Pagina principala 
Jurnalul meu Lacrimile si poezia
Jurnalul meu Lacrimile si poezia | Lacrimile si poezia |
|
|
| Scris de Luminita Zaharia | |
| Sunday, 30 March 2008 | |
|
Lacrimile şi poezia / Logică şi sens / Zeul timp / Neatinsă de lumină /
LACRIMILE ŞI POEZIA Lacrimile şi poezia Sînt supapa mea salvatoare. Ştiu, voi fi pedepsită cîndva de copacii pe care nu i-am iubit, de păsările prea înalte să le ating, de oamenii pe care nu i-am strîns în braţe, de tot ce, fără ştirea mea, a fost viu. O să fiu pedepsită, ştiu. Voi fi pedepsită de-ntruchipări apoi De legendarii zei din Olimp, de cărţile necitite, de peisajele ratate sub scuza meschină : “N-am timp!”. Voi fi pedepsită prin abandonare prin indiferenţă şi frig de fiinţa copleşitoare pe care noapte de noapte o strig dar numai pe tăcute, în gînd. Izbăvită-pedepsită să plîng la nesfîrşit. Pedepsită să scriu mici poeme de dragoste, nedrepte poeme laşe care nu mă ajută să fiu care mă-nstrăinează de viaţă printr-o tragică, mincinoasă consolare. -Unde e viaţa? uit mereu să întreb. Noaptea din suflet nu-şi poate găsi un adjectiv în dicţionare. Lacrimile şi poezia nu vor fi niciodată supapa mea salvatoare. LOGICĂ ŞI SENS Totul are logică şi sens în univers. Putem înţelege orice putem studia pe îndelete de ce bate inima, de ce zboară păsările, ştim cu precizie de ce ne e sete am ajuns pe lună - pustia lună, ce deziluzie pentru poeţi! am construit oraşe ca să trăim mai bine între patru pereţi. Totul se poate explica ştiinţific toate drumurile duc undeva ziua şi noaptea se succed neobosit pentru ca noi să putem exista. Să putem învăţa, noi, fiinţe necontenit gînditoare, şi orice gînd creează ceva care duce într-o direcţie oarecare. Cînd nu mai avem argumente apelăm la pseudoştiiţe, la ocultism, la magie, dar tot explicăm oricui vrea să ştie cum, de ce, în ce scop, din ce cauză-anume sensul există în tot chiar dacă îl dăm noi şi universul nu se prea oboseşte. Cîtă logică-n toate! După cauză vine efect, după viaţă doar moarte. Şi totuşi o singură întrebare-aş avea: de ce se duce naibii teoria mea cînd dragostea, nemuritoarea dragoste în ură fără margini se prefăcu? Totul are logică şi sens în univers numai sufletul nu. ZEUL TIMP Un car de foc va tăia cerul în două zeul cel blond cu pletele-n vînt reveni-va pe pămîntul torid. Nu va recunoaşte decît credincioasele piramide ancorate semeţ în nisip. Da, zeul timp se va ascunde-n noi şi în tine şi în mine în omenirea toată şi nu vom mai fi decît timp opacizaţi în adîncime cu temperatura necauzal ridicată şi dragostea – puţina pentru om decît o imposibilă-ncercare de-a fi în două locuri deodată tu nu mă vezi pe mine îmi spui plângînd rîzînd şi n-ai să mă mai vezi niciodată. NEATINSĂ DE LUMINĂ Neatinsă sînt de lumină doar aerul m-a mîngâiat cîndva. Forma nu mi-o cunosc ochii mei, cînd s-au născut s-au oprit pe imaginea ta statică şi covîrşitoare pe un soclu înalt şi niciodată ochii mei nu s-au întîlnit unul cu celălalt. Deci lumea se rezumă la tine în imensul spaţiu pustiu. Tu ai un loc în timp creat de mine. -E asta o vină? Sînt neatinsă de lumină şi să mă fac văzută nu ştiu. Trackback(0)
Comentarii
(0)
Copyright 2007. All Rights Reserved. |
TrackBack URI for this entry
Subscribe to this comment's feed
| < Precedent | Urmator > |
|---|
