Rosteşte Speranţă când luna e nouă
şi fir de păianjen în tremur sfinţit
descântă lumina stropilor de rouă
sub ochiul icoanei nicicând aţipit.

Rosteşte Speranţă când mărul dă-n roade
şi gândul ţi-l pune pe un colb de stea,
ascultă vârtejul iubirii ce arde
când cerul coboară spălând vina grea.

Rosteşte Speranaţă când frânt este zborul
şi vezi cum se zbate pleoapa în zare,
rosteşte Speranţă şi-asculta bujorul
cum i se tulbură seva în floare.

Rosteşte Speranţă când pacea-i stăpână
şi vezi licuricii cum umblă pe cer,
ascultă îngerii scoţând din fântână
stropi de luceferi pentru ochiul stingher.

Rosteste Speranţă pe-un ascuns regret,
rostirea o pune pe visele-nvinse,
rosteşte Speranţă şi ascultă atent
sărutul răzvrătit pe buzele stinse.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza