privesc prin ochii peştelui
lumea răsfirată în oglinda transparenţei
cioburile timpului se amestecă printre scoici
meduzele au plecat de mult
plutind spre alt ţărm
îndepărtat
*
frunzele se împrăştie roind în vânt
pe copaci egrete albe îşi zidesc destinul fără metafore
verdele s-a topit sub razele de ceaţă
stropii finţei se preling pe roua dimineţii
cocoşii cântă
slujitori ai clepsidrei cu ambrozii
*
buzele tânjesc
după cubul perfect... de zahăr
iubirea nu se poate oglindi decât în cercurile sufletului
cafeaua vorbeşte într-o limbă moartă
animalele plâng înroşind zăpada
nu mai are cine
să sape gropi
*
firele s-au întins peste goliciune
statuia trupului se tânguieşte lângă piedestal
cometele au acoperit cerul
eclipsa universului o dată la fiecare timp
sacralitatea unei grădini zburătoare
la câţiva centimetrii
deasupra oraşului plin de praf
pământul doarme
cufundată în negură, luna
se oglindeşte în el...
Tags:
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (1)
Subscribe to this comment's feed
Comenteaza
-1 - ca pastel descriptiv, nu are nici o piedică şi chiar mi-a plăcut transpunerea în "dincolo de ochiul peştelui", 2 - e un intro pentru 3, la fel de descriptiv, puţin în crescendo şi depăşind puţin realitatea, din cauză de "metaforă" 3 - este deja surrealist, mai puţin mi-a plăcut formularea "cercurile sufletului" sau "limba moartă", uşurel clişeatice, dar conceptuala 4 mi-a plăcut atât de mult încât nu-i găsesc nici o vină - adică mi-a transmis starea, de aşa natură încât nu vreau să-i găsesc ezitări.
- Poezia cred că se doreşte a fi un crescendo al trecerii dinspre materie spre conceptual, de la "material" la "ideatic", de la minor, la cosmogonic, cu treceri de unghiuri într-o călătorie dinspre firul ierbii sau ochiul subacvatic al peştelui şi până la macrouniversul astral.
-Frumos redat, poate mai încolo ai să revii asupra textului.
cu stimă
midan
!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!"!