Marilenei Drăcea
Verdele crud înalţă catarge de viaţă,
Parfum dulce stârnit din floarea de tei,
Cerul albastru, de zmeie şi nori se agaţă,
Iar ape sfinte se-avântă limpezi prin chei…
Mintea-mi cutreieră imaginare edenuri.
Tărâmul de gheaţă s-a spart între oasele tâmplei
Şi a pierit în particule de feerie rece.
Metaforele poveştii au încâlcit sinapse cu clei,
Ş-intenţionat au lăsat neuronii să sece…
Ideea e gata: Dumnezeu n-a murit!
Încă visez cotoroanţe călare pe mături vrăjite…
Încă mai număr de la coadă la cap păunii regali
Şi-aştept să se transforme-n prinţese iubite…
Pictorii cântă de parcă ar fi scriitori geniali…
Tablou-i celebru: Peisaj nocturn poluat cu cretini.
Nu e nici Panteon, nici fulger picat din Olimp,
Nu e nici trubadur să cânte iubirea cu foc,
Nici carte care să se scrie-n fiecare timp –
Şi n-are cum să fie-un punct la joc de noroc!
Ghici ghicitoare ce-i?... N-am cum să ştiu!
Şi-acum priveşte-n faţă către sine
Şi pune-ţi ochii să alinieze stele,
Iar dacă-n lume nu ţi-o fi mai bine,
De poţi, s-alungi din minte-acele iele.
Era să uit: Amin! P.S. Acum te ştiu!
Invitaţie la dialog pe forum
http://www.revistanoinu.com/index.php?option=com_kunena&Itemid=100060&func=view&catid=3&id=1563#1563
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
Şi-un joc există-n tot ce-i viu
Scris de destin
Amin!
N-am cum să ştiu...