Cenuşăreasa

Eu sunt cenuşăreasa cea trudită.
O zână m-a-nţeles, m-a ajutat
Şi-acum, în rochie de bal, gătită
Mă-nfiinţez o floare, la palat!

În jur sunt prinţi şi sunt prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă parcă ţese
Iubirea pentru cel ce-mi stă în faţă.

Dintr-o privire, el îmi cere mâna
Şi eu mă văd alunecând uşor
Spre cel pe care-l vreau pe totdeauna
Şi pentru care simt teribil dor.

Plutim, dansând pe roze, prima dată!
Cuvintele vrăjite ne-mpresoară
Şi simt cum ochii-mi verzi îmi cată
Şi sufletul începe să mă doară.

Alerg să mă ascund de el, pe dată
Într-un poem de dragoste târzie.
Cuminte, iubitoare şi retrasă
Cu-al meu pantof îl mai aştept să vie!

Aşteptarea

Se-ntunecă zarea toamnei târzii
Şi-aleargă ploaia pe-alei, după frunze.
La masă eu scriu şi-i dedic poezii
Şi toamnei şi ploii, iubitele-mi muze!

Îmi iau mai apoi pelerina şi plec
Prin vaietul ploii şi-n ropot, târziu.
Undeva, într-o gară vin să-te-aştept.
Liman şi speranţă, iubire să-ţi fiu!

Fericită-s! Mă scald în aer curat
Şi-mi vine să zburd prin stropii reci!
Mă prind însă de braţul, ce mi l-ai dat
Şi-alunec cu tine pe albe poteci.

Priveşte, căminul ne-aşteaptă!
Intrăm zgribuliţi şi grăbiţi amândoi,
Privind cu regret de pe-o treaptă
La pomii grădinii rămaşi trişti şi goi.

Un ceai aromat ne-ncălzeşte acum
Şi ochii se caută privind duios
La omul acesta, venit de la drum,
Un tandru şi bun, Făt-Frumos.

Crinul, floarea sufletului meu

Prin piaţa lumii tumultoasă,
În costum de floare-aleasă
Zâmbesc oricui, fără de teamă
Jubilând, de bună seamă!

E-un carnaval, cu flori şi îngeri,
Cu măşti hidoase, desuete,
În care, inimă mai sângeri
De se aruncă-n flori cu pietre!

Şi cum se-ntâmplă-ades în viaţă,
Când după inima-i trăieşte:
O floare, va rămâne-n piaţă,
Femeia ce iubeşte!

Umbra mea

Tu mi-eşti singura avere.
M-am născut cu tine-n piept, durere!

 

Zi de zi, înaintând spre Soare,
Inima mi-am pârjolit.

Şi-a crescut durerea şi mai mare
Şi în spate, umbra mi-a crescut.

Şi-a durut durerea mea amară.
Zvârcolirea ei m-a răvăşit

Dar am stors din ea ocean de lacrimi
Zi de zi, o viaţă, pic cu pic.

Tu mi-eşti singura avere.
M-am născut cu tine-n piept, durere!

Mărturisire

Ce drag îmi este chipul tău,
şuviţa ce-ţi cade pe frunte
şi ochii tăi ce caută mereu,
alţi ochi strălucitori de ciute!

Guriţa ta, nesăţios privesc
şi rodiile-i le-aş muşca!
La pieptul tău m-aş încălzi
şi lin izvor mi-ar susura!

Dând tonul dragostei profunde,
pe valuri de amor plutind
ne-om preschimba voios în unde
şi-apoi ne-om regăsi,
iubind.

Portret cu orhidee

Astăzi,
sub vechiul castan
de pe culmea de deal ruginit
îţi scriu
şi privind spre zenit,
un cer de cuvinte-ţi trimit.
Din gândul
ce-mi este robit
trimit vraja viselor mele,
limpede râu să-ţi suspine.
Tu, caută
şi vino spre mine,
să faci visul nostru-mplinit!
Astăzi,
sub vechiul castan,
schiţez un portret de femeie,
alături de-o floare,
blând ideal
şi-n gând, floarea mea,
orhidee. 

Neprevăzutul

Erai atât de al meu încât,
nimic nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum,
mi s-ar fi tăiat o mână.
Erai atât de al meu încât,
nimeni nu-mi putea scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept sau tăia o ureche!
Şi totuşi nimicul, un nimeni, timp nebun
mi te-a smuls din piept
căci te ascunsesem în inimă!

Ascunde-mă!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea la care mă-nchin zi de zi!
Căci scumpă îmi este iubirea de tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte, când tandră îţi voi răsări
Şi crede-n săruturi şi şoapte, balsam pentru-o nouă zi!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă să mă ridic!