Trei ipostaze, trei erori: Zburătorul, călare pe un "val gros de frig", va găsi fereastra închisă şi va muri de şoc hipotermic, firul de iarbă nu se va putea "întoarce în pământ" din cauza rădăcinii, iar păsărea va zbura liniştită spre ţările calde, neputând fi prinsă "în aer". Prin urmare, nu mai e nevoie să dispari " înaintea" nimănui sau să nu mai vezi "ochi de femeie", nici să-ţi grăbeşti "arderile" întrucât ultima d-tale "pasăre" nu va mai "înşira cioburii la fruntarii", lăsând asta în grija ciorilor! Aşa se face că oricât de socotit ai respira, socotela de acasă nu se potriveşte cu cea din târg! Regret...

trei erori zici? inca nu am reusit sa cetesc sublimismul, da' sper de-a binelea că nu se ocupă cu decuparea ultra-rațional serioasă a metaforei! că de, ca orice rațiune pură, merită dată pe mâna lui Pascal... paște-o-ar calu știu io cui! in ce priveste poema, sa tot citesti la ea în fata halbei cu ceai, să respiri secunda înghețată a vremii ăsteia pe care, ca orice zburător, nici sburătorul nu a reușit să o înțeleagă îndemnând iar și iar și iar... Și nimic mai „inervant” decât să dispari înaintea... ei! și atât! de restu, cioburi!