| Reflectii asupra conceptului de "COPYRIGHT" |
|
|
| Scris de Ioan Ciorca | |
| Sunday, 29 June 2008 | |
Ce semnificaţie are termenul de "Copyright"?
În cazul fotografiilor făcute după Edward Weston (torsul fiului sau Neil), "originalele" ar fi ele insele demascate ca fotografii ale unor modele culturale - seria de nuduri grecesti prin care torsul masculin a fost indelung multiplicat in cultura vizuala occidentala - devoaland astfel, ca şi Barthes in S/Z, jocul infinit al reproducerii. Din aceasta perspectiva, mediul de acţiune al lui Levine e discursul copiei, calificat de Krauss ca "postmodernist", intrucat deconstruieste in chip explicit presupozitiile modernismului - origine, originalitate, autenticitate, unicitate, etc." Antiteza dintre cele două aspecte generate de "nota" de la inceput si atitudinea doamnei Sherrie Levine "justificata", oarecum, de Rosalind Krauss care vede în strategia respectiva o radicala punere sub semnul intrebarii a notiunilor de origine si originalitate, si criticata de catre Owens, nu pentru "practica" ei, ci pentru "refuzul calităţii de autor", m-au determinat sa astern aceste randuri. Ma vad nevoit sa precizez, de la inceput, ca nu sunt impotriva dreptului de "autor", care trebuie reglementat prin lege si este necesar pentru a atinge - in opinia mea - doua obiective majore. Primul ar fi satisfacerea orgoliului autorului asigurandu-i-se eternitatea prin creatia sa, fapt sintetizat extrem de bine de catre Eminescu in Scrisoarea I, prin versurile referitoare la "batranul dascal": "De-oi muri - isi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte / Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe, / De a pururi, pretutindeni, in ungherul unor crieri / Si-or gasi, cu al meu nume, adapost a mele scrieri!" Cel de-al doilea obiectiv este asigurarea mijloacelor de subzistenta ale autorului si stimularea curiozitatii sale in directia descifrarii "noutăţilor", sprijinind astfel, implicit, dezvoltarea culturii si civilizatiei umane. Cred ca legea trebuie sa protejeze aceste doua obiective, fara a se constitui intr-o piedica in calea raspandirii culturii. Am folosit ghilimelele pentru a marca noutatile, intrucat, potrivit imparatului Solomon, "Ce a fost va mai fi, si ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare" (Eclesiastul 1. 9.). In relativitatea lumii noastre, sunt convins ca asa stau lucrurile. Au fost caţiva oameni, de-a lungul istoriei umanităţii, care au formulat nişte maxime. Astfel, Moise spusese ca totul este Dumnezeu. Iisus evidentiase ca totul este dragostea. Freud mersese pe ideea ca totul este sexul. Marx crezuse ca totul este banul, iar Einstein ca totul este relativ. In final, cutez si eu sa cred ca totul este reversibil si astfel ii dau dreptate lui Solomon, convins fiind ca istoria se repeta cu o oarecare ciclicitate, bine-nţeles intr-un alt decor. Poate cineva dovedi ca în vasta viata a Terrei, civilizaţia noastra a fost unica? Poate cineva nega, cu argumente pertinente, posibilitatea existenţei unor civilizatii anterioare noua, mult mai avansate tehnologic si spiritual decat noi? Daca nu se poate nega aceasta ipoteza, de ce nu ar avea Solomon dreptate atunci cand constata ca "nu este nimic nou sub soare”? Suntem cu toţii asemanatori, chiar daca nu suntem identici. Astfel, gandirea noastră este este structurata pe aceleasi "scheme" raţionale. Cel mai bun exemplu este domeniul IT. Unul imagineaza un cod de securitate extrem de sofisticat, iar altul "scormoneste" pana izbuteste sa gandeasca un program in masura sa sparga codul respectiv. Totul este extreme de simplu si nu pot sa nu ma intorc iar la Eminescu, la nepieritoarele sale versuri in care sesiza faptul potrivit caruia "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate, / De asupra tuturora se ridica cine poate, / Pe cand altii stand in umbra si cu inima smerita / nestiuti se pierd in taina ca si spuma nezarita. Lumea a semnificat, de la inceput, tot ceea ce omenirea poate sa se asteapte sa cunoasca, iar omul - dotat cu o curiozitate nativa - nu face decat sa descifreze semnificaţiile. In acest caz, este el autorul semnificatiilor? Ciudatenia natiei noastre, cameleonismul ei, iese in evidenta si aici, prin substituirea romanescului "drept de autor", cu englezescul "copyright". Ma intreb cum vor proceda copiii, la lectia despre substantive, cand vor fi pusi sa afle, prin numarare, genul substantivului "copyright"? Probabil, "un copirait, două copiraite", ca sa folosesc transcrierea fonetica. Sau "copiraituri"? Dar asta-i alta poveste. Potrivit legii dreptului de autor, "Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor". In baza acestui text, "autorul" dispune de "opera" sa asa precum voieste. In acest caz, ce facem cu Educatia care - potrivit fundamentelor pedagogiei - are ca primaă functie aceea de "selectare, prelucrare si transmitere a informatiilor si valorilor de la societate la individ". Ea este cea care, in fapt, asigura in timp, existenta unei continuitati informationale intre generatii, oferind astfel posibilitatea evolutiei culturale si tehnologice. Inainte de a continua, pare potrivit sa amintesc cateva considerente filosofice. "Filosofia greacă - cea care a tematizat "ceea ce este" - pare a susţine ca exista ceva ce merită numele de "ceea ce este" şi anume temeiul "arhé", sau principiul. Apoi, filosofia moderna - cea care a tematizat cunoasterea - afirma ca putem cunoaste si da prioritate ideii. În fine, filosofia actuala - cea care tematizeaza comunicarea, pare sa spuna: ba putem comunica, dar singura realitate e semnul. Astfel, "eea ce este" in prima filosofie, devine realul din cea de-a doua si semnificabilul din cea de-a treia. Asadar, in cele trei etape ale filosofiei occidentale apar trei instante conceptuale supreme: lucrul, in filosofia veche; ideea, in filosofia moderna; semnul, in filosofia actuala. Tematizarea comunicarii este caracteristica actualei etape a istoriei filosofiei occidentale. Ea reduce realul la limbaj, adica la ceea ce poate fi comunicat sau semnificat; cu alte cuvinte, nu există decat ceea ce poate fi exprimat, comunicat şi semnificat. (…) Nu există o instalere progresiva a unui sistem semnificant. Apariţia limbii marcheaza o discontinuitate. Animalele traiesc in mediu, iar omul traieste in lume. Mediul se constituie la nivelul simturilor si indiciilor, iar lumea la nivelul semnelor. Omul apare concomitent cu lumea sa si ambele sunt ocazionate de mutatia ontologica produsa de aparitia limbii. Aparitia limbii marcheaza trecerea de la stadiul in care nimic nu avea semnificatie, la stadiul in care totul semnifica. (…) Spre deosebire de semnificare, cunoaşterea se elaborează incet si progresiv. Exista un decalaj intre momentul in care Universul incepe dintr-o data sa semnifice, când Lumea devine semnificativa - adică devine Lume - si momentele succesive ale unei cunoasteri care o aproximează tot mai bine. Lumea a semnificat cu mult inainte ca oamenii sa inceapa sa cunoasca ceea ce ea semnifica. Ea a semnificat de la inceput tot ceea ce omenirea poate sa se asteapte sa cunoasca." Daca asa stau lucrurile, atunci care este meritul "autorului", adica a aceluia care face subiectul legii copyright-ului? A descifrat doar semnificaţia? In aceste conditii, mai poate mai poate fi numit el autor? Spre exemplu, cel care descifreaza intelesul unei inscriptii antice, poate beneficia de calitatea de autor al ei, pentru ca a reusit sa-i pstrunda intelesul? Cred ca Autor este cel care a scris-o. La fel cred ca este si in cazul "Lumii care a semnificat de la inceput tot ceea ce omenirea poate sa se asteapte sa cunoasca". Atunci, nu mai există Autor? In creştinism, Dumnezeu este izvorul creatiai, este Cel "care a făcut cerurile si pamantul, marea si toti tot ce este in ea" (Psalm 146.6 etc.). Aşadar, El este Autorul. Cu toate acestea, nici El nu revendica "copyright"-ul, decat asupra unui singur "lucru", cu care a inzestrat fiintele lumii materiale. El cere drepturi de Autor doar asupra sângelui - simbol al viatii - punandu-l sub incidenţa rigorilor legii. (Geneza 9. 4, 5, 6, Leviticul 17.10 etc., Deuteronom 12.23 etc.). Ma opresc aici, in speranta ca am izbutit sa suscit interesul, deschizand calea unei discutii pe tema posibilitatii de acordare a calitatii de autor celui care a reusit sa descifreze o semnificatie sau a adaptat o lege a naturii concretizand-o intr-un sistem tehnic menit sa-i asigure progresul tehnologic, acţionand in concordanta cu legile care guverneaza Universul, al carui autor nu este cel in cauza. Comentarii
(0)
Copyright 2007. All Rights Reserved. |
| Urmator > |
|---|













Ce semnificaţie are termenul de "Copyright"?






