pretext

intâmplare

lilieci turbaţi

agăţi de parbrizul puterii,

vopsiţi in culori curcubeice,

imbrăcaţi după ultima modă a obrăzniciei,

salută

ceafa poporului sleit.

leliţo, de ce-aş mai duce-o până la toamnă?

*

fălcile lui Carribda

sfâşie

cercurile de lumină care se rotesc in jurul primăverii.

orizontul

culege repede:

cârciumărese ameţite de suflarea frunzelor, in armură de toamnă;

nasturei căzuţi de la epoleţii din bronz ai marelui ceas din piaţa naţiunilor;

cateva petunii din apartamentul e lux al vedetelor;

panseluţe, toporaşi…din palma cerşetorilor.

le indeasă intr-un coş de nuiele şi fuge răsucindu-se in spirală, cu norodul de stele după el.

pe inclinate creneluri,

scăldate in lumină blânda a amurgului

nereida

dansează.

ea ştie sa ocolească pericolul:

imi face cu ochiul,

scoate zâmbind din sân…: cheiile verii-

pretext

pentru a aştepta un alt anotimp.

lunaticii

nevigilentul paznic

a uitat

cuşca deschisă.

pantere hămesite de libertate

au

năvălit printre coloanele panteonului.

nu

mai auzeau pocniturile biciului deasupra capului.

nu-au

mai fost orbite de reflectoarele mustrărilor din afară.

nu

mai miroseau moartea-care îi privea la fiecare cină,

fix in ochi.

minune!

în vrârful colţilor,

leoparzilor din Africa-

asa, deodată

le crescuse pana de oţel a lui Maat.

cu aceasta loveau pe scribii care au îndrăznit să-i batjocorească în faţa stăprânului.

felidelor negre

le crescuse pe maxilarul inferior

balanţa lui Themis.

loveau în dreapta şi în stanga strugurele adevărului, să-l facă vin să-l servească la logodnă..

lunaticii nu simţeau pericolul.

treceau în continuare pe zebră; se minunau cum Dumnezeu le-a strârpit plictiseala:

zugrăvind printre dungile albe şi nişte pete negre

pragul

se întâmplă câteodată

să rămai mut

în faţa porţilor deschise ale cetăţii.

stâlpii de înaltă tensiune au căzut;

paletele morilor au înţepenit;

dansatorul de flamenco-desfăşurând o fermecătoare reverentă,

a împietrit

te apleci să culegi câteva numere de aur

ascunse în petalele trandafirului alb,

arcuit pe cer.

să ştii de la denuntăţorii davastatoarelor încălcări-de-legi:

e musai să plângi!

ploaia îţi va curăţa tălpile.

astfel,

vei păşi primenit pragul

pendulul

Stam agăţaţi, imbrăţişaţi

pe-un balansoar galactic.

Pendulul timpului

din când in când,

ne-aduce pe pământ:

in ceata vorbelor,

laşitatea arginţilor

ne stigmatizează sufletele

şi

ne frânge aripile.

Orbiti de propria noastra

vanitate,

intindem bratele-n zadar

sa ne cuprindem.

Lacrimi fierbinţi

imploră divinitatea

să ne faca buletin provizoriu

in scoica siderală,

atemporala,

ascunsă-ntre alge si corali.

De-acolo prin pereţii de cristal

in timp ce luna cerne-o

ceata albastra,

inalbiti,

inseparabili si imuni

la despărţiri

si la decepţii,

privim inocenţi

derularea filmului

destinelor noastre :

cutremurătoarelor

noastre destine.

RECOMANDA ACEST ARTICOL...

TrackBack URI for this entry

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Spune-ti parerea !

Nume

Email

Titlu

Comentariu

Introduceti caracterele de mai sus

Adauga comentariu