Din vremuri depărtate ce-n basme-și au sălaș
mi s-a transmis prudența de ce-ar putea să fie
și-un instinctiv respect
față de-adînci povețe,
precum e puntea bunei paze
pe care șobolanii năvălesc
când apele în arcă năboiesc...
Ca de primejdii să mă apăr
c-or fi vandali sau marțieni,
păstrez în pod un arsenal întreg
- baltage, săbii și pistoale –
ce-s prețioase mărturii
despre viteji și întâmplări fatale,
iar calu-n grajd
(cum spune basmul)
o pildă de răpciugă costelivă
de cât în ceape
a tot trudit
și flămânzit.
Atâta doar că nu știu una:
De unde naiba
voi lua ovăzul pentru cal,
după ce acesta va mânca
găleata rasă de jăratec
și de răpciugă va scăpa?!
Trackback(0)
TrackBack URI for this entry
Commentarii (1)
Subscribe to this comment's feed
Comenteaza
Mult lirism, maliţie şi poticnire în verb, patos şi... atât!