinuciderii această posibilitate nu mai există. Gravitatea acestui păcat stă tocmai în faptul că sinucigaşul renunţă de bunăvoie tocmai la şansa pocăinţei şi, spre nefericirea lui, la iubirea lui Dumnezeu care stă la baza existenţei. De aceea, sinuciderea nu intră în nici o categorie de păcate pentru nu poate fi clasificat sau comparat cu nimic din câte este omul în stare să facă.
Sinuciderea este sfidarea cea mai grosolană pe care omul o aduce lui Dumnezeu şi sensului creator al existenţei. Viaţa este darul cel mai de preţ pe care Stăpânul universului l-a făcut omului din cea mai profundă iubire, pentru ca acesta să se poată bucura plenar şi să atingă fericirea supremă a veşniciei. A respinge un dar, care ni s-a făcut cu dragoste spre binele nostru, este cea mai mare umilinţă la care îl supunem pe dăruitor şi semnul supremei răutăţi. A prefera moartea şi consecinţele sale în locul vieţii şi a bucuriilor sale, chiar dacă acestea vin uneori cu greu, este nu numai o imensă nesăbuinţă din partea unui om cu judecată, dar şi trăsătura profundă a nefericirii şi a eşecului.
Sinucigaşul prin actul său nefericit i se substituie lui Dumnezeu şi se crede el stăpânul vieţii şi al morţii, delimitându-se total de condiţia sa în raport cu existenţa (Kirilov). Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt despre care Hristos a spus că nu se va ierta nici în veacul acesta nici în cel viitor (Matei 12, 32), tocmai pentru faptul că nu mai există pocăinţă, producând revoltă împotriva lui Dumnezeu cu puternice antecedente demonice. De aceea moartea sinucigaşilor este cea mai tristă dintre toate morţile posibile, neputând fi egalată nici măcar de marile genociduri criminale şi catastrofe ale umanităţii.
Tratatul de morală creştină a profesorului grec Georgios Mantzaridis prezintă sinuciderea ca cel mai josnic act al naturii umane, care dovedeşte „egoism şi meschinărie”, în opoziţie cu jertfa de sine, semn de iubire supremă care înnobilează firea. Actul suicidal are, însă, şi diverse cauze sociale cu implicaţii majore, determinând o largă responsabilizare morală a tuturor membrilor comunităţii. „Când omul se înstrăinează de Dumnezeu şi de semenii lui, se înstrăinează de viaţă şi de sensul ei. Dar astfel devine prizonierul propriului ego şi poate ajunge până la sinucidere... În general, coeficientul sinuciderilor premeditate este foarte mic. În covârşitoarea lor majoritate, sinuciderile sau încercările nereuşite de sinucidere se datorează unor stări psihice rele pasagere sau unor impasuri şi urmăresc să transmită prin dramatismul lor implorarea ajutorului şi a sprijinului. De aceea, de regulă, lasă deschise toate posibilităţile acordării de ajutor din partea celorlalţi”(G. Mantzaridis, Morala creştină, p. 496).
Dar cele mai grele consecinţe sinuciderea le are la nivelul spiritual al persoanei. „Ca faptă a deznădejdii sinuciderea dovedeşte şi necredinţă. Punându-şi capăt vieţii, omul neagă lui Dumnezeu însuşirea de Domn şi manifestă necredinţă faţă de iubirea Lui şi purtarea Lui de grijă. Creştinul adevărat crede că Dumnezeu îi poartă de grijă şi că nu îngăduie să fie ispitit mai mult decât poate. Nu doar că îl poate izbăvi din orice rău venit asupra sa, dar îl poate şi ajuta să îl înfrunte pe acesta pentru folosul său real şi veşnic”(Ibidem, p. 497).
De aceea, Biserica Ortodoxă, dincolo de orice insensibilitate şi prejudecată, nu poate săvârşi slujba înmormântării pentru sinucigaşi, cu excepţia celor bolnavi psihic, dintr-un motiv de logică a credinţei: la înmormântare noi ne rugăm pentru „robul lui Dumnezeu adormit în dreapta credinţă şi în nădejdea învierii”, iar sinucigaşul prin gestul său tocmai a renunţat la această calitate, devenind rob al deznădejdii, care nu moare, nicidecum, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, el însuşi respingând astfel înmormântarea creştinească.
Mintea şi inima omenească sunt universuri tainice în care se ascund posibilităţi şi puteri nebănuite. Uneori, datorită poverilor vieţii, în ele se declanşează mişcări uriaşe ale forţelor iraţionale, care-l fac pe om capabil de orice faptă necugetată a cărei urmări nu mai pot fi reparate. Îndemnul Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Părinţi spre rugăciune neîncetată trebuie receptat ca o terapie eficientă de curăţire a minţii şi a inimii, a unirii celor două şi a stăpânirii lor prin voinţa raţională pusă în slujba iubirii lui Dumnezeu, pentru ca cele două să nu fie deturnate de la rostul lor şi s-o ia razna.
Părintele Timothei Kilifis spune că viaţa este o „junglă”, care implică o luptă continuă cu greutăţile şi ispitele de tot felul, iar datoria omului este de a lupta. „Cei care spun că sinuciderea este o dovadă de curaj, cred că sunt oameni nebuni…Curaj însemnă să te lupţi din toate puterile cu realitatea deosebit de împovărătoare din jur. De altfel, numai astfel se formează personalitatea omului. Restul este vorbă în vânt. Atunci când nu este rezultatul unei boli psihice, sinuciderea este cea mai mare dovadă de laşitate… Tinerii sunt construiţi pentru eroism, nu pentru autodistrugere şi sinucidere. Tânărul normal luptă până la capăt şi, fără îndoială, el va triumfa. Marile greutăţi şi furtuni arată cine sunt marii oameni. Şi nu uitaţi că în mijlocul celei mai cumplite furtuni, căpitan alături de voi în corabia vieţii, poate fi atotputernicul Hristos. Cu un asemenea echipaj nu veţi ajunge niciodată la sinucidere” (T. Kilifis, Tinereţe curată, tinereţe frumoasă, p. 112-113).
Tags:
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (30)
Subscribe to this comment's feed
scris de banita daniela, 27 octombrie, 2007
daca ai fi citit macar Noul Testament o singura data ai fi vazut acolo{tu cel cu absurditatea}ca Fiul a venit de buna voie pe pamant,la cruce din dragoste ptr.tine ca sa-ti plateasca pacatele!!!RASCUMPARAREA SUFLETELOR VOASTRE ESTE ATAT DE MARE INCAT NU SE VA PUTEA FACE NICIODATA! NU CU AUR NICI CU ARGINT!iar Fiul a zis:IATA IN SULUL CARTII ESTE SCRIS DESPRE MINE!MA DUC SA FAC VOIA TA DUMNEZEULE!caci toti s-au nascut in pacat si toti oamenii sant lipsiti de SLAVA LUI D-ZEU!si crezi tu omule ca atunci cand vei muri Dzeu va fi obligat sa te primeasca in cerul Lui ca doar n-ai dat in cap la nimeni!!! dar ISUS A ZIS CA NIMENI NU VINE LA TATAL DECAT PRIN MINE! si sant atatia care-l blameaza! si crezi ca daca omul toata viata il injura si il blameaza prin faptele,purtarea si cuvintele lui,EL il va duce in cer? NU! Daca nu te vei naste din nou nu vei vedea IMPARATIA CERURILOR! deci TATAL nu este feroce,nu si-a trimis FIUL sa moara pe cruce! EL a venit de buna-voie! IAR DUMNEZEU ESTE D R A G O S T E!!!
-
- +0
-
-
scris de acelasi anonim, 11 decembrie, 2007
Cum poti explica lucruri complexe si profunde unor oameni ce nu inteleg lucrurile elementare si simple? Acest radu cu a lui "imens de multa" conceptie (spun conceptie pentru ca-i clar ca rationament nu exista) mai bine ar invata lucruri rudimentare, iar apoi ar evolua spre gramatica, in loc sa raspandesca "actul feroce"... poate d-abia atunci ar intelege ca tocmai acest Isus demonstreaza existenta lui Dumnezeu.
-
- -1
-
-
scris de daniela, 12 decembrie, 2007
poate gustave le bon, spunea ca suntem rationali, dar pareto, ( ma gandesc ca ai auzit de pareto, din monet ce stii ceva de psihologie sociala ), spunea ca omul este fiinta rationalizatoare, si nu rationala, si sincer, inclin sa fiu mai mult de acord cu pareto.
-
- -1
-
-
scris de ionut giurea, 29 martie, 2008
Daca omul are libertate totala data de Dumnezeu,de ce nu se poate sinucide? Inseamna ca principiul libertatii (liberului arbitru) este incalcat! A se vedea personajul "Kirilov" din romanul "Demonii de Dostoievski!Viata nu este un dar de la Dumnezeu asa cum pretind anumiti indivizi,autori de carti,romane etc. si chiar majoritatea religiilor lumii,pentru ca exista oameni(din pacate foarte multi)care se chinue din diverse cauze:foamete(majoritatea;a se vedea lumea a-3-a!),boli incurabile,dezastre naturale si artificiale (exemplu:razboaiele!),stress_ul la locul de munca (dupa caz,cei care au,sau cei ce nu au,stress_ul din cauza somajului!),dragoste! Deci daca Dumnezeu (Forta Suprema,Sursa)nu ar fi permis acest act,ar fi fost imposibil ca el (sinuciderea) sa existe ca optiune,deci nu ar trebui sa apara nici macar ca gand! Deci se pare ca exista liber arbitru,fiind posibila si aceasta optiune,pe care unii o considera lasitate suprema,negare absoluta,altii o considera curaj suprem sau nebunie suprema! Atunci cum ramane cu sinuciderile ritualice,cu cele ce se datoresc pastrarii unui secret(exemplu:sinuciderile spionilor si detinatorilor de secrete de stat pe vreme de pace sau razboi)sau chiar cu fenomenul "Kamikaze"(exemplu:fortele militare japoneze in al 2-lea razboi mondial;teroristii fundamentalisti)sau in cultura japoneza "Harakiri" sau "Seppuku",sinuciderea ritualica pentru dezonorare(ca in Caragiale:"si cu onoarea mea nereperata cum ramane?")! Se pare ca nici filosofia si religia nu pot raspunde concludent acestei probleme! 
-
- -1
-
-
scris de anonim, 11 iunie, 2008
e normal sa te sinucizi daca ai o problema care nu se mai poate rezolva sau daca ti-e frica de cineva sau de ceva de care nu poti scapa... e acel sentiment de suprematie, cand simti ca ai scapat de toti shi de toate....
-
- -1
-
-
scris de un simplu om, 24 iulie, 2008
Sunt crestin ortodox, dar ce am vazut in articolul asta imi demonstreaza inca o data mentalitatea limitata a unor asa numiti credinciosi. Si repet, ai unora, pentru ca sunt destui preoti care nu ar fi de acord cu acest text simplist, in stilul unui elev care si-a pregatit tema pentru domnul profesor de religie. Cum puteti sa sustineti ca sinuciderea e un pacat care nu poate fi iertat ? Sa inteleg ca Dumnezeu in marea lui mila il poate ierta pe un tortionar de copii, dar pe un om care comite un gest cumplit, si uneori extrem de dureros pentru el, datorita unor depresii grave, il condamna la chinuri vesnice ? Chiar va rog sa intocmiti un tabel in care sa avem in stanga pacatul iar in dreapta rugaciunea si numarul de ore necesare pentru a fi repetata pana la iertarea 100%. Iar in dreptul sinuciderii puneti o liniuta, va rog ... De unde stiti cum ii considera Dumnezeu pe sinucigasi ? Nu cumva domnia voastra aveti legatura directa cu El si ii tineti locul lui Hristos aici ? Mai scoateti nasul din rastalmacirea Bibliei si invatati un pic sa ganditi cu mintea pe care Dumnezeu v-a dat-o. Datorita unor astfel de oameni din randul carora din pacate ati ales sa faceti parte, exista si vor exista atei. Incercati sa vedeti ca uneori au dreptate cand critica, si nu mai sustineti ca Biserica nu poate face slujba de inmormantare in cazul sinucigasilor, pentru ca nu toti preotii sunt de acord cu aceasta opinie. Si asa s-au facut destule magarii in numele Bisericii, cred ca ar fi cazul ca fim mai modesti un pic si sa incercam sa intelegem anumite probleme umane, fara sa ne mai punem in locul lui Dumnezeu si sa proferam condamnarea vesnica la adresa pacatosilor, ce ziceti ? Eu as spune ca s-ar potrivi ceva mai bine cu imaginea unei fiinte atotputernice si cu adevarat milostive, in care sincer ma cam indoiesc ca dumneavoastra credeti cu adevarat. Dumnezeu inseamna iubire si mila. Puneti asta la baza si nu mai construiti imaginea unui zeu care nu poate ierta un muritor pentru ca a sfidat chipurile marele dar al vietii. Lasati minciunica la o parte. Nu exista om care sa nu fi avut ganduri sumbre macar o data in viata. Daca se intampla sa fiti o astfel de persoana inseamna ca ati trait degeaba, fara sa simtiti viata. Dumnezeu ne-a facut liberi, iar eu cred in bunatatea lui fata de om, nu in legi absurde inventate in numele religiei. Nimeni nu se sinucide din placere. Iar dumneavoastra ce faceti ? Il condamnati in plus pe acel om nefericit, dar acceptati sa iertati un ucigas care a luat viata altuia. Stiu ca nu sesizati ridicolul unei astfel de atitudini, dar sper ca macar altii vor intelege ca nu asta inseamna religie crestina. Sper insa ca odata cu trecerea timpului sa va mai schimbati opiniile si sa deveniti constient de eroarea grava pe care o comiteti. S-ar parea ca momentan nu ati patruns sensul unor cuvinte precum "iubire" sau "iertare". Suna bine sa le scrieti intr-un text, dar e pacat ca nu le intelegeti la adevarata lor dimensiune.
-
- -1
-
-
scris de Antonie, 28 iulie, 2008
Da, intr-adevar esti un om simplu, mai ales in gandire. Se vede ca n-ai inteles nimic din sensul celor scrise in acest articol si in general din ceea ce inseamna religie si viata religioasa. Mai citeste, mai informeaza-te si mai ales mai roaga-te, pentru ca ai mari deficiente de intelegere, mai ales asupra teremenilor iubire, iertare, libertate in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu. Nu iti dai seama macar putin ca Dumnezeu iarta neconditionat orice pacat, dar daca omul nu vrea iertarea, aceasta n-are nici o valoare!!!??? Nu realizezi ca un criminal odios care se caieste si se indreapta primeste iertare pentru ca isi doreste, iar un sinucigas o primeste, de asemenea, dar nu o doreste, si atunci este degeaba!!!!???? Religia nu este ceva ce se poate inventa dupa bunul plac al cuiva, dupa gandirea si sentimentele lui, daca se vrea una veritabila, ci este o REVELATIE pe care omul o primeste! Crezi ca autorul articolului a inventat ceea ce spus? Daca este asa, atunci nu mai are rost sa continuam discutia, pentru ca privim lucrurile din puncte diferite. Pana una alta, nu mai face pe grozavul si pe desteptul, pentru ca nu dovedesti ca esti, ci fii mai rezonabil atunci cand discuti despre subiecte in care nu prea esti implicat si nu te pricepi. Iar in ceea ce priveste suicidul, eu n-am constatat citind articolul ca autorul ar spune ca Dumnezeu ii condamna pe sinucigasi, ci ca ei insisi se condamna, ceea ce este o mare diferenta, iar tema centrala a articolului priveste semnificatia actului sinuciderii in viata crestina ortodoxa si atitudinea crestinului fata de el, nu emiterea unor judecati drastice despre cum judeca Dumnezeu si alte aberatii pe care le-ai inteles gresit! Si retine un lucru elementar: credinta crestina ortodoxa nu o inventam dupa cum ne place, ci o avem revelata. Trebuie doar traita; dar asta e lucrul cel mai greu, dar singurul care-i da valoare.
-
- +1
-
-
scris de andreibp, 07 septembrie, 2008
Cateva comentarii "pe text":
- "Sinuciderea este sfidarea cea mai grosolană pe care omul o aduce lui Dumnezeu şi sensului creator al existenţei"; "A respinge un dar, care ni s-a făcut cu dragoste spre binele nostru, este cea mai mare umilinţă la care îl supunem pe dăruitor şi semnul supremei răutăţi." "Sinucigaşul prin actul său nefericit i se substituie lui Dumnezeu şi se crede el stăpânul vieţii şi al morţii, delimitându-se total de condiţia sa în raport cu existenţa (Kirilov)."
General teoretic pare corect. Practic, articolul opereaza cu o prezumtie, zic eu, nu intotdeauna adevarata. Si anume ca sinucigasul ia decizia in deplina cunostinta de cauza cu privire la semnificatia gestului din punctul de vedere al raportarii sale la Dumnezeu. Ori eu unul cred ca asa ceva se intampla rar. Mai credibila pare ipoteza in care sinucigasul in momentele respective are sufletul si mintea profund tulburate si nu gandeste coerent, si deci probabilitatea ca el/ea sa realizeze semnificatia gestului in perspectiva relatiei cu Dumnezeu (ba sa mai si atribuie o semnificatie de infruntare a lui Dumnezeu) e, cred eu, redusa.
- "Biserica Ortodoxă, dincolo de orice insensibilitate şi prejudecată, nu poate săvârşi slujba înmormântării pentru sinucigaşi, cu excepţia celor bolnavi psihic, dintr-un motiv de logică a credinţei." Adevarat, cu mentiunea ca exceptia in cauza nu e deloc usor de calificat. Un om poate suferi de afectiuni psihice grave fara ca faptul respectiv sa fi fost certificat de catre un medic. O nuanta nu tocmai lipsita de importanta.
Si "last but not least", am dat de discutia de aici cautand materiale despre posibilitatea rugaciunii pentru sinucigasi. Cum spre bucuria mea am gasti ceva, cred ca nu strica si aici, ca o completare:
"Ma intrebati - ii scrie el unuia dintre intrebatori - daca va puteti ruga pentru sinucigasi. Biserica nu da voie, cum, dar, se vor ruga fiii si fiicele? Eu cred uneori ca ne putem ruga acasa in rugaciunea noastra particulara. Dar aici apare ispita de a arata ca noi suntem mai milostivi decat Biserica si Insusi Dumnezeu. Este de ajuns sa ne limitam la parerea de rau pentru ei, lasand soarta lor in mila nemasurata a lui Dumnezeu. Gandul ca ne putem ruga pentru cei care sunt invredniciti de inmormantarea bisericeasca se sprijina pe presupunerea ca cei ce au ingaduit inmormantarea bisericeasca nu au socotit ca ucigasul s-a ucis pe sine in mod constient. (...)Dumnezeu Insusi stie totul mai bine decat noi toti, poate mai mult sa reduca vina si va ierta, si va milui daca dreptatea nu va impiedica mila. Iar pentru noi este mai sigur decat orice sa lasam totul in mainile lui Dumnezeu. EU, TOTUSI, INTOTDEAUNA AM CREZUT SI CRED - REPETA IARASI SFANTUL - CA IN PARTICULAR, IN RUGACIUNEA MEA, II POT POMENI PE ACESTI OAMENI." http://www.crestinortodox.ro/D...18481.html
Si un gand bun pentru cel care a scris mai sus sub numele "Antonie": sarcasmul e o arma ascutita. buna uneori, dar cu masura. in discutia de aici nu cred ca are la ce sa ajute.
- "Sinuciderea este sfidarea cea mai grosolană pe care omul o aduce lui Dumnezeu şi sensului creator al existenţei"; "A respinge un dar, care ni s-a făcut cu dragoste spre binele nostru, este cea mai mare umilinţă la care îl supunem pe dăruitor şi semnul supremei răutăţi." "Sinucigaşul prin actul său nefericit i se substituie lui Dumnezeu şi se crede el stăpânul vieţii şi al morţii, delimitându-se total de condiţia sa în raport cu existenţa (Kirilov)."
General teoretic pare corect. Practic, articolul opereaza cu o prezumtie, zic eu, nu intotdeauna adevarata. Si anume ca sinucigasul ia decizia in deplina cunostinta de cauza cu privire la semnificatia gestului din punctul de vedere al raportarii sale la Dumnezeu. Ori eu unul cred ca asa ceva se intampla rar. Mai credibila pare ipoteza in care sinucigasul in momentele respective are sufletul si mintea profund tulburate si nu gandeste coerent, si deci probabilitatea ca el/ea sa realizeze semnificatia gestului in perspectiva relatiei cu Dumnezeu (ba sa mai si atribuie o semnificatie de infruntare a lui Dumnezeu) e, cred eu, redusa.
- "Biserica Ortodoxă, dincolo de orice insensibilitate şi prejudecată, nu poate săvârşi slujba înmormântării pentru sinucigaşi, cu excepţia celor bolnavi psihic, dintr-un motiv de logică a credinţei." Adevarat, cu mentiunea ca exceptia in cauza nu e deloc usor de calificat. Un om poate suferi de afectiuni psihice grave fara ca faptul respectiv sa fi fost certificat de catre un medic. O nuanta nu tocmai lipsita de importanta.
Si "last but not least", am dat de discutia de aici cautand materiale despre posibilitatea rugaciunii pentru sinucigasi. Cum spre bucuria mea am gasti ceva, cred ca nu strica si aici, ca o completare:
"Ma intrebati - ii scrie el unuia dintre intrebatori - daca va puteti ruga pentru sinucigasi. Biserica nu da voie, cum, dar, se vor ruga fiii si fiicele? Eu cred uneori ca ne putem ruga acasa in rugaciunea noastra particulara. Dar aici apare ispita de a arata ca noi suntem mai milostivi decat Biserica si Insusi Dumnezeu. Este de ajuns sa ne limitam la parerea de rau pentru ei, lasand soarta lor in mila nemasurata a lui Dumnezeu. Gandul ca ne putem ruga pentru cei care sunt invredniciti de inmormantarea bisericeasca se sprijina pe presupunerea ca cei ce au ingaduit inmormantarea bisericeasca nu au socotit ca ucigasul s-a ucis pe sine in mod constient. (...)Dumnezeu Insusi stie totul mai bine decat noi toti, poate mai mult sa reduca vina si va ierta, si va milui daca dreptatea nu va impiedica mila. Iar pentru noi este mai sigur decat orice sa lasam totul in mainile lui Dumnezeu. EU, TOTUSI, INTOTDEAUNA AM CREZUT SI CRED - REPETA IARASI SFANTUL - CA IN PARTICULAR, IN RUGACIUNEA MEA, II POT POMENI PE ACESTI OAMENI." http://www.crestinortodox.ro/D...18481.html
Si un gand bun pentru cel care a scris mai sus sub numele "Antonie": sarcasmul e o arma ascutita. buna uneori, dar cu masura. in discutia de aici nu cred ca are la ce sa ajute.
-
- -1
-
-
scris de aiacucoasa, 31 decembrie, 2008
Cand e vorba de suferinte si sinucidere, bigotii il citeaza pe christos, precum ca a suferit si el bla bla bla...
Cica Isus hristos a suferit...
Adica n-a muncit in viata lui, ci l-au tinut parintii pe mincare; n-a avut familie de intretinut, copii si toate cele; nu a stiut ce-i aia boala sau infirmitatea. In plus, a avut si supraputeri ca Superman.Singura lui suferinta se rezuma la ultimele ore ale vietii lui. Si chiar si atunci, toti s-au mirat ca a murit foarte repede, spre deosebire de toti crucificatii anteriori.Avea o pila buna pe acolo pe sus... Halal mintuitor !
"Domnul Isus Cristos a venit si a suferit aici"... Hai sa fim seriosi. Si-a trait viata in glorie, lumea il adula, si a suferit doar in ultima zi.
Iar drept resplata pentru asta,lumea il venereaza de 2000 de ani. Si mie mi-ar placea sa am o viata ca asta. La drept vorbind, viata lui este una ideala pentru oricine. In tarile din America de Sud asisti la procesiuni de crucificare in fiecare an. Si sunt sute de doritori ce trebuie chiar selectati pentru aceste manifestatii. Crucificarea e nimic fata de suferintele de zi cu zi ale majoritatii oamenilor.
"Singurul fiu al lui Dumnezeu"...Atunci noi, restul oamenilor, ai cui fii suntem ? In pana mea...
Cica Isus hristos a suferit...
Adica n-a muncit in viata lui, ci l-au tinut parintii pe mincare; n-a avut familie de intretinut, copii si toate cele; nu a stiut ce-i aia boala sau infirmitatea. In plus, a avut si supraputeri ca Superman.Singura lui suferinta se rezuma la ultimele ore ale vietii lui. Si chiar si atunci, toti s-au mirat ca a murit foarte repede, spre deosebire de toti crucificatii anteriori.Avea o pila buna pe acolo pe sus... Halal mintuitor !
"Domnul Isus Cristos a venit si a suferit aici"... Hai sa fim seriosi. Si-a trait viata in glorie, lumea il adula, si a suferit doar in ultima zi.
Iar drept resplata pentru asta,lumea il venereaza de 2000 de ani. Si mie mi-ar placea sa am o viata ca asta. La drept vorbind, viata lui este una ideala pentru oricine. In tarile din America de Sud asisti la procesiuni de crucificare in fiecare an. Si sunt sute de doritori ce trebuie chiar selectati pentru aceste manifestatii. Crucificarea e nimic fata de suferintele de zi cu zi ale majoritatii oamenilor.
"Singurul fiu al lui Dumnezeu"...Atunci noi, restul oamenilor, ai cui fii suntem ? In pana mea...
-
- +1
-
-
scris de Zelea, 31 decembrie, 2008
Domnule sau doamna "aiacucoasa" aici este vorba despre Hristos Fiul lui Dumnezeu intrupat, Mantuitorul lumii nu despre "Iisus hristos" despre care vorbesti tu si pe care eu nu-l cunosc. Nu stiu cine este personajul despre care spui ca n-a suferit si ca n-a muncit si ca a trait in glorie, pentru ca eu pana acum nicaieri n-am gasit scris despre el sau sa pomeneasca cineva de el, pana aici la tine. Oi fi cunoscut tu pe cineva si spui asa niste lucruri fara sa gandesti. Daca pentru tine suferinta Lui inseamna doar crucificarea este clar ca n-ai inteles nimic din viata adevaratului Hristos si ca viata crestina pentru tine este o totala necunoscuta. Imi pare rau, dar despre hristosul tau eu nu stiu nimic si nu despre el e vorba in acest articol. Autorul a luat o pozitie crestina autentica in fata unor aberatii promovate de mentalitatea josnica si ingusta a lumii moderne din care n-ai inteles nimic. Si te faci de ras daca incepi si vorbesti despre lucruri pe care nu le cunosti, nu le intelegi si le respingi apriori. Asa ca, in pana ta, mai cugeta si mai traieste, ca nu prea intelegi anumite lucruri! Putina modestie si smerenie nu strica!
Imi cer iertare daca am fost nepoliticos sau te-ai simtit jignit de afirmatiile mele.
Zelea
Imi cer iertare daca am fost nepoliticos sau te-ai simtit jignit de afirmatiile mele.
Zelea
-
- +1
-
-
scris de ioannanice, 16 iunie, 2009
putem admite ca, prin actul sinuciderii, avem de-a face, de fapt, cu o reductie ultima si de neegalat. sinuciderea, ca negare a lumii si a celuilalt.
-
- +3
-
-
scris de Pop Emanuela, 03 noiembrie, 2009
E usor a critica atunci cand nu esti in acea stare.E usor a arata cu degetul atunci cand cineva pare a fi iesit din sfera asa-zisului 'normal'.Ma intreb....cati dintre voi au trecut printr-o depresie,cati stiu ca exista si acea depresie endogena,organica,care se transmite genetic,o boala in toata regula?Cati stiu ca aceasta afecteaza,chiar impotriva firii tale si a credintelor tale,nivelul de serotonina al neurotransmitatorilor?Nici un oma care se sinucide nu este in totalitate constient de ceea ce face,asa ca hai sa nu criticam omul,ci sa-l intelegem,fara a-l pune la nivelul criminalilor.Dumnezeu e iubire,intelegere,nu un tiran care abia asteapta sa te arunce in foc!
-
- +2
-
-
scris de cipriandeblaj, 09 februarie, 2010
Vezi si cartea: Paul-Ludwing Landsberg, Eseu despre experiența morții, Editura Humanitas, București 2006.
-
- +1
-
-
scris de cipriandeblaj, 11 februarie, 2010
Deși nu este bine să ne gândim la sinucidere, ne sinucidem sufletul de fiecare dată când păcătuim grav.
-
- +2
-
-
scris de Lia, 15 noiembrie, 2010
Eu tocmai am aflat ca azi noapte s-a sinucis o batrana cunostinta, care suferea de depresie de ani de zile si cu cateva luni in urma, i-au amputat un picior din cauza diabetului...as fi vrut sa stiu daca si in cazul in care e vorba de depresie ( in plus, nu avea pe nimeni, mergeam la ea cativa prieteni mult mai tineri care incercam s-o ajutam cum putem, fiind si infirma acum) nu te poti ruga pentru cineva care si-a luat viata? mi se pare ciudat sa nu pot ajuta chiar cu nimic, nici macar acum, cand deja ea a "aflat" ce a facut! adica, cand era in viata nu am putut s-o convingem sa reziste pana la capat, ea voia doar sa scape de mizeria in care ajunsese sa traiasca, se considera mereu o povara si nu stia cum sa ne multumeasca ca ne facem drum la ea, cu randul, s-o ajutam...a fost un om bun si cu mult bun simt...
-
- +1
-
-
scris de Mosu, 16 noiembrie, 2010
Parerea mea este ca in particular nu ar fi nici o opreliste in a ane ruga pentru sinucigasi, mai ales daca i-am cunoscut si au fost persoane dragi noua. Nimic nu ne poate opri sa ne rugam, indiferent pentru ce sau pentru cine, avem libertatea sa o facem cum dorim ca semn al dragostei noastre pentru aproapele. Nu cred ca Dumnezeu se supara pentru asa ceva si mai ales nu stim ce efect va avea rugaciunea noastra... cine stie cum lucreaza ea inaintea lui Dumnezeu mai presus de ratiunile, prejudecatile si calculele noastre. Nu exista o randuiala liturgica oficiala sau publica a Bisericii in asemenea cazuri si, deci, nu se poate face nimic in aceasta forma, dar in particular mila si iubirea noastra pentru sinucigasi se poate manifesta, nu apreciind actul lor, ci plangand sufletul lor. Asa ca nu condamnam noi sinucigasii, cum gresit si tendentios au inteles unii comentatori de aici, ci ii plangem altfel, fara insa sa trecem cu vederea gestul lor nefericit. Exista chiar si o rugaciune oficiala a Bisericii pentru sinucigasi, dar care se rosteste o singura data pe an, in cadrul Vecerniei din ziua Rusaliilor... Asa ca a te ruga pentru ei nu este nici pe departe ceva de condamnat, pentru ca totusi crestinismul este iubire, nu un cod de legi si reguli de care depinde mantuirea noastra. Si pana ala urma nu noi hotaram cu rugaciunilr noastre cine se mantuieste si cine nu, ci este Cine sa o faca mai presus de parerile noastre...
Cu dragoste in Hristos,
Pr. Prof. Adrian Cherhat
Cu dragoste in Hristos,
Pr. Prof. Adrian Cherhat
-
- +2
-
-
scris de Filip Florian, 11 august, 2011
daca ai probleme pe care nu le poti rezolva sinuciderea poate fi ultima sansa de a le rezolva.sinuciderea mi se pare o actiune corecta, perfect logica.unii spun ca sinuciderea e un act foarte curajos
-
- -1
-
-
scris de Ciprian Vestemean, 11 august, 2011
Sinuciderea este un act de LASITATE! O demonstratie a prostiei incomensurabile ce il raneste atat pe cel in cauza cat si pe altii. E un act de mai mare CURAJ acela de a infrunta o situatie si de a-i gasi o rezolvare, iar daca nu reusesti singur, poti apela la familie, prieteni, preoti, psihologi etc. Nu rezolvi nimic cu o sinucidere, ea doar trece in mainile altora.
Cine are curaj invinge sinuciderea, cine e las, se lasa invins de ea!
Pax!
P.S. Daca Dumnezeu ne-a dat viata, oare nu este drept ca doar El sa o ceara inapoi?!? Apoi a-ti lua viata este un semn evident al egoismului, al narcisismului, caci altfel nu-,mi explic cum poti sa te gandesti doar la binele tau...
Cine are curaj invinge sinuciderea, cine e las, se lasa invins de ea!
Pax!
P.S. Daca Dumnezeu ne-a dat viata, oare nu este drept ca doar El sa o ceara inapoi?!? Apoi a-ti lua viata este un semn evident al egoismului, al narcisismului, caci altfel nu-,mi explic cum poti sa te gandesti doar la binele tau...
-
- +0
-
-
scris de Ioan Bistriteanul, 11 august, 2011
sinuciderea e act de laşitate. Pentru că nu te îngropi tu, ci dezgropi celorlalţi infinite probleme.
-
- +0
-
-
scris de calatorul, 12 august, 2011
majoritatea parerilor sunt impotriva sinuciderii dar asta nu inseamna ca e si cea corecta.a fi impotriva sinuciderii e de fapt dorinta de ai controla pe ceilalti (si asta e o iluzie desarta singurii pe care ii putem controla suntem noi -gandurile noastre ,actiunile noastre).e la fel cu dorinta ca si ceilalati sa respecte regulile socitatii legile societatii.cand nu se intampla asta(unii nu respecta legile societatii) ne simtim inselati simtim ca este incorect si necinstit.avem asteptari-eu da ei nu-de ce??nu e corect!!!si incerci sa gasesti tot felul de argumente sa iti intareasca hotararea si sa ti-o justifice .adevarul e ca fiecare are dreptul sa faca ce vrea ce simte ca e corect.
in mod normal am avea langa noi prieteni si familie care ne-ar ajuta sa ne rezolvam problemele sau diversi oameni --profesori ,preoti,care ne pot ajuta mai mult sau mai putin si astfel de situatii extreme ca sinuciderea sa nu aiba loc.dar uneori suntem singuri si deciziile noastre de atunci sunt cele mai corecte pentru ca nu e nimeni prezent sa ne judece, sa ne critice(ai dorinta de a controla a celorlalti ar fi utila individului)
sa consideri ca sinuciderea e un act de lasitate e doar o opinie subiectiva pentru ca cel in cauza are toae datele problemei .tu doar poti sa il acuzi presupunand ceea ce doresti tu.sa vezi ce vrei tu sa vezi uitandu-te prin prisma crestinismului.
v-ati uitat la oameni vreodata incercand sa-i vedeti asa cum sunt?oamenii sunt minunati daca nu incercati sa le impuneti dorintele si credintele voastre.
a te gandi intai si intai la binele tau nu e narcisism
daca ai dat nastere unui copil (esti dumnezeul lui)nu iti da dreptul sa il ucizi.deci eu zic sa gandim cu mintile noastre si sa iesim din multime .din obiceiuri traditii si orice ne faciliteaza un somn dulce al ratiunii
in mod normal am avea langa noi prieteni si familie care ne-ar ajuta sa ne rezolvam problemele sau diversi oameni --profesori ,preoti,care ne pot ajuta mai mult sau mai putin si astfel de situatii extreme ca sinuciderea sa nu aiba loc.dar uneori suntem singuri si deciziile noastre de atunci sunt cele mai corecte pentru ca nu e nimeni prezent sa ne judece, sa ne critice(ai dorinta de a controla a celorlalti ar fi utila individului)
sa consideri ca sinuciderea e un act de lasitate e doar o opinie subiectiva pentru ca cel in cauza are toae datele problemei .tu doar poti sa il acuzi presupunand ceea ce doresti tu.sa vezi ce vrei tu sa vezi uitandu-te prin prisma crestinismului.
v-ati uitat la oameni vreodata incercand sa-i vedeti asa cum sunt?oamenii sunt minunati daca nu incercati sa le impuneti dorintele si credintele voastre.
a te gandi intai si intai la binele tau nu e narcisism
daca ai dat nastere unui copil (esti dumnezeul lui)nu iti da dreptul sa il ucizi.deci eu zic sa gandim cu mintile noastre si sa iesim din multime .din obiceiuri traditii si orice ne faciliteaza un somn dulce al ratiunii
-
- +0
-
-
scris de Ciprian Vestemean, 12 august, 2011
Daca este sa teoretizam, avem destul. Oricum, pana laurma, fiecare dintre noi are libertate totala sa aleaga ceea ce vrea. Eu principiile nu mi le schimb si acestea nu sunt rezultatul unor oameni ce m0au invatat asta si produsul gandirii personale.
O sinucidere, nu la fel de grava bineinteles, o putem vedea si intristarea, tulburarile interioare etc.
Bine spus că oamenii sunt minunati, chiar sunt (sau ar trebui!?). Dar, hai sa ne uitam pe strada, vezi oameni fericiti, sarind de bucurie?!? NU! Vezi doar fete triste, impovarate, stressate, pline de durere, asta vezi. Mai putin un chip luminos, ce radiaza lumina si pace... rar si asta doar la copiii. Ce e mai dureros ca si fata acestora se schimba incet incet si de la varste tot mai fragede. Si daca ei cresc cu tristetea in suflet atunci ei vor fi generatia pro sinucidere de maine. Iar de ei raspundem toti!
O sinucidere, nu la fel de grava bineinteles, o putem vedea si intristarea, tulburarile interioare etc.
Bine spus că oamenii sunt minunati, chiar sunt (sau ar trebui!?). Dar, hai sa ne uitam pe strada, vezi oameni fericiti, sarind de bucurie?!? NU! Vezi doar fete triste, impovarate, stressate, pline de durere, asta vezi. Mai putin un chip luminos, ce radiaza lumina si pace... rar si asta doar la copiii. Ce e mai dureros ca si fata acestora se schimba incet incet si de la varste tot mai fragede. Si daca ei cresc cu tristetea in suflet atunci ei vor fi generatia pro sinucidere de maine. Iar de ei raspundem toti!
-
- +0
-
-
scris de Filip Florian, 12 august, 2011
chiar si oamenii fericiti fiind nu ii vei vedea sarind in sus de fericire.asta ne invata de mici societatea sa "fim cuminti"sa fim respectuosi" , "sa nu ne manifestam emotiile" asa ca asta nu inseamna ca nu sunt oameni fericiti pe strada.mai si depinde si ceea ce vrei sa vezi--o societate muribunda inecandu-se in tristete si impovarata sau vezi o societate in schimbare in crestere si dezvoltare...ca sa fii senin si pasnic trebuie sa fi trecut intai prin stres si poveri .
-
- +0
-
-
scris de Filip Florian, 12 august, 2011
nu trebuie sa renuntam la principii si morala ci doar la orgolii si ochelarii de cal si sa vedm lucrurile asa cum sunt.fiind pesimisti,plangandu-ne de mila, stresandu-ne si acoperindu-ne cu negativism lucrurile nu se vor schimba si nici nu vor evolua inspre bine.
sa privim in sus mereu perseverenti hai sa nu mai renuntam asa usor la tot ce e bun si frumos pe lumea asta.
sa privim in sus mereu perseverenti hai sa nu mai renuntam asa usor la tot ce e bun si frumos pe lumea asta.
-
- +0
-
-
scris de Ciprian Vestemean, 12 august, 2011
Daca trebuie sa ai experienta intristarii, steressului, poverii etc. pentru a fi mai apoi fericit, de ce oare acest fapt se reflecta si pe fata varsnicilor? Oare nu au trecut si ei avadn experiente? Si totusi!
Ne ascundem dupa paravane!
Ce este important este sa fim modesti, sa ne bucuram cu toata inima pentru ce avem si cat am realizat, sa ne autodepasim mereu cu seninatate, sa zambim dezastrului si sa fim mai puternici decat raul. Cu cat vom dori mai multe lucruri din lume cu atat ne vom ingropa mai adanc. Iar cand ele ne vor acoperi destul, atunci apar gandurile idioate de sinucidere. In loc sa ne eliberam de ele, stam si ne innecam mereu!
Si in ultima instanta, atentie la analiza. Se pare ca analizand prea mult anumite lucruri, ele ne aduc acea cadere...
Ne ascundem dupa paravane!
Ce este important este sa fim modesti, sa ne bucuram cu toata inima pentru ce avem si cat am realizat, sa ne autodepasim mereu cu seninatate, sa zambim dezastrului si sa fim mai puternici decat raul. Cu cat vom dori mai multe lucruri din lume cu atat ne vom ingropa mai adanc. Iar cand ele ne vor acoperi destul, atunci apar gandurile idioate de sinucidere. In loc sa ne eliberam de ele, stam si ne innecam mereu!
Si in ultima instanta, atentie la analiza. Se pare ca analizand prea mult anumite lucruri, ele ne aduc acea cadere...
-
- +0
-
-
scris de Filip Florian, 12 august, 2011
ai scris si dumneata ceva cu care intradevar sunt de acord.
daca sunt batrani am presupune ca acesti oamenii au depasit toate crizele ,durerile si stresurile posibile si au ajuns la acea intelepciune la care ne-am astepta de la acesti oameni.dar nu e mereu asa.varsta n-are legatura.cu atitudinea fata de viata si felul cum gandesti.poti sa fii batran si sa fii copil...sau sa fii copil si sa fii batran(ridat si stresat inainte de vreme)
daca sunt batrani am presupune ca acesti oamenii au depasit toate crizele ,durerile si stresurile posibile si au ajuns la acea intelepciune la care ne-am astepta de la acesti oameni.dar nu e mereu asa.varsta n-are legatura.cu atitudinea fata de viata si felul cum gandesti.poti sa fii batran si sa fii copil...sau sa fii copil si sa fii batran(ridat si stresat inainte de vreme)
-
- +0
-
-
scris de Ciprian Vestemean, 12 august, 2011
Faceți în așa fel încât, în zilele tinereții să vedeți orice lucru cu ochii bătrâneții voastre.
Copilăria deschide calea înspre adolescență, care la rându-i adult fiind te proiectează înspre omul matur dar care îmbătrânește spre a deveni iar copil. Există mereu un copil în noi, depinde cu ce-l hrănim… poate fi și un copil-bătrân!
Copilăria deschide calea înspre adolescență, care la rându-i adult fiind te proiectează înspre omul matur dar care îmbătrânește spre a deveni iar copil. Există mereu un copil în noi, depinde cu ce-l hrănim… poate fi și un copil-bătrân!
-
- +0
-
-
scris de Filip Florian, 12 august, 2011
dar o luam de la capat cu expresii si vorbe care nu sunt deloc logice.cand suntem tineri TREBUIE sa fim tineri si cand suntem batrani suntem batrani.
ati auzit de expresia - A FACE LUCRURILE LA TIMPUL LOR ? sunt si o multime de prostii de genul --tineretea e irosita pe tineri .
chiar trebuie sa ramanem agatati de fiecare vorba spusa vreodata...logica asta nu e pentru oricine.
ati auzit de expresia - A FACE LUCRURILE LA TIMPUL LOR ? sunt si o multime de prostii de genul --tineretea e irosita pe tineri .
chiar trebuie sa ramanem agatati de fiecare vorba spusa vreodata...logica asta nu e pentru oricine.
-
- -1
-
-
Comenteaza
Si cica suntem rationali...