Publicistica lui Eminescu este, astăzi, vie...
Motto:
Cineva a luat un cuvânt din publicistica eminesciană...
L-am iertat...
Altcineva a luat două cuvinte...L-am iertat.
Un altul a luat trei cuvinte...
Nu l-am mai iertat. Acolo era chiar inima mea!
Publicistica lui Eminescu este, astăzi, vie.
Ilustrăm ideea printr-un articol din 29 aprilie 1870, în care Eminescu numeşte măsurariul civilizaţiunei unui popor, pe fundalul unei disertaţii privind Austria şi răsturnarea dualismului. După ce publicistul susţine valoarea raţiunii, a superiorităţii morale în exprimarea fidelă a trebuinţelor unui popor, respingând combinaţiunea răutăcioasă ori esaltată, defineşte măsurariul civilizaţiunei : o limbă sonoră şi aptă de a esprima prin sunete - noţiuni, prin şir şi accent logic – cugete, prin accent etic – simţăminte.
Eminescu identifică esenţa civilizaţiei unui popor în acele „aplecări” umane care să constituie directiva a toată viaţa şi a toată activitatea tuturor oamenilor, nu doar a unor categorii, aşa numite inteligente. Ştiinţele, artele, legislaţia, industria, în opinie eminesciană, dacă vor contribui la înaintarea omenirei , se vor opune puterilor brute, prin care unele popoare îşi lustruiesc civilizaţia. Vanitatea şi lăudăroşenia, palatul de spume mincinoase, superioritatea falsă decad popoare din Europa, consemnează Eminescu, lipsindu-le tocmai măsurariul civilizaţiunei: Au ei limbă? Au ştiinţe? Au arte? Au legislaţiune?...
Principiile universale înţelese pe dos şi ţesătura falselor noţiuni fundamentale (aşezarea zdrenţei de purpură peste profundă mizerie) au făcut ca unele guvernări ale Europei să nu cugete drept. Eminescu exemplifică prin spiritul coteriei care umbreşte poporul maghiar, punând în locul faptelor concrete abstracţiuni statistice şi pretenţiuni ridicole.
Eminescu exclude din măsurariul său iluzia deşartă: Toate naţiunile trebuiesc aduse la valoarea lor proprie, pentru ca acestea să fie factori reali, neiluzorii. Popoarele au dreptul la viaţă proprie, la egala îndreptăţire care va naşte un echilibru (ecuilibrul) al Europei. Atunci, conchide publicistul, numele „Austriei” va fi sinonim cu pacea. (Vezi Mihai Eminescu, Publicistica, Chişinău, 1990, p.5-12).
Articolul la care ne-am referit ilustrează expresiv insertul critic al lui Nicolae Iorga, din 1934 : Nu e de mirare că un asemenea limbagiu care ar fi onorat orice ţară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire aşa de slabă, a căror minte nu se putea ridica la recunoaşterea aceloraşi adevăruri eterne.
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
interesant modul de abordare
si imi inclin inca o data capul in fata geniului lui Mihai Eminescu
curajoas[ opini, chiar si in conditiile acelei vremi ostile.