Pentru omul tradiţional întreaga lume este o manifestare a sacrului iar orice acţiune cotidiană reprezintă un ritual. Alimentaţia, reproducerea, naşterea, moartea devin nu doar nişte simple procese biologice ci acţiuni care capătă sensuri profund mistice.
Spre exemplu, construcţia unei case, naşterea unui copil, jertfa, iniţierea reprezintă “acte prin care este recreat spaţiul spiritual al omului” tradiţia fiind acea acţiune ciclică prin intermediu căreia individul îşi manifestă sentimentul de sacru. Iată de ce tradiţia reprezintă elementul esenţial al ortodoxiei.
Ortodoxismul românesc nu reprezintă pe departe un sistem etico-filosofic, o doctrină sau ideologie ci un mod de a fi şi de a simţi, dealtfel scrierile sfinţilor părinţi de nenumărate ori vorbesc despre “imposibilitatea cunoaşterii raţionale a ortodoxiei ci doar prin trăire”. Omul tradiţional oferea cu totul alt sens citirii cărţilor sfinte, cântărilor bisericeşti, rugăciunii decât omul modern. Dacă pentru primul acestea reprezentau nişte ritualuri sacre în sine, pentru cel de al doilea acestea au devenit acţiuni mecanice şi raţionale, lipsite de o semnificaţie profundă.
Desacralizarea societăţii a însemnat şi dezumanizarea acesteia, colectivitatea umană transformându-se astfel dintr-un organism viu şi sănătos într-un mecanism rece şi disfuncţional.
Ar putea fi o astfel de societate numită “democratică”?
Desigur că nu. O societate care în loc să servească sie însuşi şi Creatorului său devine sclava unui Sistem, nu poate fi numită “democratică”. Membrii unei astfel de societăţi sunt lipsiţi de orice identitate etnica, socială şi de gen devinind simpli atomi care sacrifică adevărata sa libertate în favoarea unei pseudolibertăţi “sexuale sau consumiste”.
Deaceea cred cu desăvârşire în viitorul Revoluţiei Spirituale şi în viitorul Neamului Românesc.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
scris de Laur, 05 ianuarie, 2008
-
- +1
-
-
