Încă îmi mai curge prin urechi muzica aceea boemă a anilor 1800. Opere pline de pasiune şi dăruire ce pot umple fiecare suflet. „Carmen” încă îmi mai cântă în sufletul meu şi poate că şi în sufletul celor câţiva iubitori de muzică clasică. Nu ştiu de ce m-am oprit asupra lui Georges Bizet. Poate că îmi doresc ca el să renască şi să ne încânte din nou cu minunatele arii, opere, muzică de scenă, muzică pentru orchestră şi compoziţii pentru pian.

    Georges Bizet s-a născut în 1838 la Paris într-o familie împresurată de cultură muzicală; tatăl era profesor de canto, iar mama pianistă amatoare. A început studiile muzicale la vârsta de 9 ani la Conservatorul din Paris, avându-l profesor de compoziţie pe Jacques Halévy, cu fiica căruia se va căsători în 1869. În 1857 obţine importantul Premiu al Romei şi studiază timp de trei ani în Italia. După întoarcerea la Paris, se dedică compoziţiei şi îşi câştigă existenţa ca profesor particular de muzică. În urma unei infecţii cronice a amigdalelor, face un reumatism articular acut cu complicaţii cardiace şi moare la 3 iunie 1875, în vârstă de numai 36 de ani, trei luni după premiera operei sale Carmen. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.

    Numele întreg al compozitorului este Georges Alexandre César Léopold Bizet şi a avut o mare influenţă asupra culturii muzicale franţuzeşti, dar şi asupra culturii muzicale din întreaga lume.

    Bizet compune numeroase opere până la vârsta de 36 ani. În ciuda tinereţii sale a dat lumii tot ceea ce a avut mai bun, evident, cea mai cunoscută piesă rămânând, şi în zilele noastre, Carmen. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt: La Prêtresse ("Preoteasa", 1854), operetă.  Le Docteur miracle ("Doctorul minune", 1857), operă comică. Don Procopio (1859), operă comică şi multe alte piese pentru orchestră şi pian.

    Însă, în anul 2007, Bizet a murit cu totul. A murit atât omul cât şi compozitorul. Câţi mai ascultă Carmen cu aceiaşi tresărire ca în anii trecuţi? Câţi îşi mai amintesc de Georges Bizet, Vivaldi, Mozart şi mulţi alţii, care au scris cu adevărat istoria muzicală a acestei lumi. Şi câţi îşi mai amintesc de marele George Enescu, marele nostru compozitor?

    Este trist că lumea asta invadată de tehnologie şi de muzică din ce în ce mai proastă, a uitat de cei care au dărui adevărata cultură. Muzica este cea care ne educă prin atingerile ei fine, ne făce să visăm, să trăim şi să iubim. Ar fi frumos ca măcar din când în când să ne amintim de marii compozitori ai lumii, să le ascultăm operele şi să ne bucurăm de „naşterea” lor.  Să încercăm, măcar din când în când, să ne lăsăm purtaţi de acest val. Adevărata muzică este cea ce s-a născut atunci, în vremuri tulburi şi sărăcăcioase. Poate că vremurile vor reveni sau, poate că nu, dar ei, marii compozitori, nu vor muri niciodată cu adevărat. Să nu-i lăsăm să moară.

    Daţi drumul la muzică!