Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu
deasupra fluviului.

TrackBack URI for this entry

Commentarii (2)

Subscribe to this comment's feed

...
scris de ciumau adriana, 14 iulie, 2011

Bravo pentru poezie! Imi place sa va in jurul meu oameni talentati. Tine-o tot asa, chiar daca nu traiesti intr-o tara care sa te merite.

• 
• +0
• 
• 

...
scris de Aurel Contu, 15 iulie, 2011

Dacă peretele de care te sprijini "nu se vede", cum spui, degeaba vei încerca să-l treci fiindcă vei rămâne etern o " pasăre adormită pe cablu/ deasupra fluviului" cu tot"cuvântul ziditor la cer"...

• 
• +0
• 
• 

Nume

Email

Titlu

Comentariu

mic | mare

Urmareste comentariile noi prin email (Doar pentru membrii inregistrati)

Am citit si sunt de acord cu Termenii si Conditiile de utilizare.

Introduceti caracterele afisate

Comenteaza