Vine o vreme când lacrimile cad înăuntru şi ard (Nicolae Iorga)
*
De la o vreme,
sufletul a început
să semene cu
nopţile reci
de iarnă.
În noaptea
întunecată
singurătatea
urlă a pagubă.
Lacrimile se usucă
pe obrajii scofâlciţi
de atâta tristeţe.
- Nu-mi plâng
singurătatea,
te plâng pe tine
că nu ai pe nimeni
pe lumea asta.
Ai deschis
uşa sufletului
şi ţi-am văzut
ochii trişti.
Căutai cu privirea,
pe cineva...
Cine plânge acolo?
- Toată lumea plânge,
iar clopotele
nu mai contenesc
să bată
Singurătatea
încape
într-o lacrimă!
Adauga la favorite
Bookmark
Recomanda acest articol
Vizite: 367
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (1)
Subscribe to this comment's feed
Comenteaza
