Ninge delirant peste moarte
Nu-mi fac promisiuni
noaptea-i de plumb cu ferestre înalte,
greutatea-mi cade de pe pervaz pe picioare
şi n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se lasă peste ape
ciclurile nopţii mă vor acoperi,
vestigiile trupului se rup din durere.
Ninge delirant peste moarte,
nimeni nu crede că-mi închin femeii
zilele de aluminiu care nu ruginesc
cu şoapte-n auz ce abia le desluşeşte.
Mă aşteaptă lumina din sentimente
lacul unde nuferii sărbătoresc nunta de argint
şi caii scăpaţi din căpestre
în lacrimi după stăpânii plecaţi,
până dau ninsorile
şi foşneşte fânul pe obrazul iernii.
Atunci, cu vântul de teamă
privesc perdelele trase,
furtuna-i năprasnică şi până la tine
nu-mi mai fuge nici un gând.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (1)

Subscribe to this comment's feed

...
scris de Conţu, 24 iulie, 2011

Când susţii că "...Ninge delirant peste moarte..." laşi impresia că scrii de "dincolo", fiindcă altfel n-ai avea acces la asemenea privelişti din perspectiva sau din leagănul etern al vieţii!

• 
• -1
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza