NOUL TURN BABEL

(holo-poem)

•  ...în ultima stare a materiei...

Cer striat al sfintei mele ciuperci,

miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi

furnici de crom,

şi spuma laptelui, printre argele,

şi nuferii negurii

pe limba vineţie a norului de duminică,

şi-aceiaşi fotoni din lanternele zeilor

interferează spre ceţos periheliu,

printre corturi vremuite, intrate-n izână,

să trec vămile ierbii

în ultima stare a materiei...

• ...cuie de-aramă coclită...

Apele-mi cântă în fluiere lungi, de piatră,

fulgere se-ncaieră-n cutii solide, ermetice,

meridianele trec

prin inimile de aur ale muntelui,

unde bubuie sângele,

zidari escaladează ceruri

pe scripeţi ficşi, de soare, pe rotile de lună,

printre heliocentrice reptile –

muşchii le zvâcnesc pe mandibule şi parietale,

circulă pe liniile de tramvai ale tibiilor

fără să bage în seamă

semafoarele macilor din rotule;

zidesc umbrele soţiilor

care nu mai vin cu mâncare prin ploi cu spume;

tâmplarii răstignesc în ferestre fecioare,

bătându-le-n sâni cuie de-aramă coclită...

•  ...stelelor gravide...

Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi

cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei,

poartă-mi deschid, spre Samoş,

printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,

de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,

deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor

urcă-n brazi cu pâine şi lapte;

de la pupitre de comandă,

sondorii, minerii, geologii, medicii abisului

iau pulsul şi temperatura planetelor;

gările curcubeielor

salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid;

poeţii poartă colivii cu granguri de crom –

trimit stoluri, jerbe de fluiere,

înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise

cocoriţa din craniul piramidei;

galactopitecantropii

fac respiraţie artificială la nouă argele,

împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice,

dirijează aştrii sterpi

în orbitele stelelor gravide...

• ...tradiţii solare aborigene...

Prin megafoane intergalactice

se-aude ultimul ordin de zi:

„Până la terminarea zidirii prea-ntârziate

a Turnului Babel,

conform Înaltului Plan de Perspectivă Cosmică,

n-aveţi voie să rămâneţi în urmă!

Chiar dacă inima vă părăseşte

şi-i penurie de combustibili,

ori de lumina noastră cea de toate zilele:

trimiteţi-vă scheletele-nainte!

Nu vă lăsaţi amăgiţi

de luxuriante zăpezi, de muzici îngereşti!

Nu vânaţi

forfotitoare păsări de ceaţă

cu-aripile-nhămate la carul tragic...!”

Lumină sublimă ţâşneşte din ochii savanţilor

aplecaţi asupra tainelor ce-şi aruncă ancorele

în porturi terestre-radare,

cu invitaţii de nuntă şi de botez

de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri,

în sunetul unor tradiţii solare aborigene...

•  ...în vreme ce munţii se ouă...

În Spintecă-Norul, în faţa oglinzilor,

în Spintecă-Aurul, pe mese de porţelan,

stau la dispoziţia copiilor

vaci de sticlă rumegând luminoasa iarbă –

ugerele-s doldora de lapte.

Mă cuprind

fotonice braţe de entuziasm

din ochii mărunţi ai răcăneilor –

întruchipări dorinţelor vegetale

când holde mănoase sorb torente de-ozon

prin ploi albastre de ioni, de sunete calde.

Moaştele martirilor-sfinţi

înviază-n mustul plaiurilor,

în sângele nestatornicilor navigatori

prin porţile uraniului domestic.

Pe Calea Lactee trec ultimele

autocisterne galbene cu steaguri negre.

Clopoţei se zbat

sub zăpezile ochilor mei –

şi Salmoş mângâie cu şapte degete

domnişoara de Floarea-Soarelui

în vreme ce munţii se ouă...!

•  ...din el însuşi...

Carele serii se retrag

în cerul dedesubt, împodobit

cu piei de soboli scurmând încă apusuri.

Turnul celest respiră-n fântâni,

şi-n balcoane

flutură cearceafuri înstelate,

luminându-ţi calea spre mine:

poţi veni

să-mi speli osemintele-n flăcări!

Turnul, noul Turn Babel,

gheizer cu păsări-phoenix,

putere a zborului din proprie cenuşă,

chiar dacă-l sugrumă lujerii stelelor –

râmă tăiată peste mijloc,

iarăşi tăiată,

continuându-şi expansiunea

în toate direcţiile

până nu se mai vede

din El însuşi...

•  ...înaintea începerii autodevorării, sinistra...

Casă ne este

sublimul arbore cosmic,

noul Turn Babel –

şi nu cunoaşte decât doi timpi:

devorarea şi autodevorarea.

Dar acum, iubito,

e ziua a şaptea:

autocontemplarea, încântecul se cuvin

ca un iepure de păpădie

pe harfa câmpiei de rosa canina –

numai de n-ar încolţi prea iute în mine

cancerul fotonilor,

că nici un fruct nu mi-a fost oprit

şi singura morală admisă a fost a bunei lumini –

fereastră în moarte,

înaintea începerii autodevorării, sinistra...

THE NEW TOWER OF BABEL

(holo-poem)

•  ...Into the Last State of the Matter...

The striated sky of my holy mushroom,

myriapoda like flashes of lightning – and the same

chromium ants

and the milk foam, among the planets,

and the white water lilies of the darkness

on the blue-purple tongue of the Sunday cloud

and the same photons from the gods' torches

intermingle towards the foggy perihelion,

among age-old, threadbare tents,

to let me cross the borders of the grass

into the last state of the matter...

•  ...Nails of Verdigris Copper...

Waters play the long stone pipes for me,

streaks of lightning scuffle in hard hermetic boxes,

meridians pierce

the mountain's golden hearts,

where the blood booms,

bricklayers climb up the heavens

by sun pulleys, by full moon wheels,

among heliocentric reptiles –

their muscles strain on mandibles and parietal bones,

running along tibia and fibula tram lines,

ignoring the poppy traffic lights of the kneecaps;

they immure the shadows of their wives

who no longer show up to bring the midday meal

despite the foamy pelting rain;

carpenters crucify the virgins in window cases,

hammering their breasts with nails of verdigris copper...

•  ...Of the Pregnant Stars...

Supersonic golden eagles, thousands of hearts and wings,

carry mountains in their claws to the dams of the dark,

opening for me the gateway to Father-Sun,

among the columns of a sylvan infinite of uranium,

along the egg of the bird with a disquieting shriek,

over stags, where the constellation of saps

rises in fir trees like nourishing bread and milk;

at their switchboards,

drillmen, miners, geologists, physicians of the abyss

feel the pulse and the temperature of the planets;

fluttering buoys, the railway stations of the rainbows

cheerfully greet the ardent future;

poets bring orioles of chromium in cages –

they send flights of birds, garlands of warbles

to herald the mast which takes the crane from the head

of the pyramid into the galaxies of narcissi;

galactopithecanthropi

give the kiss of life to the nine planets,

thrusting their arteries into magnetic fields,

guiding the sterile heavenly bodies

into the orbits of the pregnant stars...

•  ...Aboriginal Solar Traditions...

Through intergalactic megaphones

you can hear the last order of the day:

”Until the completion of the long overdue Tower of Babel,

in conformity with the Grand Cosmic Long-Term Plan,

you are forbidden to lag behind schedule!

Even if your heart deserts you,

despite the scarcity of fuel,

of our everyday light,

let your skeletons march onwards!

Do not allow yourselves to be enticed

by luxuriant snows, by seraphic tunes!

Do not chase

birds of flapping fog,

their wings are harnessed to the tragic chariot...!”

A sublime beam of light gushes out of the scientists' eyes,

bent over the mysteries which drop anchor

in radar-like terrestrial harbours,

bringing wedding and christening invitations

from the fertile islands named Alpha Centauri,

in the sound of aboriginal solar traditions...

•  ...While the Mountains Are Laying Eggs...

Facing the mirrors in the Cloud-Ripper,

on porcelain tables in the Gold-Ripper,

full-uddered glass cows,

ruminating the sparkling grass,

await to be milked by children.

Enthusiastic arms of photons

from the green frogs' tiny eyes

embrace me – springs of plant desires

when rich cornfields breathe torrents of ozone

during blue showers of ions and soft sounds.

Relics of martyr-saints

resurrect in the must of the hills,

in the blood of the Brownian seamen

through the gates of the peaceful uranium.

The last yellow tank trucks

flutter their black flags

on the Milky Way.

Bells ring under the snows of my eyes –

and Salmosh, the healer-god,

caresses Miss Sunflower

with his seven-fingered hand

while the mountains are laying eggs...!

•  ...From Within...

The evening carts recede

into the earthen sky adorned with

skins of moles still burrowing into sunsets.

The celestial tower breathes through wells

while sheets studded with stars

flutter in balconies

brightening up your path to me:

you may come

and wash my bones in flames!

The Tower, the new Tower of Babel,

the geyser of Phoenix birds,

the power to rise from its own ashes,

despite the star stalks strangling it –

the split earth worm,

split over and over again,

in ceaseless expansion

in all directions

until It cannot catch sight of Itself

from within...

•  ...Before the Sinister Self-Devoration Starts...

Our homeland is

the sublime cosmic tree,

the new Tower of Babel –

which knows but two cycles:

devoration and self-devoration.

Yet, my sweetheart,

today is the seventh day:

self-contemplation and enchantment do befit

like a dandelion hare

on the harp of a wild rose field –

oh, if only cancer could thrust

his fangs into my photons leisurely

since I have been forbidden no fruit

and I have obeyed the sole morals of the Holy Light –

the deceptive window of my flight from death,

before the sinister self-devoration starts...

RECOMANDA ACEST ARTICOL...

TrackBack URI for this entry

Comentarii (3)

Subscribe to this comment's feed

Spune-ti parerea !

Nume

Email

Titlu

Comentariu

Introduceti caracterele de mai sus

Adauga comentariu